Skip to content

CrossFit Training

November 30, 2016

Un SkyRun (ianuarie), un semimaraton (mai), două curse de 10 km (una în aprilie şi una în octombrie), trei luni de trezit dimineaţa şi mers la sala de forţă de câte ori s-a putut am putut, o lună de XBody, un TRX in mijlocul sufrageriei la care mai şi lucrez, reîntors la LadyFit. A fost un an plin din punct de vedere sportiv pentru mine şi…când credeam că nu mai încerc nimic nou, am aterizat azi într-o sală de CrossFit, la CrossFit Black Hammer.

Nu ştiam mai nimic despre acest tip de antrenament decât că e greu. Dar eu…cât de greu poate să fie? Dar înainte să ajung la greu, să vă spun ce este. Acest antrenament pune accent pe îmbunătățirea stării de sănătate și pe dezvoltarea abilităților lor atletice generale: anduranță, coordonare, putere, viteză, acuratețe, forță, echilibru, agilitate, rezistență, flexibilitate. Nu mă aşteptam să fac azi o tură de hală în mersul piticului şi nici să cad efectiv în fund când mersul piticului cu spatele nu e tocmai cel mai simplu lucru din lume. Poate nu mă aşteptam nici să merg o tură de hală în mâini şi pe vârfurile picioarelor şi nici să fac de o sută de ori acelaşi squat şi să-l fac bine doar o dată (sau poate nici atunci). Iar săritura cu coarda pe care o făceam în copilărie? Nu mai e deloc acelaşi lucru atunci când trebuie să o faci corect şi să fii atent la poziţia coatelor sau la cum aterizezează picioarele şi aşa mai departe.

Şi cu toate astea nu durerea fizică a fost cel mai greu de îndurat ci durerea în propriul ego (pe care n-am ştiut de la început că trebuie să-l las la vestiar) atunci când făceam acelaşi lucru de multe ori şi nu-mi ieşea. După ce m-am chinuit din răsputeri la un exerciţiu şi părea ca mă descurc, antrenorul mi-a spus că da…am făcut…dar trebuia să-l fac cursiv, repede, nu cum am făcut eu. Acela a cam fost momentul în care mi-au dat lacrimile şi am înghiţit în sec şi am recunoscut că sunt dezamăgită, că eu credeam că sunt în formă şi că mă descurc bine şi că rezist. M-am adunat în schimb de pe jos şi am realizat ce ştiam oricum şi anume că nu se poate din prima. Nu pot să mă compar cu oameni din sala aia care asta fac for a living sau asta fac de ani de zile. Trebuie să o iau treptat şi da, dacă trebuie să fac un squat de o sută de ori ca să-l fac bine a o sută una oară atunci da, merită să-l fac.

Aş fi vrut să las pe mâine postarea asta însă la cum am lucrat azi, mă îndoiesc că mâine voi fi în stare să tastez ceva de febră musculară în braţe. Am stat şi m-am gândit dacă chiar o să mă ma supun la chinul ăsta şi altă dată. Şi la cum mă cunosc, ştiu că răspunsul este da. Pentru că nu mă las. Şi pentru că, deşi am fost doar o dată, simt că este extrem de eficient. Vă spun sincer, nimic nu se compară cu satisfacţia de la final de circuit.

Sala arată ca o hală, cum am spus şi mai sus. Tavan înalt, greutăţi, gri, negru, frig, inele agăţate de sus. Am simţit-o ca pe o unitate militară. Şi comportamentul trainerului tot pe acolo. Nu sunt salteluţe roz şi încurajări că faci bine atunci când nu faci. Nimeni nu te menajează dacă nu lucrezi corect şi nu te aplaudă nimeni la final. Doar tu te poţi aplauda dacă simţi că ai mai reuşit să avansezi şi să corectezi nişte exerciţii pe care doar credeai că le faci cum trebuie.

collage_photocat

Nu ştiu dacă să mă hazardez să spun că este un antrenament pentru toată lumea. Îţi trebuie o anumită disciplină şi o duritate pe care da, o poţi căpăta în timp. Trebuie să ai răbdare, să nu te dai bătut, să nu suferi când nu iese. Eu o să strâng din dinţi şi o să mai merg şi data viitoare. Şi poate că o să şi plâng şi n-o să-mi fie deloc ruşine. Pentru că voi fi mândră de mine cu fiecare mică victorie care mă va duce mai aproape de ţelul meu.

