Christmas Maker Fair
Mie îmi place Crăciunul, serios. Însă nu cred că am fost vreodată la un Târg de Crăciun. Locuiesc în București de peste 10 ani însă doar am auzit despre Târgul de Crăciun de aici. Marele brad nu l-am văzut niciodată live. Mai există?
Sau poate am fost și nu-mi aduc aminte. Ceea ce este destul de puțin probabil. Anul acesta am auzit prima oară despre turismul Târgurilor de Crăciun, adică atunci când mergi în mai multe orașe din lume și le vizitezi. Mi se pare foarte drăguț. Serios, contrar faptului că în atâția ani am ocolit involuntar toate locurile Crăciun like, mie chiar îmi place sărbătoarea asta, este cea mai drăguță din lume.
Și tot scriind aici, mi-am adus aminte că am fost la cel puțin un Târg de Crăciun, anul trecut, la mare. Haha, da, la mare. În Constanța. Din întâmplare. Era sărăcăcios. Și erau pe punctul de a-l închide. Însă un vin fiert tot am băut până să tragă obloanele.
Din motive absolut subiective, după această lungă introducere, vă recomand Christmas Maker Fair 2019. De la Nod Makerspace. Dacă dați pe Facebook că mergeți, o să vedeți toate toate postările zilnice cu expozanții făuritori (adică makeri). Pentru că vor fi tot felul de oameni mișto, creativi și talentați de la care să cumpărați chestii. Mai ales dacă nu v-ați pregătit încă și mai aveți de cumpărat cadouri (sunt cu voi în categoria asta).
Cu copy și cu paste, luați detalii despre târg:
Ne vedem la cel mai prietenos târg de Crăciun din oraș!🧸
Anul acesta, ne-am gândit la un târg mai cozy, în timpul săptămânii, ca să fie accesibil după birou. În plus, l-am gândit și mai aproape de Crăciun, for all the late Christmas shoppers 😊
Vă așteptăm cu produse de design & crafts, fashion, bijuterie, proiecte eco /bio /smart, cosmetică, gastronomie, jucării & articole pentru copii, decorațiuni – toate făcute cu ❤️
*Accesul publicului la târg este gratuit.
**Târgul va avea, ca de fiecare date, surse de cafea, băuturi și alte bunătăți.
***Târgul va avea în incintă un ATM.——————–
📍Unde?
La Nod makerspace, Sala MATER – Biblioteca de Materiale din Splaiul Unirii 160.🗓Când?
Târgul va avea loc în zilele de 18 și 19 decembrie, între orele 16-21.
Ce ziceți, ne vedem acolo?
Cum am învățat să meditez
Umbla la un moment dat o glumă în care apărea un om deștept (nu mai știu cine și nici unde am văzut-o) și îl întreba cineva: Ce faci, maestre, meditezi? și el răspundea: Nu, șăd.
Și gluma era amuzantă pentru că a medita, în accepțiunea noastră, era a gândi profund, a cugeta, a reflecta, nicidecum doar a șădea (a sta). Partea mai amuzantă este că acum, pentru mine meditație înseamnă a putea ședea și respira, fără a cugeta. Pentru mine și probabil că pentru multă lume.
În afară de meditații la română, matematică, engleză etc., meditația nu prea făcea parte din viețile noastre în sensul ei popular de acum. Mă rog, eu nici din astea n-am făcut deloc. Doar la engleză. Dar am dat, n-am primit.
Și cât de greu o fi să stai să șezi și să respiri? Pare ușor și ideal, să poți lua o pauză în care să lași gândurile deoparte, să fii prezent și să te concentrezi doar pe a respira, sau doar pe ce auzi (în caz că e o meditație ghidată).
Ușor de zis, greu de făcut, mai ales atunci când suntem obișnuiți să fim cu mintea împrăștiată în o mie de părți. Și avem mai multe șanse să îmblânzim cel mai sălbatic animal decât să ne potolim mintea să mai cugete la atâtea și atâtea lucruri în același timp.
