Skip to content

La căpătâiul țării mele

June 12, 2018

După o zi luni pe drumuri, o noapte nedormită și o zi de marți în care am muncit pe rupte, este un efort supraomenesc să-mi mai țin ochii deschiși. Tot ce aș vrea să fac este să dorm. Să dorm să mai uit de mitinguri roșii în tricouri albe prin mormane de mizerie, de propagande, de discursuri mincinoase, de oameni răi și profitori și manipulatori care stau la cârma țării nu să o conducă ci ca să-i mai pună, zi după zi, încă un bolovan și încă unul până la scufundarea completă din care va mai răsări, poate, un … steag tricou alb care se va duce la fund și el, în cele din urmă, împreună cu toată mizeria pe care a generat-o.

Dar nu mai pot să dorm, am o stare de priveghi care nu mă lasă să pun geană pe geană. Nu după ce am văzut filmări întregi de la mitingurile de sâmbătă cu toți amârâții pământului veniți să aducă ofrande mâinilor care îi fură și care ne fură. Atâta știu ei, atâta pot ei, ce ușor sunt ei de manipulat cu o excursie la București, o sticlă de apă și miros de mici cu bere. Cu câte măști de zâmbete false îi întâmpină cei care nu fac decât să mascheze scârba față de cei pe care i-au păcălit atât de ușor. Cum murdăresc ei portul și cântul și poezia românească. Altă dată mă înfuriam. Ori comentam până rămâneam fără glas, ori stăteam efectiv cu gura căscată de nevenire a crede că e real.

De data asta mi-a venit să vomit. O greață profundă fizică m-a cuprins. Apoi am plâns. Cu lacrimi. Să văd oameni mânați ca vitele, spălați pe creier de foamea care i-a adus unde sunt. Am plâns și pentru ei. Dar mai tare am plâns pentru noi. Câți sunt, Doamne… a tunat și i-a adunat. Ce mulți sunt, Doamne! Și cât de înfometați și de asmuțiți….și cât de naivi și de creduli cu tot ce aud și cu tot ce văd în realitatea distorsionată care le-a fost creată și la care se închină ca la cel mai de preț altar?

Poate cel mai bun articol pe care l-am citit în ultima vreme este ”Dincolo de adevăr”, de Andreea Vrabie, îl regăsiți în cel mai recent număr DoR. Și este despre cum a luat amploare fenomenul de fake news și care sunt soluțiile pe care le avem la îndemână ca să nu ne înecăm cu totul într-o lume inundată de știri care nu sunt nici știri, nici false și nici adevărate. Dar și mai mult de atât…cum să nu-i înecăm și pe alții prin like, love, share, comment de conținut fals și prost.

Mă gândeam acum. Când dai share la o informație falsă (cu bună știință sau neștiință) este aproape la fel ca atunci când împarți mâncare stricată. Doar că să vă explic de ce prima este mai gravă. Dacă îți dă cineva mâncare stricată, vomiți două zile, bei un Smecta și-ți trece. Însă informația, odată ce a infestat creierul și întreg organismul uman….se transformă în credință. Ia acum să văd….cum mai vomită omul credința aia falsă pe care și-a creat-o din share-ul tău… De unde știe ce e acrit dacă nu miroase? De unde știe că-l mănâncă pe dinăuntru dacă nu-l doare fizic?

Dezinformarea digitală include știri de actualitate, precum și articole pseudoștiințifice, teorii ale conspirației, mesaje transmise pe WhatsApp sau conținut video care informează greșit intenționat.

Pe ei cine să-i mai învețe ce e aia adevăr și ce e aia manipulare dacă în tot satul și comuna toți au aceeași credință despre cine le dă pensie și ajutor social și cine le ia banii și slujbele și le trimit copii la muncă în afară? Cum să iasă ei din bula și din comunitatea lor dacă ei sunt bombardați permanent numai cu ”știrile” care contează pentru ei.

La începutul internetului, toată lumea credea că accesul la mai multă informație, ne va face, automat, mai bine documentați. Însă atunci când ești depășit de volumul de informație, cum se întâmplă în zilele noastre, ai nevoie de ajutor în filtrarea ei.