Mulţumesc, Andra, că m-ai luat cu tine (sper că nu te-am făcut de ruşine) şi mulţumesc 7card că ne-a oferit contextul să ne împrietenim. Vin şi data viitoare.

Dar nu chiar mâine😀

Despre brand personal

November 27, 2016

M-am gândit mult înainte să accept invitaţia Self Trust Academy de a participa la un curs de Branding Personal într-o săptămână în care nici dacă ziua de lucru ar fi avut 24 de ore nu aş fi putut să fac tot ce mi-am propus să fac. Am acceptat totuşi pentru că am convingerea că nimic nu e întâmplător şi, dacă a fost să vină invitaţia acum, tot acum trebuie să profit şi eu de ea.

M-am desprins cu greu de la birou la ora 6 ca să pot ajunge la timp la curs. Am ajuns şi parcă nu-mi găseam locul în scaun cu gândul la toate câte mi-au rămas de făcut şi la care urma să mai lucrez în seara aceea după 10 jumate când aş fi ajuns acasă. Şi pentru că nu-mi găseam locul în scaun, m-am mutat pe altul şi mi-am setat mintea să fie prezentă acolo şi nu să umble prin mailurile care au rămas nerăspunse şi prezentările care au rămas nefăcute.

Anca Baniţă, trainerul seminarului, a avut, cum era şi firesc, cea mai mare contribuţie în a-mi capta atenţia printr-o sesiune interactivă despre ce înseamnă brand personal. Aşa am ajuns să-mi setez pe hârtie o viziune a mea (ceea ce văd posibil pentru lumea din jurul meu, la care să contribui şi eu), să-mi setez rolul pe care-l pot juca eu pentru ca viziunea mea să devină realitate, să identific care sunt talentele/competenţele mele (lucruri pe care le fac eu foarte bine), care îmi sunt valorile, pasiunile, atributele de brand şi care este publicul meu ţintă.

Înainte să vă povestesc despre cele trei jocuri/exerciţii preferate din curs, să clarific în câteva cuvinte ce înseamnă un brand. Brand = totalitatea percepţiilor pe care un public ţintă le are despre un subiect (produs, serviciu, persoană). Altfel spus, referindu-ne la persoană, un brand este ceea ce oamenii spun despre noi atunci când nu suntem de faţă.

personal-branding.png

Cele trei exerciţii preferate din primul modul de curs au fost:

  1. Setarea a 5 cele mai importante valori ale noastre şi apoi, renunţarea, rând pe rând, la 4 dintre ele. Cu ce-am rămas în mână nu a fost neapărat o surpriză dar trebuie să spun că nu a fost deloc uşor să dau din mână valori pe care le preţuiesc atât în viaţa personală cât şi profesională.
  2. Scrierea unui discurs pentru propria înmormântare în care cineva, din viaţa profesională, să povestească despre lucrurile pe care le-am înfăptuit în viaţa noastră lungă.
  3. Momentul în care, după 2 ore de curs, am fost rugaţi să mergem la fiecare dintre ceilalţi participanţi la curs şi să spune 3 lucruri pe care le-am remarcat despre ei şi să notăm pe foaie cele 3 lucruri pe care colegul de curs ni le spune despre noi. Apoi a trebuit să ne uităm pe foaie şi să reflectăm la câte lucruri se repetă, la ce am aflat nou despre cum ne-au perceput ceilalţi dar şi la ce ştiam deja dar poate nu conştientizam cu adevărat.

În două ore de stat împreună într-o sală de curs, colegii mei (pe care i-am cunoscut acolo prima oară) au spus despre mine că sunt atentă la detalii, deschisă, ambiţioasă, descurcăreaţă, pozitivă/optimistă, spontană, originală, supporting, expresivă, seriosă/responsabilă, că am iniţiativă, că zâmbesc frumos şi multe altele cam pe aceeaşi temă dar cu alte cuvinte. Sigur că durează mai mult de două ore să cunoşti un om cu adevărat însă ce vreau să spun cu toate câte am enumerat mai sus este că brandul nostru personal iese la iveală cam în tot ceea ce facem şi că spunem câte ceva din acest brand al nostru indiferent cât de scurte ar fi interacţiunile pe care le avem cu ceilalţi.