Prima dată când am luat contact cu meditația a fost înainte să știu cum se cheamă. Am decis să merg la terapie după niște episoade de anxietate, atacuri de panică și insomnii. Terapeuta a înțeles destul de rapid că problema mea era că nu reușeam să mă odihnesc mental deloc și atunci a ales această metodă de ajutor. Făceam o meditație ghidată în timpul ședințelor și aveam temă pentru acasă să ascult o meditație și să fac ce zice acolo (dacă-mi amintesc bine era despre conștientizarea fiecărei părți din corp și a încerca în mod conștient să o relaxez, fiind atentă să respir, ceva de genul, nu mai știu exact).
Deși mi s-a părut oarecum ridicol, pentru că am fost mereu conștiincioasă. că am făcut ce mi s-a spus. Și mare mi-a fost mirarea când am căzut în cel mai profund somn după o sesiune de meditație, de fapt în timpul ei, nici nu mai știu în ce moment. Și atunci am început să cred că mă ajută și m-am ținut de ea. O perioadă. Până s-au vindecat insomniile. Apoi am dat-o deoparte și am uitat de ea.
Până anul trecut. Când am avut ca temă pentru acasă, la școala de coaching, să medităm. Și, ca să fie tema mai atractivă, am primit un instrument/gadget/device care să ne măsoare activitatea creierului și să ne dea raportul la final: cât de agitată, calmă, neutră a fost mintea noastră. De fapt nu doar la final ci și în timpul meditației.
De exemplu, ascult sunete meteo și, atunci când se intensifică activitatea creierului aud furtună, când se calmează, aud păsărele. Raportul de la final ne spune și câte reîntoarceri am avut (adică acele momente când fuge mintea și o aducem înapoi în prezent). Device-ul se numește Muse însă nu îi fac neapărat reclamă, or fi și altele, eu pe acesta l-am primit și-l folosesc. Și sigur, se poate medita cu succes și fără un asemenea device.
Doar că acest instrument a reușit să mă motiveze să meditez mai des. Pentru că aveam nevoie să măsor niște rezultate imediate, să intru într-o semi-competiție cu mine cea de ieri. O competiție benefică, desigur. Iar acest instrument mă ajuta să îmi măsor nivelul de calm sau nivelul de hiperactivitate și să înțeleg cum să reușesc să mă aduc într-o stare de calm, dintr-o stare de furtună.
Recunosc faptul că nu meditez foarte des însă este un obiectiv pe care-l am. Îmi propun să meditez în fiecare zi câte puțin, până când îmi intră în obicei. Pentru că beneficiile sunt aproape magice: te simți mai calm, gândești mai limpede, dai o odihnă binemeritată atât minții cât și trupului, lucruri care, pe termen lung, sunt benefice asupra sănătății cu totul și cu siguranță că se vor reflect și în activitatea zilnică.
E mare lucru să poți ședea pur și simplu, respira și concentra pe momentul prezent. Cum am mai spus, pare atât de simplu și totuși, în epoca tehnologiei și a agitației și a supraîncărcării, meditația poate părea chiar un moft. Este un moft necesar, sub orice formă ar fi ea.
Sunt tot felul de tipuri de meditație, dacă nu ați făcut asta niciodată, nu strică puțină documentare înainte. Sau poate chiar să stați de vorbă cu cineva care știe mai bine. Eu am avut norocul să am în jurul meu oameni cu care să povestesc despre asta, care postează lucruri legate de meditație și așa mai departe.
Sinceră să fiu, meditația mea preferată este aceea în care stau, pur și simplu, și ascult sunete din natură. Îmi pun și Muse-ul să măsoare activitatea creierului și pot să stau așa și câte douăzeci de minute. Sigur, se poate sta și câte o oră. Însă deocamdată nu am răbdare.
De obicei meditez seara. Prea rar dimineața. Și asta pentru că mă ia somnul înapoi iar eu deja am o dificultate cu trezitul și dau snooze. Și mai e și partea în care îmi rămâne urmă pe frunte de la Muse… hahaha.
