M-am aşezat pe fotoliu uşor plictisită şi somnoroasă cu cana de cafea în mână. Am început să mă uit la televizor [vorba vine să mă uit pentru că nu stăteam mai mult de o secundă pe un canal]. Chiar în secunda în care televizorul era pe antena 1, am văzut că începea un film care mi-a trezit multe amintiri frumoase.

L-am văzut la cinema împreună cu o persoană foarte specială pentru mine. Nu cred că am intrat de dragul filmului pentru că niciunul dintre noi nu era in a very christmasy mood dar ţin minte că ne-a plăcut.

După ce am ieşit, eram  la trecerea de pietoni din faţa Palatului Culturii, mi-a zis că i-a plăcut replica “să vezi nu înseamnă să crezi; să crezi înseamnă să vezi“. A fost începutul unei frumoase şi durabile prietenii. Cum îţi spuneam … cred că şi la 90 de ani dacă ne întâlnim putem vorbi cu aceeaşi sinceritate şi cu acelaşi drag … despre lucruri care ni s-au întâmplat.

Începusem să-ţi scriu un sms să-ţi spun să te uiţi şi tu la film. Dar apoi l-am şters. Am zis că e o prostie. Poate tu nici nu-ţi mai aduci aminte. Anyway, am vrut să ştii că încă mai zâmbesc când mă gândesc la asta.