Cine le mai face lor filtru de informație dacă sunt deja atât de încipați și îndobitociți? Nu au avut parte de o educație de bază…cum să mai aibă abilitatea să învețe să distingă binele de rău din presă, de pe Facebook, de la televizor, de la radio cârciuma din sat?

Este educația media, ca metodă de dezvoltare a gândirii critice o soluție pe termen lung? Este! Dar pentru ei este prea târziu. Și din păcate… pentru că este așa de târziu pentru ei și ei sunt atât de mulți… devine târziu și pentru noi atunci când protestăm pe lumina stinsă iar ei protestează cu scena deschisă.

Pentru a schimba o convingere, totul trebuie să pornească din noi, să fim motivați și dispuși să depunem efortul necesar. Schimbarea nu se poate face cu forța; de aceea războiul comentariilor din social media nu duce, în general, nicăieri.

Nici războiul comentariilor din social media nu duce nicăieri dar nici nici comentariile aruncate pe stradă către acești oameni nu-i va învăța nimic. Se vor face una cu gunoaiele. Te vor scuipa în față, îți vor da un brânci să te duci cu camera ta de filmat cu tot și cu întrebările tale. De ce-au venit acolo? Să se plimbe… că n-aveau ce să facă acasă, să-l apere pe sărmanul Liviu din ghearele pușcăriei, să facă ei ”dreptate” acolo unde justiția reală este cu mult mult peste puterile lor de înțelegere.

Eu sunt o naivă. Încă. Încă mai cred că pot să fac educație în săli de cinema cu adolescente care vorbesc în gura mare la telefon în timpul filmelor. Încă mai cred că pot să învăț oamenii să vorbească frumos, să nu țipe, să nu arunce tone de coji de semințe pe scara blocului, să nu mai asculte muzica la maxim la casetofonul din portbagaj la 2 noaptea în parcare. Încă mai cred că pot să îndrum oamenii să citească mai mult, să se documenteze și abia apoi să aibă o opinie. Cu un ochi râd cu unul plâng. Revin la ideea că ei sunt prea mulți și noi prea puțini.

În încercarea de a înțelege fake news, am trecut de la a fi convinsă că este doar o panică recentă și că vorbim despre un fenomen care a existat dintotdeauna, la anxietatea provocată de toate modalitățile prin care o informație poate fi manipulată și amplificată online, la cinism, pentru că atunci când nu mai poți avea încredere în nimic din ceea ce citești nu-ți mai vine să crezi nimic și renunți la a te mai implica în viața societății.

Doamne ferește ca toți naivii care cred că încă mai pot educa și schimba lumea să devină cinicii care nu mai cred nimic și nu se mai implică în nimic. Doamne ferește ca naivii de azi să devină resemnații de mâine.

În România de azi, suntem divizați de zeci de tabere mai mult preocupate să fie în opoziție, decât să găsească căi de comunicare. Uneori, în cadrul aceleași familii. Și nu fake news ne-a adus în situația asta, ci doar au profitat de o breșă și au adâncit și mai mult distanța dintre noi.

Ce-am mai plâns azi. Ba de bucurie pentru reușita Simonei empatizând cu sentimentul ei de copil muncitor care a primit merit și recunoaștere pentru ce-a muncit, ba am plâns de tristețe uitându-mă la mizeria care ne sufocă țara.

…am plâns cum plângi la căpătâiul cuiva drag atunci când simți că se duce și că infecția e prea mare, coma este prea profundă. Și în loc să te mai înfurii… plângi cu jale. Nu cu resemnare. Cel puțin nu încă. Dar cu jale. Ne moare țara și oamenii din ea au cam obosit și nu mai știu ce să facă… să aducă salvarea sau să aprindă lumânarea?

 

*citatele cu care este presărat articolul au fost preluate din ”Dincolo de adevăr”, de Andreea Vrabie, articol pe care îl regăsiți în cel mai recent număr DoR.
Advertisements

Alpha M.

May 19, 2018

Să tot fie vreo doi ani de când vreau să scriu despre Aaron și nu m-am mobilizat, în schimb, de câte ori am ocazia, povestesc despre ce face el și cum ajută bărbați din întreaga lume să se simtă bine în pielea lor și să capete încredere în ei înșiși.

Așa că postarea de astăzi este for the gentlemen în principal dar și într-o măsură for the ladies.