Poți face meditație și în mișcare. Am descoperit că sunt anumite sarcini pe care le fac care îmi permit să nu gândesc foarte mult și să pot să mă concentrez pe respirație în timp ce fac și ceva productiv. Și alergatul era pentru mine o formă de meditație. Sau să tai legumele pentru salata de boef 😀 (cu mențiunea că data trecută am meditat așa de profund la activitatea asta, că am scăpat cuțitul din mână – fără urme – totul ok).
Mă ajută când trec prin perioade stresante. Înainte de o ședință împortantă sau o situație în care e nevoie să vorbesc în public. Mă ajută să mă conectez la prezent, să las fricile și grijile deoparte și să îmi relaxez corpul și mintea pentru a gândi limpede.
Voi ce fel de meditație practicați și la ce simțiti că vă ajută? Să ajutăm și cititorii blogului meu cu detalii mai tehnice decât am știut eu să ofer. Și știu că am mulți prieteni în listă care meditează, așa că vă aștept cu comentarii 😀
Mica librărie de pe Sena
Am ales să încep cu această carte, Mica Librărie de pe Sena, dintr-un teanc de cărți din care mi se recomanda să încep cu total altceva, dintr-un motiv foarte subiectiv și anume că am fost anul acesta în Paris și mi s-a părut cel mai frumos oraș văzut de mine până acum.
În spiritul mai judecați cărțile și după copertă, ce m-a atras la această carte au fost: titlul, turnul de pe coperta din față, descrierea de pe coperta de pe spate. Mi-a plăcut și faptul că romanul are un personaj principal masculin și, după ce am citit un Gentleman la Moscova, mi-am dat seama că îmi era dor, după multe romane cu eroine, să mai citesc și despre eroi. M-a dus cu gândul și la Un bărbat pe nume Ove pe care dacă nu l-ați citit încă, nu aveți nicio scuză 😀
Cum adică o librărie de pe Sena? Păi chiar așa. Nu e o metaforă. Este vorba despre o librărie amenajată într-un vas, așezat chiar pe apă. Dar nu orice librărie, ci una farmaceutică. În care vii și ți se prescriu cărți pe post de medicamente, în funcție de greutățile vieții pe care le ai.
Astfel, îi spui librarului ce dificultate ai și el îți recomandă o carte care să te ajute să treci peste ea. Ba chiar te poate și refuza dacă vii să iei o anumită carte și el vede că, pentru starea ta emoțională, această carte este total nepotrivită.
Librarul nostru singuratic dar înconjurat de multă lume crește și două pisici vagaboande care au primit nume de …supriză…scriitori. Mai e nevoie să dau multe detalii că această carte e croită pentru mine?
O să mai dau câteva, tocmai ca să-ți dai seama dacă este această carte ceva ce ți-ar recomanda librarul tău farmacist interior.
Am zis că librarul nostru era singuratic pentru că, după ce și-a pierdut marea iubire în urmă cu douăzeci de ani, acesta nu și-a permis să iubească din nou și se pare că nicio carte din propria bibliotecă nu a putut să-i repare această mare dezamăgire de viață.
Lectura acestei cărți este o experiență literară și culinară deopotrivă (o să vedem într-o anume călătorie în Provence și niște rețete chiar de încercat acasă). Este o călătorie și la propriu și la figurat despre descoperirea de sine, despre prietenie în cel mai pur și mai frumos sens, despre omenie, acceptarea suferințelor și greșelilor și deschiderea către nou. Este despre a te bucura de viață în toate formele ei, de o viață simplă dar când tihnită, când aventuroasă. Și despre a primi în viețile noastre alte suflete asemeni nouă.
Și despre pisici și scriitori și mâncare și Paris și dragoste și multe cărți.
Încercați. Că tot e duminică.
Și, dacă nu v-am ademenit cu cele câteva cuvinte scrise despre carte, vă las și un pasaj sau două, poate vă fac poftă:
Totuși, cărțile nu sunt ouă. Doar pentru că o carte este veche de câțiva ani, asta nu înseamnă că este automat și proastă. Și oricum, ce dacă e veche? Vârsta nu e o boală. Cu toții îmbătrânim, chiar și cărțile. Dar sunteți dumneavoastră, este cineva mai puțin prețios, mai puțin important, doar pentru că există de ceva mai multă vreme pe pământ?