O temă pentru acasă pe care eu încă nu am reuşit să o fac şi nici nu cred că mai reuşesc până la al doilea modul de curs dar o temă pe care ştiu sigur că o voi face anul acesta este să rog oamenii cu care lucrez sau cu care am lucrat să completeze un chestionar 360 care-mi va scoate la iveală acel feedback care mă va ajuta să mă dezvolt în sfera profesională. Dau tema mai departe şi vă invit să profitaţi de ea.

Înainte să mă apuc să scriu despre prima jumătate de curs am stat şi m-am gândit cum să fac să povestesc ce-am învăţat dar nici să dau tot din casă. E bine, oricâte articole am citi despre brandul personal, nimic nu se compară cu învăţarea activă, în clasă, cu trainer şi cu alţi participanţi din experienţa cărora avem întotdeauna ceva nou de învăţat şi de procesat.

Vă recomand să mergeţi la curs, fie că la acesta sau la altul şi vă încurajez să exploraţi toate ocaziile de învăţare care vi se ivesc în cale dar şi să căutaţi activ experienţe care să vă ajute să vă dezvoltaţi profesional şi personal.

Cu aceste gânduri în minte, să aveţi o săptămână plină de învăţături noi concentrate în 3 zile de muncă şi 4 de weekend. Profitaţi la maxim de cele 4 zile libere care ne aşteaptă şi, în episodul următor, dacă reuşesc să-mi trag sufletul şi să adun cuvintele, povestim despre viaţă, muncă şi balanţa dintre ele.

Confesiuni din târg de carte

November 20, 2016

Azi am dat o raită prin Târgul de Carte Gaudeamus de la Romexpo şi, deşi aveam de gând să stau doar la lansarea de carte a surorii mele şi la atelierul ei de creaţie, pentru că mă grăbeam acasă să mai lucrez la câte ceva, n-am putut să nu trec pe la standurile editurilor mele de suflet, să-mi salut prietenii şi colaboratorii care, ca de obicei, nu m-au lăsat să plec cu mâna goală de la ei. Mulţumesc, Editurilor All, Curtea Veche şi Litera, parteneri de nădejde atât în proiecte personale cât şi în colaborări frumoase pentru proiectele mele dragi la locul de  muncă.

Surpriza zilei a venit din partea prietenei mele Cristina, care mi-a dăruit un pix roşu frumos foc, personalizat cu adresa blogului meu. Liber la autografe cât mă ţine pasta de pix😀 Nu-l mai las din mână de când am ajuns acasă, fac liste peste liste pentru săptămâna încărcată care mă aşteaptă şi peste care nu cred că pot să trec cu brio decât cu organizare de ceas elveţian. Mulţumesc, Cristina, scriitorul din mine a făcut dansul bucuriei când a văzut pixul personalizat😉

blog

Pur şi simplu ador atmosfer de târg de carte. Oameni peste oameni care răsfoiesc, citesc, cumpără, discută, se întâlnesc cu alţi oameni pe care nu i-au mai văzut de un car de ani şi peste care dau, din întâmplare, în faţa aceluiaşi titlu de carte. Lansări de carte, evenimente, ateliere, scriitori şi cititori laolaltă colorează un spaţiu de nu pot să descriu în cuvinte emoţia câtorva ore petrecute printre toate câte se întâmplă în câteva zile de târg.

Pentru că anul trecut am co-tradus o carte la Editura Litera şi între timp am rătăcit-o împrumutată prin cine ştie ce bibliotecă de nu-mi aduc aminte cui exact cui s-o cer, am vrut să o cumpăr azi de la târg. Mare mi-a fost surpriza să văd că s-a vândut ca pâinea caldă şi n-am reuşit să prind şi eu un exemplar măcar. Noroc de prietenii mei de la editură care mi-au promis că mi-o trimit săptămâna viitoare şi le mulţumesc încă o data pe această cale.

Am avut o zi încărcată de bucurie şi emoţie şi m-am încărcat cu energie cât să-mi ajungă cel puţin pentru ziua de luni, ca să nu mă hazardez încă să spun că pentru toată săptămâna.

O săptămână ca un târg de carte vă urez, cu cărţi şi prieteni şi emoţie şi întâlniri spontane şi idei şi creativitate.

