Melancolie

O nouă telenovelă interactivă

O armată mică de spiriduşi înarmaţi pînă-n dinţi cu răbdare şi perseverenţă gîdilau un oposum imobilizat in scaun cu rotile. Oposumul rezista cu stoicism tentaţiei de a zâmbi, dar cedă dupa cateva minute când izbucni in hohote de râs, aşa cum visează Doru Octavian Dumitru să audă în sălile căminelor culturale unde mai reuşeşte să prindă câte un spectacol pe la sărbătorile agrare. Însa nu gâdilatul fu cauza amuzamentului ci o întâmplare cu un amic de-al lui, un porc mistreţ cu pielea groasă dar lustruită şi el săracul imobilizat în scaun cu rotile, dar nu orice scaun, ci de ăla de fiţe cu TV cu plasmă in tetiera (că să nu se plictisescă cine îl plimbă) cu ABS (Anti Balegă Stabilizator) cu tapiţerie de blană de Fizzurcă, cu claxon ce imita o injuratura ca să nu se obosească el sa mai grohăie şi cu alte 1001 de alte accesorii si dotari de basm cu care se falea prin codru. Oposumul îşi aminti cum într-o zi o cireadă de bivoli trecând în grabă pe lângă bolidul porcului îi deterioră caroseria aerodinamică, iar acesta vrând să-i scutească de muncă pe ursuleţii de la service-ul de scaune cu rotile “Woods Coast Custom” , scuipă haiduceşte in palme, pardon, copite, lua o crengă si începu reparaţiile pe cont propriu fiind adept al zicalei: “Ce faci cu copita ta e bun făcut”.

Peste deal de locul unde spiriduşi făceau vrăji BDSM cu oposumul imobilizat, un flăcău grăsuţ se uita la filme erotice cu Sexy Pădureanca, o nouă starletă din codrul în care trăiau toate animalele. Filmul, cu stofă de Oscar, era o combinaţive inovativă între Terminator, Stăpânul Inelelor cu puţin Sex and the city,

Un fel de comedie porno în care toţi actorii sufereau de impotenţa, iar Sexi Pădureanca termină…. filmul cu o poezie pe care o recita (incredibil dar adevărat) legată la ochi în timp ce mergea pe o sfoară suspendată la 10 metri înălţime . Flăcăul nostru urmari filmul cu sufletul la gură, cu o bere într-o mâna şi cu o altă mână în pu.. da, în punga cu popcorn. Un curcubeu alb-negru izvora din locul unde căndva fusese cea mai veche vizuină din ţinut, dar nimeni nu se uita la el căci înca nu se inventaseră ochelarii de eclipsă şi nu vroiau să işi piardă vederea de perspectivă. În depărtare se vedeau patru magi derutaţi care se tot certau că li se stricase GPS-ul şi nu ştiau în ce direcţie să meargă

Când deodată…. Theo, cum îi spuneau colegii de la Şcoala de Poduri şi Şosele deschise încet ochii şi încercând să scape de lumina orbitoare ce venea dinspre fereastră işi coborâ privirea. Pe podea zăceau goale, doua sticle de vodkă, o sticlă de vin si o pipa care încă mai fumega, disipând în cameră un miros inbietor de “cânepă” aşa cum îi placea lui să spună de faţă cu Iancu şi Maria pentru a nu se da de gol.

Îşi duse o mână la frunte şi îşi spuse cu voce istovită: “Vai să-mi ff…. una! Da, chiar, să-mi fac una bucată cafea tare că i-ar m-am rupt aseară în Club la Pogor. Tare rău “cânepa” asta de la Matisse, iar am crezut că am călătorit în viitor şi sunt în Fabrica de Fericire ”

Desfacu o pleoscă de bere ca să se dreagă se duse la fereastră să admire soarele ce anunţa deja orele amiezii şi işi spuse cu glas de James Bond: “Melancolie! Pictez melancolie! Da, dar cum… Evrika! Brusc îi veni în minte o imagine, exact cum vazu el într-un film, da filmul cu barca aia mare tare care se izbeşte de un sloi de gheaţă şi se farma, cum un sătean Leonida Capra o schiţează pe mândra inimii lui stând goală pe un divan frumos, asta da poveste, ăsta da tablou! O să fie o capodopera! O sa se bata lumea să-l cumpere la case de licitaţii de renume ca Galeriile de artă Artmark de fapt tabloul “Melancolie” chiar poate fi văzut în perioada aceasta la Galeriile de artă Artmark. Se vor scrie şi poveşti pentru a participa la concursul organizat de Dgeneration , se va face şi un film despre el, ok poate nu se va face un film dar va fi un tablou faimos!

Acum la treabă! Chemă o slujnică, îi dadu caţiva bănuţi de argint şi îi spuse cu glas suav la ureche:

“Dezbracă-te fă şi treci pe divan sau iţi rup picioarele!” Femeia se tolani pe divan obedientă şi sictirită de suma mică de bani ce o primise, se mai dezbracase ea dar niciodată pentru caţiva bănuţi amărâţi, n-o fi ea playmate-ul Ieşului dar asta e lipsa de respect domle. Se resemnă insa la gândul ca oricum nu avea chef să facă curat prin conac şi se tolani nepăsătoare pe divanul aspru.

Theo era entuziasmat mai ceva ca un copil răpit de Moş Crăciun şi începu să mâzgălească cu ardoare pânza pe care obişnuia să-şi stingă ţigările, dând naştere încet dar sigur siluetei deloc de invidiat pe care posesorea o expunea într-o rână. Culorile i se terminară însă repede şi fu nevoit să improvizeze, veritabil McGuyver de Moldova amestecă puţină bere cu praful de pe mobilier, cu niscavai tăciune de la şemineu, pământ de sub unghiile muzei şi Voila! cum zice Matisse, Melancolie! – natură vie cu femeie moartă.

Vădit sătisfăcut de creaţia sa, işi alunga cu gesturi de fotbalist muza de pe divan işi puse pânza să se odihnească. Îşi mângaia satisfacut bărbia şi işi spuse în gând “Poate-o vând până-ncepe criza asta că dacă mă prinde 2009 cu ea nici 30.000 de Yeni Japonezi nu iau pe ea!

Se întinse pe divan lângă tablou, trase de două ori din pipa plină cu “cânepă”, închise ochii şi se trezi iar lângă oposumul în scaun cu rotile. Spiriduşii îl ţineau acum la începutul unei pârtii de bob şi se pregăteau să-l împingă. Oposumul ar fi vrut să strige în gura mare dar avea 2000 de sms-uri de la unii cu telefonia mobilă şi le trimise sms spiriduşilor: “Sunteţi siguri băieţi?” iar ei serioşi ca un director de bancă care işi asigură clienţii că nu işi vor pierde economiile de-o viaţă din cauza recesiuni, îi spuneau: “Stai liniştit, nu conţine zahăr, sare sau grăsimi!” Vorba bâlbâitului: Restul e Ca-n Ca-n poveste!

Tabloul “Melancolie” poate fi vazut in perioada aceasta la Galeriile de arta Artmark. Aceasta poveste a fost scrisa pentru a participa la concursul organizat de Dgeneration.