Eu nu înţeleg oamenii care îşi iau satisfacţia zilnică din a-i trata rău pe alţii, din a-i privi mereu de sus şi din a crede că au puterea să facă ce vor din ei. Nu-i înţeleg pe oamenii care inspiră frică şi al căror zâmbet nu este niciodată real. Nu-i înţeleg pe oamenii care se bucură şi profită de umilinţa şi stângăcia altora. Nu-i înţeleg pe oamenii care cred că deţin puterea absolută. Nu-i înţeleg, ca să dau şi un exemplu, pe profesorii care se simt competenţi numai dacă te întorc de o sută de ori cu o lucrare, profesori care ţipă isteric deşi predau chiar ei tehnici de motivare a studenţilor. Aş putea să dau zeci de exemple din viaţa de zi cu zi. Poate n-ar trebui să-i înţeleg nici pe cei care acceptă să fie priviţi de sus. Dar asta este deja altă discuţie. Eu pe cei răi nu-i înţeleg şi gata.