Primul 16 în cer

November 16, 2016
img_7360

E primul 16 noiembrie în care nu mai colindăm magazinele în lung şi-n lat să găsim cadoul perfect pentru el. E primul 16 în care nu ne mai întrebăm ce să fie de data asta: un gadget de pescuit, ceva de îmbrăcat care să-i ţină de cald în lungile deplasări la volan, un album cu poze… Orice ar fi fost, ca de fiecare dată, l-ar fi pus cu modestie deoparte şi s-ar fi bucurat întotdeauna de noi şi nu de cadou deşi ştiu că mereu spunea tuturor cu mândrie despre un lucru sau despre altul că-l are de la fete. E primul an în care nu mai împlinim împreună aceeaşi vârstă doar că la diferenţă de 30 de ani, eu 32, el 62. Şi tot primul an în care nu mai vorbesc cu sora mea şi ne întrebăm una pe alta “l-ai sunat pe tata? era bucuros?” iar mama nu ne mai spune cât s-a bucurat că a vorbit cu noi şi cât i-a placut ce i-am cumpărat.

16.01.2016, cea mai grea zi din viaţa mea. 16.11.2016, a doua cea mai grea zi din viaţa mea de până acum, la fel ca toate cele 10 luni dintre ele. Şi sunt tot eu, muncesc, râd, glumesc, ies în oraş, mă bucur de timpul ăsta pe care-l am aşa cum cred eu mai bine. Dar nimic nu mai e la fel de când familia mea este incompletă.

La mulţi ani, tată, să sărbătoreşti frumos în cer! Şi dacă te întâlneşti cu tatăl prietenei mele de suflet, să vă ţineţi unul altuia de urât, a urcat şi el în cer, nu demult.

Azi nu, azi nu suntem bine. Azi ne e greu tare.

Pure Shapes cu XBody

November 8, 2016
fullsizerender

De o lună şi ceva de când merg la XBody la Pure Shapes, am primit tot felul de întrebări şi am povestit în toate formele cum funcţionează, cum mi se pare mie, ce efecte miraculoase are, dacă are.  Stau comod pe o pernuţă moale (că doar ieri am lucrat fesieri) şi mi-e şi puţin greu să ţin braţele în poziţia corectă pentru taste pentru că nici tricepsul meu nu a scăpat nepedepsit. Şi nu mă gândesc decât la cât de greşită e percepţia pe care m-am tot săturat să o aud şi anume că XBody este pentru leneşi.

Acum să văd eu care leneş s-ar trezi ca mine la 6 dimineaţa pentru ca la 8 fix să fie în sala de XBody şi să tragă din greu să facă nişte exerciţii care sunt de cel puţin 2 sau 3 ori mai grele decât ar fi fost în lipsa electrostimulării.

Dar să o luăm cu începutul şi anume cu ce se întâmplă din clipa în care ai trecut pragul PureShapes şi până ieşi de acolo. Prima dată completezi nişte formulare, ţi se iau nişte măsurători şi spui care sunt aşteptările tale (să slăbeşti, să te tonifiezi, să pui masă musculară sau toate la un loc).

Apoi primeşti un echipament care constă într-o bluză şi nişte pantaloni scurţi, echipament care se spală câte 4 ore la nişte grade de nu trebuie să ai vreo grijă că l-a mai purtat şi altcineva înainte. Eu n-am o problemă cu asta dar ştiu că sunt persoane care ar putea avea. Credeţi-mă pe cuvânt, sunt mai curate decât ar fi dacă ar fi nou nouţe. Dar, pentru acele persoane, există şi alternativa. Un astfel de costum, nou nout, se poate comanda, la costul de doar 130 lei iar ca bonus vine şi personalizat cu numele brodat.

 După ce te-ai îmbrăcat în costum, urmează să îmbraci şi vesta care, conectată la aparat, va genera impulsurile responsabile de stimularea musculară. În plus faţă de vestă, vom mai avea electrozi pentru braţe şi pentru gambe. Începem apoi o alergare uşoară, timp în care antrenorul ne va spune, pe rând, ce zonă musculară vom simţi că este electrostimulată iar noi vom spune stop atunci când credem că am atins limita de suportabilitate. Nu fiţi extrem de curajoşi din prima că voi puteţi, odată ce vor fi toţi muşchii stimulaţi, dacă intensitatea e prea mare, abia dacă veţi mai putea sta în picioare (credeţi-mă, curajoasă din asta am fost şi eu dar am învăţat de la o şedinţă la alta să-mi setez corect aşteptările de la mine).