Toată dragostea. Toți morții. Toți oamenii pe care i-am cunoscut. Ei sunt râurile din care se formează marea noastră interioară. Dacă nu mai vrem să ni-i amintim, se va epuiza și marea.
Simțea în interiorul său o sete imensă de a se apuca de viață cu amândouă mâinile, înainte ca timpul să treacă și mai repede. Nu voia să moară de sete, voia să fie liber și departe, ca marea, plină și adâncă, în interiorul lui.
Obișnuința este o zeiță periculoasă, vanitoasă. Nu permite nimic ce îi poate întrerupe domnia. Ucide dorul de orice altceva. Dorul de călătorii, de o altă muncă, de o nouă iubire. Te descurajează să trăiești cum vrei. Poate că din obișnuință nu ne mai gândim, dacă încă ne place ce facem.
Vocile României
Mă uit la Vocea României de la primul sezon, din 2011. De 8 ani au ieșit în față extrem de puțini concurenți. Au rezistat în atenția publicului și mai puțini. Încep să uit dintre ei, pe unii îi mai văd cu câte un cover pe ici pe colea (vorba Aurei Urziceanu când era juriu la Megastar – împătimiții de concursuri de muzică vor recunoaște cu siguranță exprimarea). Unii au fost și sunt extrem de buni. Mult mai buni decât cei care captează atenția publicului și strâng mii de oameni în concerte.
În seara asta au început live-urile sezonului de anul acesta. Și, fără să vreau, m-am conectat mental cu alți ani, alte sezoane și cu emoția fiecăruia. Schimbări au tot fost și prin juriu, și în reguli sau format. S-a cam diluat și entuziasmul meu pe parcurs, am devenit destul de sătulă de genul acesta de emisiune (deși mă uit în continuare, implicarea emoțională nu mai e nici pe de parte aceeași). Mi s-au mai schimbat și gusturile muzicale, nu mai apreciez țipatul și demonstratul, am început și eu să mă bucur de cântări mai blânde și mai puțin … reinventate. Sunt sătulă și de felul în care antrenorii aleg piesele și cât de uzate sunt unele alegeri. Și cum măcelăresc unele piese (cum tocmai s-a întâmplat) de mă ustură urechile până în măduva sufletului.
Și totuși las emisiunea să se întâmple în fundal, în timp ce mai fac alte lucruri prin casă (nu mai sunt ochi și urechi ca alte dăți), scriu pe blog sau să citesc ceva (mai degrabă în pauzele publicitare care sunt destul de lungi).
Am încercat să fac o retrospectivă a postărilor mele despre Vocea la începuturile ei și ia uitați ce-a ieșit, în caz că vreți și voi să recitiți. Deocamdata despre sezonul acesta nu știu ce să zic, decât că se urlă. Poate s-a urlat și în alte sezoane și eram eu mai tânără și mai tolerantă 😀
Nu știu câtă răbdare să aveți să citiți, eu n-am avut, însă sunt și obosită în seara asta. Poate mâine când o să mai și ascult dintre momentele vechi.
Apropo, duetul meu favorit din toate vremurile Vocii: Iuliana și Krisztina. Îl ascult și acum. Ce-i drept, îmi place și melodia. Însă duetul acesta are multă emoție pe sufletul meu!
- Toamna muzicii românești (2011)
- Andreea de la Megastar (2011)
- The Show and All the Voices (2011)
- Dragi preferați (2011)
- Finala (2011)
- Sfântul (voce) Ștefan (2011)
- Voci și sentimente și piele de găină (2012)
- Acel ceva (2012)
- Vocea României (2012)
- Vocea (2012)
- Piesele României (2013)
- Mă înclin (2013)
- Tocănița de duete (2013)
Una peste alta, mă bucur totuși să ascult câte voci talentate are țara asta (aici includ și Moldova) și sper să mai iasă artiști noi, să se resurciteze muzica românească.
Voi vă mai uitați?
