Tocmai mi s-a demonstrat încă o dată că Moş Crăciun nu-ţi aduce ceea ce-ţi doreşti numai dacă ai fost cuminte (ori el este ocupat şi nu vede când eşti obraznic). Am găsit sub brad un rucsac (mic şi roz) cu un Tweety pe patine desenat pe el (patinele sunt cu rotile pentru că nu era cu patine de gheaţă dar eu am prins aluzia) şi o buburuză mare de ciocolată cu surpriză înăuntru (beat that, kinder!). Nu am apucat să ajung să-mi cumpăr un rucsac micuţ (cel pe care îl aveam s-a rupt şi devenise de nepurtat) însă moşul a ştiut şi mi-a luat el. Tot el mi-a amintit şi de vechea mea febleţe (Tweety), cu care aveam tot felul de obiecte şi jucării. Isn’t Santa the best?