Ce simţi de fapt? E greu de descris dar dacă ar fi să încerc aş spune că se încordează muşchii de unii singuri. Seamănă puţin cu senzaţia aceea în care îţi este foarte frig de se încordează tot corpul fără să poţi controla asta. Dar foarte puţin, am zis asta ca să vă faceţi o idee cât de mică, frig în nici un caz nu vă va fi cu costumul pe voi. O dată pentru că el este umezit cu apă caldă şi o dată pentru că, de la efort, e imposibil să nu vă încălziţi.

Şi am introdus cu ocazia aceasta cuvântul efort. Da, facem efort. Nu stăm şi aşteptăm ca aparatul să ne stimuleze muşchii iar noi ne uităm la televizor. Facem exerciţii exact aşa cum le-am face la o sală de sport obişnuită. Doar că greutăţile vor fi mai mici, repetările mai puţine, intervalul de timp mai scurt. 20 de minute în total va dura antrenamentul şi credeţi-mă, vi se pare puţin acum când citiţi. Dar nu este deloc aşa. Sunt 20 de minute care se simt ca cel puţin 40. Pentru că e greu. O fandare este de 2-3 ori mai grea decât una obişnuită, o genuflexiune la fel. Dacă în mod normal la sală lucram biceps cu 4 sau cu 5 kg, aici cu 2 kg e destul de greu de la câteva repetări în sus.

Ce-mi place este că durează puţin (chit că timpul se dilată considerabil când lucrezi intens şi corect), ai antrenorul dedicat şi cu ochii numai pe tine să poţi lucra într-adevăr corect fără să tragi chiulul iar efectele sunt vizibile după doar câteva şedinţe.

Pe ce mă bazez când spun că efectele sunt vizibile? Pe faptul că mă chinui de ani de zile să-mi aduc abdomenul la forma visată şi cumva am sentimentul că începe să se îndrepte într-acolo şi la propriu şi la figurat. Este adevărat că alimentaţia este o componentă esenţială însă nu voi intra în discuţia aceasta pentru că, cel puţin în ultima perioadă, sunt departe de a fi un model de urmat (sunt zile în care nu mănânc mai nimic şi da, ştiu, nu aşa creşte muşchiul dar lucrez să repar impasul acesta alimentar în care sunt).

Dacă atunci când ajungi la Pure Shapes vei vrea să urci scările până la etajul 1, s-ar putea când pleci de acolo să vrei să iei liftul chiar şi pentru un etaj. De ce? Pentru că îţi vor tremura picioarele după antrenament. Iar dacă a doua zi vrei să te dai jos din pat şi corpul nu te ascultă sau ai senzaţia că salteaua are ţepi este pentru că ai o febra musculară bine meritată. Şi eu am avut febră şi am şi acum în timp ce scriu aceste rânduri deşi eu am o activitate sportivă destul de regulată. Dacă în schimb o iei de la zero, las-o mai moale din prima cu intensitatea impulsurilor pentru că sincer, nu cred că se dă concediu medical pentru febră musculară.

Ce mai apreciez eu la o sală de sport? Să ajung repede acolo cu mijloace de transport în comun pentru că nu sunt o maestră a condusului în trafic greu (sau a condusului în general). Pure Shapes se află  în sectorul 3,  la două staţii de autobuz de Unirii. Dimineaţa de obicei prefer să merg pe jos de la Unirii ca să îmi fac încălzirea, seara prefer să iau autobuzul.

Dacă recomand XBody? Categoric recomand să încercaţi înainte să vă daţi cu părerea şi înainte să spuneţi clar şi hotărât că funcţionează sau că nu funcţionează. Recomand XBody pentru termen lung? Nu pot să spun sigur. Nu cred că este pentru toată lumea sau pentru toate obiectivele. S-ar putea să nu fie pentru mine. Eu sunt deja mai slabă decât ar trebui iar condiţia fizică mi-am construit-o în ultimul an prin sport clasic (cardio, forţă, alergat). Dacă e să mă gândesc că electrostimularea se foloseşte în scop medical, aş spune că, dacă nu aveţi o condiţie fizică foarte bună e un punct bun de început pentru că ajungeţi mai repede la o condiţie care să vă permită ulterior să variaţi mai mult activităţile sportive. Dar asta înseamnă să o luaţi treptat. E mai eficient şi mai rapid dar nu e magie, nu pocneşti din degete şi se tonifiază muşchiul. Este de muncă şi, pentru a obţine rezultat, trebuie să vă înhămaţi la multă muncă. Ştiu că tehnologia a evoluat foarte tare însă chiar nu s-a inventat aparatul acela care să ne facă să intrăm în el şi să ieşim numai fibră. Dacă vă doriţi un corp frumos, tonifiat, sănătos, ţineţi minte că e de muncă.  Dar merită, merită din plin nu doar pentru aspect ci şi pentru sănătate şi pentru încrederea pe care ţi-o dă un corp de care ai grijă şi căruia îi dai şansa să aibă să aibă pure shapes🙂