Moș Nicolae
Când stăteam acasă la mama, nu trecea Moș Nicolae fără să găsim ceva în ghete. Șosete, ciocolate, portocale, bomboane. Ceva mic dar care pentru noi însemna bucuria sărbătorii și a familiei. Și sunt convinsă că și ceva-ul acela mic era, de multe ori, un efort foarte mare financiar.
Când am plecat de acasă nu am mai avut parte de asta și nici nu mi-am dat seama cât îmi lipsea să găsesc ceva în ghete. Așa că anul acesta i-am cerut efectiv lui Moș Nicolae să treacă și pe la mine. I-am zis că m-am răzgândit și că de fapt, după 11 ani, am realizat că vreau din nou să găsesc bomboane în ghete.
Și Moșul a venit și eu am plâns efectiv de bucurie. Și de dor de mama și de tata și de momentele în care și eu și sora mea strângeam câte un bănuț să aibă și ei ceva în ghete.
Poate că am fost un copil prea realist și nu am crezut cu adevărat în Moș. Însă mereu am știut că o să vină. Sub diverse forme. Cum a venit inclusiv azi la birou. (A știut unde am biroul, deși nu am spus la prea multă lume 😀 Hahaha. Vorba copiilor, dacă mergem în vacanță/la bunici/dacă ne mutăm de unde o să știe Moșul să vină să pună cadouri?)
Bucurați-vă de Moșii voștri și, dacă nu-i aveți, fiți voi Moși pentru altcineva. Bucuria de a dărui este și mai mare decât bucuria de a primi.
Știu că am ratat să scriu postare ieri, așa că azi ar trebui să scriu două. Am o scuză bună că am făcut o grămadă de lucruri interesante ieri și nu am mai avut stare și de scris. 😀
The Morning Show și alte seriale
La ceas de seară, mi se năzare să scriu o postare despre un serial care se numește The Morning Show. (Emisiunea de dimineață sau un soi de Neața cu Jennifer Aniston și Reese Witherspoon ).
Am aflat despre serial de pe pagina de Instagram a lui Reese, pe care o urmăresc încă de dinainte să abandonez Big Little Lies (o miniserie care m-a entuziasmat în sezonul 1 însă nu m-a convins încă să termin sezonul 2).
Înțeleg că se difuzează pe Apple TV (ce-o mai fi și asta, cam așa am gândit când am auzit). Ba chiar un prieten a încercat să acceseze și să plătească să se uite la serial, ca tot omul obișnuit cu Netflix și HBO GO. Însă se pare că televizorul mărului nu emite și în România. Emite în Moldova, deci cine e mai aproape, treceți granița până la frații noștri și vă uitați sau alegeți varianta mai simplă.
Nu mă întrebați ce-am ales și nici nu-mi cereți bomboane Bucuria că n-am. Cert este că au apărut șapte episoade și le-am devorat pe toate.
Dincolo de faptul că joacă două dintre actrițele mele preferate, serialul este bun. Bun după standardele mele, evident. Și cu dramă și puțină comedie. Și sarcasm. Și subiecte grele. Și alegeri grele. Muncă, familie, colegi, relații, carieră, corporații, manipulare, jocuri de putere, relația părinte-copil, divorț, relații ascunse, tot felul de noțiuni care ne sunt aproape și cu care ne întâlnim în fiecare zi (dacă avem noroc, nu pe toate în fiecare zi, dacă avem și mai mult noroc, suntem ceva mai feriți de unele din cele enumerate în majoritatea zilelor).
Oameni în toată vulnerabilitatea lor și cu viețile pe care le-au ales. Regrete, suferințe, coincidențe, întâmplări la care te-ai fi așteptate, întâmplări la care nu te-ai fi așteptat.
Cele două personaje principale, Alex și Bradley, sunt minunate. Ambele cu nume destul de masculine, cu un caracter pe cât de puternic pe atât de fragil în anumite momente, ceea ce le face umane și vulnerabile și cât se poate de reale.
Recomand serialul, mai ales că nu pare genul care să se întindă pe o mie de sezoane. Nu că aș avea ceva cu serialele care se întind pe ani de zile, doar mă uit în continuare la Anatomia lui Grey (de 11 ani mă tot uit :D).
