Am ajuns la concluzia că puţini oameni apreciază cu adevărat sinceritatea. Nu ne place să ştim adevărul, nu ne place să ne spună oamenii ce gândesc, pentru că sunt lucruri care de obicei dor. Ne place să fim măguliţi, ne place să ni se spună bravo pentru cele mai insignifiante lucruri pe care le facem sau spunem. Urâm să fim criticaţi, îi minţim pe alţii aşa cum ne place şi nouă să fim minţiţi. Orice tentativă de sinceritate se pedepseşte grav (pierderea prietenilor, atragerea antipatiilor şi a privirilor pline de reproş).
Eu în general am fost şi sunt un om sincer (uneori chiar brutal de sincer) şi pot să spun că am avut uneori de câştigat dar am avut de cele mai multe ori de pierdut. Sinceritatea mea a fost confundată de cele mai multe ori cu răutate gratuită, ironie sau cinism. Mie îmi place să mă uit în ochii unui om şi să-i spun ce părere am sau ce simt fără să îmi fie frică de ce-o să creadă după aceea despre mine.
Mi se pare că pierdem aşa mult timp preţios să-l lăsăm pe celălalt să descopere lucruri despre noi când am putea să i le spunem direct, fără perdea chiar, încă de la prima întâlnire. Nu-mi place să selectez, să mă cenzurez, să fac un rezumat al gândurilor mele. Poate de asta mi-a plăcut mie aşa de mult Ulysses al lui James Joyce şi nu mă înţelege lumea nici acum de ce. E obositor şi total inutil să îţi creezi o imagine în faţa cuiva şi apoi să suferi că nu ştii dacă îi va plăcea de tine cum eşti tu de fapt. Nu-mi place să tac şi să meditez, îmi place să spun ce am pe suflet. Uneori îmi iese, uneori nu. Uneori mă pierd în atâtea paranteze (cum mi-a zis cineva de curând) încât nu mai reuşesc să îmi dau seama de unde am început şi unde ajung şi ce vroiam de fapt să spun. Sinceritatea asta nu e aşa de simplă cum crede lumea. O poveste pe care ne-am creat-o dinainte şi pe care o spunem la toţi este foarte simplă însă când vine vorba să explicăm cine suntem … e mai greu şi ne pierdem în paranteze peste paranteze, aşa cum fac şi acum în postarea asta care nu are de fapt nici început, nici sfârşit, nici încheiere. Sunt doar gânduri… Şi ca să-l citez pe Stewie şi să includ şi o replică de film în postarea asta … I am who I am.
*** Melodia de la început nu exprimă neapărat ce simt sau ce fac sau nu insinuez nimic cu ea. Este doar o melodie foarte frumoasă dintr-un serial (One Tree Hill) la care mă mai uitam eu. Vedeţi? Nu pun numai paranteze ci şi steluţe, aş pune şi note de subsol dacă mi-ar permite blogul.
Lated edit: Includ replica zilei tot în postarea asta pentru că are oarecum legătură. Îmi aduc aminte că pe lângă “I have not life, I’m in the dark”, “Patience my dear Watson, patience” şi A tragedy is three men trapped in a mine, or police dogs used in Birmingham. Monks burning themselves in protest”, era una dintre replicile pe care le reţinusem şi le foloseam cel mai des cu Laura în funcţie de context:
“I want the truth!
You can’t handle the truth!”
Replica este din “A Few Good Men” şi era destul de sexy Tom Cruise în costum în sala aia de judecată 😉
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
Jack Nicholson este un actor MARE, prea mare ca sa-l poti descrie in cuvinte mici 🙂 si aceasta replica este una dintre cele care au contribuit la celebritatea lui.
poate a spus-o si Al Pacino, nu-mi aduc aminte exact acum, dar ea categoric ii apartine lui Nicholson – un nebun.:D
am scris si eu despre sinceritate vreo 3 articole cred, o pomenesc foarte des in general, si am ajuns la concluzia ca, indiferent cat de mult o “promovezi”, ea nu poate fi un mod de viata. nu si fara consecinte.
cineva imi spunea odata ca nu toata lumea merita sa fii sincer – adevarat. pana la urma iti pui sufletul, mintea, inima pe tava… in fata cui?
mai exista si situatiile… hmm… sa le zicem “complicate”.
poti sa te uiti in ochii Elizei si sa-i spui: “stii, draga mea, nu exista Mos Craciun si nu exista nici zane. nu exista nimic, realitatea e cruda si tu trebuie sa inveti asta de mica!”?
poate seful tau nu este cea mai desteapta persoana de pe pamant si te pune uneori in ipostaze penibile. ii spui [sincer]: “sefu’, esti cam prost si ai niste idei tampite”?