Aaron Marino este life style blogger și consultant de imagine și face asta cu pasiune de vreo zece ani. Începând de la cum să te îmbraci (începând de la lenjerie intimă, șosete, cămăși, costume, outfits sport, încălțăminte, vestimentație casual și câte și mai câte), cum să te tunzi, să te epilezi, să îți alegi ochelarii de soare, ce să mănânci și cum să faci sport, cum să te tunzi și să-ți îngrijești părul, fața, corpul, parfumuri care ți se potrivesc, ceasuri, atitudine și bună creștere de gentleman în nenumărate situații, Aaron acoperiă o gamă completă de subiecte care, în opinia mea, ar trebui să fie de interes pentru orice bărbat.

La început doar îl ascultam în timp ce făceam alte chestii prin casă, atunci când the gentleman din viața mea îi urmărea clipurile pe Youtube, însă apoi am început să mă și uit activ, de cele mai multe ori complet de acord cu el și poate de câteva ori în dubii cu privire la opțiunile pe care le oferea. Și e ok să mai fii în dubii pentru că nu tot ce prezintă el se potrivește oricui, important este să selectezi, să find your own style dintr-o multitudine de opțiuni pe care le ai la dispoziție.

Obiectivul lui este simplu: vrea să creeze o comunicate de bărbați fericiți, sănătoși și încrezători. Așa cum spune pe pagina lui, multă vreme bărbații care se preocupau de imaginea lor erau adeseori ridiculizați și catalogați însă mă bucur că prejudecățile au luat locul a ceea ce este de fapt o normalitate.

Alpha M. nu se preocupă numai de ”ambalaj” ci și de sănătate, atitudine, gândire, bună creștere, respect, muncă, încredere și multe altele pe care vă las să le descoperiți pe canalul lui de Youtube, Alpha M Consulting.

Clipurile mele preferate sunt cele din categoria Quick Style Fix, a Men’s Makeover unde ajută bărbați de orice vârstă să-și descopere stilul personal dar și cele de quick morning or evening routines. Sinceră să fiu mă ajută și pe mine să mă organizez mai bine cu rutina de îngrijire de dimineață sau de seară.

Să fiu sinceră îmi plac tare și clipurile în care pune punctul pe i în ce privește lucruri pe care dacă le-ar face bărbații, ar fi absolute and complete turn offs for women 😀 Un exemplu concludent cu care sunt perfect de acord, aici. Dar are mare dreptate și cu reversul, top 10 biggest turn ons for women pe care îl puteți urmări aici.

Acestea fiind spuse, chiar îmi cer scuze că mi-a luat doi ani să scriu articolul ăsta însă sunt convinsă că vă veți bucura de el de acum înainte! Enjoy!

 

 

 

Mr. Nobody

May 6, 2018

Deși sfârșitul de săptămână a ajuns și el aproape de sfârșit, las și eu aici o recomandare de film, s-o salvați în draft pentru când aveți două ore și jumătate de pierdut de câștigat. Mr. Nobody este un film apărut în 2009 dar cumva drumurile nu ni s-au intersectat deloc până aseară când, absolut întâmplător, când căutam un film cu însemnătate, am dat peste Nimeni.

Nemo Nobody, interpretat, în varianta adultă, de Jared Leto (solistul de la Thirty Seconds to Mars), este povestea unui băiețel care este pus în fața unei alegeri care, vedem în desfășurarea întregului film, i-ar schimba radical cursul vieții sub o formă sau alta. Aflat pe peronul unei gări, el trebuie să aleagă dacă să rămână cu tatăl lui sau să meargă cu mama sa, dupa ce aceștia au decis să se separe.

Nu vă spun mai multe pentru că orice aș spune ar fi spoiler într-o formă sau alta însă pot să vă povestesc despre revelația pe care am avut-o cu privire la cât de talentat mi se pare acest actor, Jared Leto, pe care poate unii dintre voi îl știu doar în postura de solist sau alții doar în postura de actor. Pentru că el are niște schimbări radicale de look în fiecare film în care a jucat, nu am realizat că a fost chiar unul dintre personajele principale din Dallas Buyers Club, un film care mi-a plăcut foarte mult și pe care, dacă nu ați apucat încă, vă recomand să-l vedeți.