Iar dacă v-am făcut curioşi, vă dau un mic secret din casă. Se zvoneşte ca urmează o reducere Black Friday de 75%. Urmăriţi-le pagina de G+ sau canalul Youtube pentru mai multe detalii.

Sunt şi nu sunt

October 22, 2016
img_1265

Mai ţineţi minte când eram la şcoală şi se striga catalogul iar noi răspundeam “prezent”? Am sentimentul că acum sunt prea dese situaţiile în care sunt dar de fapt nu sunt şi poate că trebuie să strige cineva catalogul ca să pot să răspund şi să conştientizez prezenţa mea în locul în care sunt şi nu în locul în care m-a dus gândul, nu pentru că a vrut el ci pentru că l-am lăsat eu.

Nu sunt în metrou dimineaţa ci sunt în toate to do list-urile pe care mi le-am făcut pentru ziua respectiva. Nu sunt la prânz ci sunt în listele cu care n-am ţinut pasul aşa cum mi-am propus atunci când nu eram în metrou. Uneori nu sunt nici atunci când port o conversaţie cu cineva deşi fac eforturi mari să fiu şi să mă agăţ conştient de prezent ca să evit să nu fiu acolo unde ar trebui să fiu.

Nu sunt nici măcar seara când închid ochii să dorm pentru că deşi corpul meu stă întins în pat, gândul meu se duce iar şi iar către lucrurile pe care nu am apucat să le fac, către lucrurile pe care poate nu le-am făcut suficient de bine şi se duce din ce în ce mai rar spre lucrurile pe care le-am făcut bine. Şi cu gândul călătorind în timp o noapte întreagă şi nefiind prezent când s-a dat stingerea, corpul se trezeşte şi mai obosit de cât s-a culcat.

Azi am fost în vizită la Rou’Atelier şi Raluca a strigat catalogul, simţind ori de câte ori am avut tendinţa să mă îndepărtez fără să ies efectiv pe uşă. Un atelier primitor, o conversaţie sinceră, un ceai cald cu ghimbir, un motan afectuos la mine în braţe şi am reuşit, cel puţin pentru câteva minute să răspund “prezent”.

Cum să fiu atunci când nu sunt încă mai învăţ şi încă mai exersez aşa că prea multe sfaturi de cum să fim prezenţi nu am. În afară de să conştientizăm unde suntem şi, dacă nu ne iese din prima, să facem eforturi conştiente să fim şi să ne conectăm cu prezentul, cu unde suntem şi nu cu ce ne îngrijorează sau cu ce pune presiune pe noi. Voi unde sunteţi atunci când nu sunteţi?

Sărbătoarea Iaşului

October 14, 2016
10419578_10152481419012616_721883191494490148_n

În fiecare an, ziua de 14 octombrie avea o semnificaţie aparte pentru mine. Erau şi încă sunt sărbătorile oraşului meu de suflet, oraşul în care m-am născut şi în care mi-am trăit primii 24 de ani din viaţă. Chiar şi de la distanţă, ziua de 14 octombrie a însemnat pentru mine momentul în care, mă gândeam cu drag că mi-ar plăcea să fiu acolo, în toată aglomeraţia şi marea de oameni care se bucurau de sărbătoare. Astăzi însă am realizat târziu că e 14 octombrie. Am fost atât de prinsă de toate câte aveam de făcut că am uitat să mă bucur. Şi a trecut. Şi nici acum n-am ajuns să fiu acolo deşi de când m-am mutat în Bucureşti am zis că, într-un an, ar fi frumos să merg la ziua oraşului meu. Poate la anul. Poate peste alţi ani, nu ştiu. Însă tare mă bucur că măcar acum, la ceas de seară mi-am amintit de toţi anii în care am fost parte din sărbătoare. La mulţi ani, oraş frumos şi drag care m-ai găzduit şi care încă mă primeşti, cu inima deschisă şi cu dor, la tine acasă.