Apropo de seriale, am văzut câteva episoade din Black Mirror. Nu cred că e neapărat un serial cu care să faci binging și să mai fii întreg la minte. Așa că ne uităm în doze mai mici.
Apropo de uitat la chestii, am început să mă uit la The Godfather. Având în vedere că primele două părți însumează vreo 5 ore jumate, aș putea să-l încadrez la categoria binging de seriale. Nu-l văzusem până acum deși de vreo zece ani tot încearcă soțul meu să mă convingă să ne uităm. Până când am spus în sfârșit da (nu, nu mi-a făcut o ofertă pe care să n-o pot refuza). I-a venit pur și simplu timpul. Și da, mi-a plăcut și abia aștept să văd partea a treia. Dar poate din două bucăți, să vedem.
Voi la ce vă mai uitați? Așa, de curiozitate, nu că aș avea timp să mă mai apuc de ceva, că nu am reușit să-mi ating targetul de cărți citite pe Goodreads, mi-am pus această provocare de o postare pe zi, muncesc și mai am și o viață de trăit dincolo de ecrane. Dar totuși, voi la ce vă mai uitați?
Cum ar fi dacă CV-ul tău ar vorbi?
Există rețeta CV-ului perfect și făcut ca la carte? Discutabil. Perfect pentru cine și după care cărți? Pentru că gusturile nu se discută, chiar și în materie de CV-uri.
Unele persoane care recrutează preferă CV-urile mai lungi, altele mai succinte, nivelul de detalii depinde și de tipul de job pe care-l are fiecare, e importantă partea vizuală, ce spune despre tine dincolo de abilitățile profesionale, cât de creativ, cât de concret, ce pot vedea eu ca manager în câteva rânduri care să mă facă să te vreau în echipa mea/compania mea.
Și mi-ar plăcea, ca dincolo de detalierea competențelor și experiențelor și recomandărilor și scrisorilor de intenție (pe care vreau cu siguranță să le citesc), să te văd pe tine, așa cum ești tu, dincolo de ceea ce citesc despre tine.
Lăsând la o parte experiența de manager sau Recruiter/HR, și mie, candidat, mi-ar plăcea ca mesajul meu să ajungă mai direct și mai rapid la potențialii mei angajatori/clienți, să transmit vibe-ul și entuziasmul și motivația care nu transpar mereu din ce scriem dar cu siguranță ajută ce spunem și cum spunem.
Și după această mică mare introducere, vreau să vă povestesc despre SeeV – a CV u can see, un proiect despre care am aflat din online dar care m-a atras așa de mult, încât am ținut neapărat să cunosc echipa și în offline, ceea ce s-a și întâmplat (poza stă mărturie pentru a doua întâlnire, chiar cafeaua din această dimineață).
Am stat o grămadă la povești și tare plăcut a fost. Ce bine ar fi să avem atâta vreme la dispoziție să atragem atenția și unui angajator… Oare ai putea să-i captezi atenția într-un video de o oră sau două? Cel mai probabil că nu, timpul este o resursă limitată pentru toată lumea, așa că fiecare alege cât poate de înțelept în ce-l investește.
Așa că ce-ar fi să-ți faci un SeeV în care concentrezi, în 2 minute, esența a ceea ce vrei să transmiți tu cuiva cu care ai vrea să lucrezi? Pitch-ul, teaser-ul, trailer-ul, cum vrei tu să-i spui, în care să fii tu, autentic și vulnerabil și real.
Destul cu vorba, mai bine te uiți pe canalul de Youtube și începi să te gândești ce-ai spune tu despre tine ca profesionist în 2 minute? Și, după ce te-ai hotărât, contactează echipa și pune în practică.
În luna decembrie poți beneficia de un preț redus, așa că dacă ți-ai pus pe lista de intenții pe anul următor o schimbare de carieră, începe din decembrie cu un SeeV u can see. Ar putea fi chiar un cadou mișto de Crăciun pentru cineva.
Sunt tare curioasă cum ți se pare și sunt convinsă că și echipa SeeV abia așteaptă feedback-ul tău!