Vă vine să credeți că a jucat și în Chapter 27, unde, cu vreo 40 de kilograme în plus pe care le-a luat special pentru acest film, este absolut de nerecunoscut? Deși clar nu e sănătos cum și-a transformat corpul special pentru roluri (să devină piele și os pentru Dallas Buyers Club sau supraponderal pentru Chapter 27), Jared pare genul de actor care merge până în pânzele albe pentru a fi cât mai credibil în pielea personajelor pe care alege să le interpreteze.

Am deviat un pic de la subiect însă ideea principală cu care aș vrea să rămâneți este că trebuie să adăugați acest film pe lista voastră de to view 🙂 Și dacă nu v-am convins, vă las cu câteva replici din film care, sper eu, să vă facă și mai curioși.

Nemo:I’m not afraid to die, I’m afraid I haven’t lived enough. It should be written on every school chalkboard, ‘Life is a playground or nothing.’

 

Nemo: Each of these lives is the right one! Every path is the right path. Everything could have been anything else and it would have just as much meaning.

Nemo age 9: If you mix the mashed potatoes and sauce, you can’t separate them later. It’s forever. The smoke comes out of Daddy’s cigarette, but it never goes back in. We cannot go back. That’s why it’s hard to choose. You have to make the right choice. As long as you don’t choose, everything remains possible.

Cafea cu stele

April 29, 2018

Mai bine de jumătate de sâmbătă noapte petrecută la nuntă. Mă trezesc duminică de dimineață la ora 9 (pentru că vreau să lucrez un pic astăzi) și, primul lucru pe care-l deschid este ochii Facebook-ul. Când s-au adaptat și ochii la lumină, văd o înșiruire de poze cu cafele care mai de care mai cochete și băute în locații care mai de care mai maritime sau montane. Deși tânjesc după cafea băută în aer liber și curat și soare și zile lipsite de griji, undeva departe, astăzi mă bucur de o cafea pe terasă la Starbucks, băută scurt, în timp ce mai devorez o poveste, sau două, din Caractere atipice.

Pentru că de vreo lună de zile am și card Starbucks (care s-a golit tot in ritmul în care se golesc și ceștile de cafea), am zis să nu ies din casă fără să mi-l încarc, ca să mai adun niște stele. Ce-o să fac cu atâtea stele …. logica spune că o să beau și mai multe cafele. Inițial am zis că asta-mi mai lipsește în portofel, încă un plastic pe lângă toate celelalte de la farmacii, magazine de cosmetice și altele asemenea. Partea bună însă este că poți să plătești cu el și în lipsa lui. Adică dacă intri în contul tău și găsești acolo numărul cardului. Da, da, știu, asta ne mai lipsea, încă un cont și încă o parolă.

Prima dată când am băut o cafea la Starbucks, nu locuiam în București iar în orașul meu natal încă nu se deschisese. A fost o încântare să beau o cafea cu de toate însă am realizat rapid, de la prima gură, că nu-mi place cafeaua cu de toate ci doar cu cafea, apă și lapte. Apoi am dus-o pe prietena mea acolo și…. nu i-a plăcut deloc pentru că nu suportă cafelele cu lapte iar, no offence, Americano de la Starbucks, opinie pur personală, este o cafea cu gust de carton și cam atât.

Beau cafea de la Starbucks uneori în weekend, nu mereu, și-mi place. Nu vreau să pornesc o discuție despre câte alte cafele mai bune sunt în alte părți pentru că, atunci când ies în oraș, știu cam pe unde mă pot bucura de gust bun de cafea. Am acest Starbucks la o aruncătură de băț de casă și, deși recent i s-a alăturat prietena Gloria chiar vizavi, tot nu mă tentează să schimb obiceiul.

Acest post nu este reclamă, este experiența mea de Starbucks drinker cu ștate vechi, nu sunt plătită în cești de cafea să scriu deși, recunosc, cardul l-am primit la lansare și nu era complet gol, în calitatea mea de blogger (sau, ca să fiu sinceră, în calitatea mea de soră de blogger cunoscut). De când s-a isprăvit ce-am primit pe el, am reîncărcat singură, lucru pe care o să-l fac și de acum înainte.