si hai sa ne gandim si la o relatie de lunga durata care scartaie. da’ rau. in paralel, in inima ta au luat nastere niste sentimente pentru altcineva. esti sincera [si corecta] cu partenerul [actual, posibil viitor “fost”] si ii spui exact ce se intampla?
sau sa speram ca nu vom ajunge in astfel de ipostaze niciodata?:)
desi sunt o mare sustinatoare a sinceritatii, in veci n-ai sa ma convingi sa vorbesc [la prima, la a 7-a sau la a 99-a intalnire] despre mine! de ce? lasa ca aia nu mai e sinceritate, aia e confesiune!:)) si sa nu subestimam puterea misterului.;;)
sincer – as vrea sa ai mai multe articole ca acesta.:)
si eu mi-o aduc aminte rostita de al pacino insa am intrat pe youtube si am gasit varianta asta http://www.youtube.com/watch?v=8hGvQtumNAY . e posibil sa fi fost folosita in mai multe contexte.
Auzi? Replica din film “You want the truth? you can’t handle the truth” este o replica pe care eu o stiu din pact cu Diavolul, intre keanu reeves si Al Pacino. Corecteaza-ma daca gresesc!
ooook. this is way too complicated for my little brain to process :)cred ca sunt prea mica sa dezbat lucruri atat de mari. totusi, comentariile voastre nu fac decat sa ma bucure. va multumesc
Am gasit si sursa [i love google]:
http://g1b2i3.wordpress.com/2008/09/07/testul-celor-trei-filtre/
Povestea se regaseste in mai multe forme, dar esenta este destul de bine capturata in istorioara lui Aristotel/Socrate (nu-s sigur cine-i autorul).
Dupa numarul de comentarii cred ca e un subiect “hot”… ce crezi? ca ma pot abtine?
Cred ca este o situatie des intalnita: “sinceritatea care ucide prietenia sau dragostea”… iar rezultatele sunt devastatoare, chiar pe un numar mici de subiecti (vezi celelalte comentarii). Eu cred ca am o solutie mai simpla.
Atunci cand vrei sa fii sincer si sa spui numai de bine… ei, toti putem trai cu asta, nu?
Dar cand ai ceva de zis si nu tocmai de bine… incepe cosmarul. Ca sa ne usuram putin situatia, hai sa ne intrebam ce dorim sa obtinem prin impartasirea “adevarului nostru”?
a) putem/vrem face bine cuiva/oricui prin asta?
NU?!?! “shut the f**k up!”
b) suntem siguri ca-i adevarat? adica nu e doar o parere (exprimata de cele mai multe ori ca un adevar universal) formata in urma unui singur eveniment?
NU?!?! “shut the f**k up!”
c) imagineaza-ti ca tu esti persoana care trebuie sa receptioneze “adevarul”… [cred ca restul frazei se intelege de la sine].
Daca dupa toate aceste intrebari merita sa “publici” atunci fa-o! Dar ai grija la exprimare. Macar ai grija sa nu generalizezi (ex: “intodeauna faci asa”) ci incearca sa izolezi/separi cat mai bine fapta/situatia de persoana si de caracterul ei. NICIODATA SA NU TRAGI TU CONCLUZII in locul altora, prezinta faptele si lasa-i pe ei sa le analizeze… altfel… “Happy halloween!” si spor la facut prieteni.
La inceput ia cam 20-30 de secunde analiza asta, apoi timpul scade… iar cu NLP-ul la indemana poti sa reduci timpul…
[…] este un articol din ĂLA despre care am mai vorbit şi în alte părţi: în care autorul, aflându-se sub influenţa unor lucruri care i s-au întâmplat, dar nedorind […]
:))
Yep. Asta e un articol din ALA: in care autorul vorbeste marcat fiind de ceva ce i s-a intamplat, dar pe care nu vrea sa-l povesteasca si cititorii inteleg ce vor ei, bazandu-se pe propriile experiente si existand o posibilitate (sa-i spunem minima, pentru a nu ne deprima intr-o seara frumoasa de sambata:) ) ca autorul si cititorii sa intre intr-un mic-mic-mic “conflict ideatic”.
Profit de acest al doilea comment pentru a mai adauga ca melodia este foarte frumoasa si ca nu am gasit-o pe deezer.com, site despre care credeam ca este zeul muzicii :-w.
Incepusem acum sa explic (lucru care includea multe paranteze patrate intre paranteze rotunde si invers) dar apoi am renuntat (pentru ca nu reuseam sa imi fac ordine in explicatii si ganduri nu pentru ca am considerat ca nu ati intelege ce as vrea sa spun si sa explic) si apoi am sters totul pentru ca nu avea niciun sens si am decis sa te citez “Foarte complicat” 🙂
Ma leg numai de o parte din articol. Asta: “Mi se pare că pierdem aşa mult timp preţios să-l lăsăm pe celălalt să descopere lucruri despre noi când am putea să i le spunem direct, fără perdea chiar, încă de la prima întâlnire.”