Să aveți zile cu soare și dimineți cu cafele cu stele oriunde vă aflați în această perioadă de minivacanță (cine o are să-i priască, cine nu, să nu tânjească)!

 

Uncommon Type

April 22, 2018

M-am trezit devreme și brusc, fără snooze, deși este totuși o zi de duminică. Zi liberă. De fapt toate zilele sunt libere. Noi suntem cei ocupați. O cafea de la Origo mi-a pus sângele în mișcare deși o idee mai bună ar fi fost să beau un pahar cu apă înainte. Chiar m-au întrebat dacă vreau un pahar de apă cât aștept cafeaua. Și am zis nu, mulțumesc. Deși a fost clar un semn din cer că îmi cerea corpul (afectat de o răceală neașteptată și nebinevenită) apă înainte de cofeină.

Când sunt zile frumoase și nu am un plan anume să fac un lucru sau altul, îmi place să mă fac nevăzută pe o bancă în parc cu o carte în mână. În funcție de cât de mult mă prinde cartea, nu mai aud agitația din jur și parcă nici lemnele tari ale băncii nu mă mai deranjează. Alternativa este să mă afund într-un fotoliu de la vreo cafenea.

Am plecat azi de acasă fără carte. Abia am terminat un volum aseară și așteptam să mă văd astăzi cu sora mea să-mi predea ștafeta celui mai popular volum al momentului (cel puțin popular prin lista mea de prieteni de pe Facebook), Bărbatul care n-a mai sunat, apărut la Editura Nemira. Dar totuși aveam poftă să citesc ceva până după-amiază și, după dialogul: ”Mergi acasă să-ți iei carte și ieși după?” ”Nu, o să cumpăr o carte”, m-am oprit în Librarium și am răsfoit tot ce se putea răsfoi de pe raftul de noutăți.

La urma urmei dacă vrei să te oprești pe afară să bei o cafea și să mănânci un sandviș, nu te duci până acasă să iei cafeaua și sandvișul ci le cumperi din oraș. De ce nu ar fi la fel și cu cărțile?

Cartea pe care am cumpărat-o era nerăsfoibilă, ultima rămasă în teanc, încă în țiplă. Dar chiar și așa nerăsfoită, a fost cea care nu mi s-a dezlipit de mână. O fi fost de la țiplă 😀

Uncommon type, Some stories, tradusă în română Caractere atipice, Niște povestiri, este cartea de debut a lui Tom Hanks și cuprinde 17 povestiri din viață. Viața cui? Viața unor oameni, mai inventați sau mai reali însă la fel cum suntem și noi, cu bucurii și frământări și întâmplări care mai de care mai banale sau, din contră, ieșite din obișnuit. De prima povestire m-am bucurat pe terasă la Starbucks (cu toată gălăgia din jur). Apoi organismul meu răcit m-a implorat să mă întind un pic în pat așa că am revenit acasă. Îl mai amăgesc un pic cât scriu această postare apoi îl las să se odihnească în timp ce voi continua lectura cu povestirea numărul 2 despre care înțeleg că este preferata traducatorului cărții, Alex Văsieș, așa cum declară într-un interviu pe care-l puteți asculta aici.

Până la această oră a fost o zi destul de uncommon pentru mine pentru că, în drum spre librărie am întrat într-un magazin de încălțări sport și, în maxim 5 minute am plecat de acolo gata ”încălțată”, lucru care nu mi se întâmplă prea des având în vedere că înainte de a găsi ceva care să-mi placă și să-mi vină, trebuie să străbat orașul în lung și-n lat. Ok, poate exagerez un pic, când e vorba de pantofi sport mi-e mai ușor.

Nu e rău să te trezești devreme într-o zi de weekend. Mai e atâta duminică de profitat și de bucurat! Enjoy!

a545dfed-6403-4033-b041-421803b159ea

 

Lifehax #1, despre evoluţie personală

March 23, 2018

Vă povesteam într-o postare anterioară despre conceptul de Lifehax şi despre evenimentul Lifehax #1 la care urma să merg pe 23 martie. Iată că a venit şi ziua de 23 martie, o zi frumoasă de iarnă cu multă zăpadă afară dar cu tot atâta primăvară în suflet.

N-am mai avut demult o zi de lucru pe care să o petrec doar pentru mine şi aveam de gând să mă bucur de ea din plin. Sinceră să fiu, de dimineaţă nu se arăta o zi prea grozavă. Deşi afară ningea necontenit eu am ieşit din casă îmbrăcată nu prea în acord cu sezonul, motiv pentru care după primele alunecări m-am întors acasă pentru a mă echipa corespunzător.

Din fericire am reuşit să ajung la timp şi, după ce  am băut o cafea bună de de la Kups B,  am intrat în sala de eveniment with an empty cup (cu un pahar gol, la modul figurat vorbind, evident) ca să-l pot umple cu multă motivaţie, educaţie şi inspiraţie, 3 elemente cheie care să mă sprijine apoi în drumul meu spre evoluţie personală.

Am ajuns târziu acasă pentru că am mai fost şi la un alt eveniment imediat după însă nu aş vrea să închei seara fără a vă da şi vouă să gustaţi câte puţin din paharul cu motivaţie, educaţie şi inspiraţie în 10 idei şi întrebări la care vă invit să reflectaţi.

  1. Lumea este foarte complexă iar a nu şti lucruri este perfect normal, nu e nicio ruşine. Cunoaşterea are şi ea limitele ei. V-aţi gândit vreodată că oamenii care ştiu mai puţine lucruri au mai multă încredere în ei (overconfidence) iar cei care ştiu mai multe au o încredere în sine mai realistă?
  2. Conştientizarea este primul pas care generează schimbarea.
  3. Mergi cu mintea deschisă către orice experienţă. În mintea unui începător sunt multe posibilităţi, în mintea unui expert…doar câteva.
  4. Înainte de a te apuca de un nou proiect, asigură-te că l-ai terminat pe cel anterior.
  5. De ce ai începe de mâine să te trezeşti mai dimineaţă decât până acum? Pentru că dimineaţa avem o energie de decolare, proactivă, în timp ce seara avem o energie de aterizare, reactivă iar voinţa noastră este la un nivel minim. Stabileşte-ţi un “de ce” puternic pentru ca mai apoi “cum-ul” să aibă valoare.
  6. Oare de multe ori când spunem “nu am timp” nu spunem de fapt într-o formă mascată că “nu mi-e clar“, “nu ştiu“, “sunt confuz“?
  7. Cum arată busola valorilor tale personale, fundamentele fiinţei tale?
  8. Cât de des putem spune că avem mintea în acelaşi loc unde ne este şi corpul? #mindfulness
  9. Degeaba faci repede şi bine lucruri pe care n-ar trebui să le faci deloc, niciodată.
  10. Ce-ar fi dacă ne-am concentra să facem mai puţin dar să fim mai mult?

Unul dintre lucrurile care mi-a plăcut cel mai mult la eveniment a fost posibilitatea de a interacţiona cu speakerii prin intermediul unei aplicaţii prin care fie puneai întrebări, fie răspundeai la întrebările pe care speakerii le aveau pregătite pentru public, văzând apoi în timp real pe ecran rezultatele mini-survey-urilor care se întâmplau live. Aveai posibilitatea să dai rating-uri şi feedback pentru fiecare moment din program dar şi să te conectezi cu ceilalţi participanţi. Online-ul s-a îmbinat frumos cu offline-ul şi comunitatea lifehax începe să prindă un contur din ce în ce mai clar.

Acest eveniment unic şi interactiv de Lifehax a fost primul din multe altele care vor veni. Mulţumesc organizatorilor pentru ocazia de a fi participat şi pentru primirea călduroasă în rândul life hackerilor de cursă lungă. Veţi mai auzi multe de la mine despre acest concept însă deocamdată mă opresc aici pentru că … nevoie de odihnă.

*Speakerii de la care am preluat ideile de mai sus: Steven D’Souza, Andrei Roşu, Dan Luca, Alis Anagnostakis.

Life Hax – Switch to Happiness

February 17, 2018

Am primit prezentarea despre Life Hax pe emailul de serviciu într-o zi foarte ocupată în care puteam să-mi arunc ochii pe mailuri doar să văd dacă arde ceva undeva. Lucrând într-o companie de IT, primul cuvânt pe care mi-au cazut ochii din fraza “LifeHax #1 este locul unde life hackeri aspiranţi şi mai experimentaţi se întâlnesc şi fac schimb de experienţe într-o conferinţă desfăşurată într-un cadru deosebit şi după o agendă inedită” a fost hackeri 😀 Mintea mea se pare că a exclus cuvântul life din ecuaţie şi s-a gândit automat că este un eveniment dedicat ITiştilor.