Una dintre cele mai mari placeri ale mele este sa descopar si sa ma las descoperita cu timpul. Nu numai ca nu-mi place, dar nici nu cred ca as putea vroedata sa spun totul despre mine de la prima intalnire. Poate doar daca prima intalnire ar dura cam… hmmm… o saptamana? Fara sa dormim si fara sa mancam. Sau, daca dormim si mancam, sa vorbim si in timp ce facem aceste lucruri.
Trecand peste partea funny, nu cred ca este ceva neaparat negativ sa te lasi descoperit si sa descoperi. TOT TIMPUL. Si aceasta descoperire nu implica neaparat faptul ca tu nu vrei sa se stie anumite lucruri despre tine.
Cat despre sinceritatea fata de tine insuti, well… este cu adevarat o prostie sa creezi o imagine a ta pe care pana si tu insuti sa o crezi si apoi, cand iti dai seama ca nu mai pot sa faci lucruri sau sa gandesti asa cum iti cere imaginea aia, sa nu mai stii cine esti, de fapt. Foarte complicat @-) .
Am cunoscut pe cineva caruia ii placea atat de mult s inventeze povesti in legatura cu propria persoana incat, la un moment dat, el chiar a ajuns sa creada ca a fost intr-un anumit loc, ca a facut un anumit lucru si ca a vorbit cu o anumita persoana. Si nu era asa. Foarte complicat @-) .
Din pacate, in timp am invatat sa fiu tot mai putin sincera si sa evit problemele cu adevarat grave. Sinceritatea expune foarte mult oamenii si sunt prea putini cei care pot sa se priveasca in oglinda.
Citesc si zambesc si nu pot sa nu raspund.
Si eu am invatat de la tine ca nu exista “ma enervezi” ci exista “eu aleg sa ma enervez si este problema mea”, nu exista “tu ma ranesti” ci exista “eu aleg sa ma simt ranita de ceva ce tu ai spus”.
Postarea mea a iesit mai degraba din nevoia mea de a fi sincera cu altii in ceea ce ma priveste (de exemplu [stupid exemplu dar in fine] sa am curajul sa spun ca imi place melodia “pe-o margine de lume” fara sa imi pese ca altcineva o uraste si spune ca e cea mai proasta melodie din lume)si din nevoia ca altii sa fie sinceri cu mine.
Fiindca, daca ceilalti incep sa ne priveasca cu dragoste, nu prea mai poate sa ii doara un lucru pe care noi li-l spunem 🙂
Cu SINCERITATE, eu (numai ca alt eu, adica Miha).
Citesc si zambesc. Si nu pot sa nu raspund.
Am invatat ca nu exista “tu ma enervezi”. Nici “tu ma ranesti”.
Si ca daca ceea ce ne spune cineva ne doare, este fiindca a atins o rana a NOASTRA (de care a stiut sau n-a stiut, nu asta e ideea). Deci cum reactioneaza prietenii nostri la sinceritatea noastra este, ca sa zic asa, “problema” lor.
Dar – si aici vine partea frumoasa – daca ceea ce le spunem noi “sincer” este o critica, sau daca le spunem despre ceea ce noi consideram ca ei au “gresit”, sau despre deciziile care noua ni se par ilogice, sau despre comportamentele lor “deranjante”, sa cercetam mai intai cate din aceste “sinceritati” sunt, de fapt, propriile noastre probleme!
Fiindca, daca incepem sa privim la ceilalti cu dragoste, nu prea le mai putem spune nimic care sa ii doara :).
Cu SINCERITATE, eu.
Eu am ajuns la concluzia ca nu e bine sa fii complet sincer. Am pierdut o prietena fiind complet sincera si regret asta acum. As fi vrut sa mai fim prietene, sa se bucure si ea cu mine de fetita mea. Stiu ca si ea era nerabdatoare sa fie “matusica” 😦 Asa ca de atunci n-am mai fost complet sincera cu nimeni. Prefer sinceritatea selectiva, adica spun numai lucrurile dragute si le trec sub tacere pe cele mai putin dragute si gata. Nu consider ca asta ma face sa par o alta persoana. Si asta e parte din personalitatea mea.
*** Foarte frumoasa melodia. Cele mai frumoase melodii prin tine le-am descoperit. Multumesc! 🙂
Ai dreptate.e bine sa fim sinceri…in primul rand cu noi insine, apoi cu cei din jurul nostru.Dar trebuie sa cunoastem care e limita dintre sinceritate si rautate, invidie.Multi trec aceasta limita, uneori intentionat..alteori neintentinat.A fi sincer ( cu masura) e o calitate