Ei bine da, este şi pentru ITişti dar nu doar pentru ei pentru că odată ce am aşezat la locul lui şi cuvântul life, a ieşit un cu totul alt concept despre care auzisem dar nu ştiam că se numeşte aşa. Ba chiar eu însămi mă consider, în zilele mele bune, un life hacker aspirant.

Ce înseamnă, pe scurt: life hackingul este o modalitate holistică de evoluţie personală şi profesională prin schimbări graduale de comportamente. Comportamentele noastre. Nu ale altora. Deşi, cel mai probabil, odată schimbate comportamentele noastre, e puţin probabil să nu reuşim să-i virusăm, într-o măsură mai mică sau mai mare, şi pe cei de lângă noi.

Ce se întâmplă la conferinţă: conversaţiile (nu discursurile, vor fi conversaţii interactive) sunt structurate pe hacking în viaţa profesională (productivitate, setare de obiective, managementul timpului  şi altele), hacking în viaţa personală (sănătate, dietă, mod de gândire, bunăstare personală şi altele), construirea comunităţii LifeHax. Şi pentru că digerăm mai bine informaţia odată cu cafeaua, prânzul şi cocktailul, organizatorii ne anunţă că sunt deja şi toate acestea pe program.

Cine sunt speakerii cu care vom avea conversaţiile: Andrei Roșu, Simcha Gluck, Dan Luca, Larisa Petrini, Steven D’Souza, Geo Bogdan (deocamdată, înţeleg că e posibil să mai fie încă cineva). Cine sunt ei şi cu ce discuţii v-ar putea provoca, aflaţi de pe site sau, şi mai comod, dacă urmăriţi pagina de Facebook LifeHax.

Ce ne costă: sunt mai multe variante de preţuri pe care le găsiţi pe site însă e păcat să nu profităm de săptămâna dragostei (săptămâna asta, mai exact) când putem să cumpărăm un bilet cadou cuiva drag şi mai primim unul gratis ca să putem merge şi noi. Mai exact,comandă cel puțin 2 bilete şi ai un preț de 94.50 EUR per bilet! Apoi preţurile revin la forma iniţială până când, sper eu, că vom mai avea şi altă posibilitate de discount până la eveniment. Eu, de exemplu, nu mi-am luat încă bilet, pentru că în martie este ziua mea şi…. dacă tot sunt născută pe 2.03….pare aşa ca un făcut că pe 23 martie să merg la un eveniment în care să încep să îmbunătăţesc şi mai mult această versiune a mea aproape upgradată la 3.4 😀 (mai pe româneşte, sper să-l primesc cadou şi…dacă nu se întâmplă, mi-l fac eu cadou că na, până la urmă life hackingul este despre a prelua controlul asupra propriei persoane).

Cââât? Da, anticipez această reacţie la mulţi dintre cititori pentru că na, şi eu am avut-o, recunosc. De asta am vrut să înţeleg şi mai bine ce cumpăr şi ce-i încurajez şi pe alţii să cumpere.

Ce cumperi: Dincolo de o zi de conferinţă, cumperi o întreagă experienţă, sper eu, pentru toate celelalte zile de după ziua conferinţei. Dacă vezi lucrurile aşa, atunci parcă nu mai pare atât de scump preţul în euro afişat pe site. Pare chiar un chilipir. Şi asta pentru că acest concept de LifeHax nu este gândit să-ţi administreze o pastilă a fericirii şi a succesului profesional şi personal cu efect limitat ci funcţionează mai degrabă cu eliberare prelungită. Şi atunci, ziua conferinţei este doar începutul construirii bulgărelui. Mai primeşti şi un goodie bag la alegere în care se află tot o experienţă şi nu un obiect. Se mai rostogoleşte bulgărele puţin şi intri în comunitatea LifeHax iar de acolo, nu cred că mai e vreo surpriză pentru nimeni, de fiecare dintre noi depinde ce facem pe mai departe cu ce-am primit.