Am fost certată că n-am mai scris nimic pe blog şi că lumea s-a săturat de aceleaşi “două melodii”. Ba chiar unii s-au şi îngrijorat pentru că nici pe messenger n-am mai apărut de ceva vreme. Mă simt datoare acum în prag de aniversare să mai scriu câte ceva despre ce mai fac.

Am făcut acum două zile primii paşi de una singură prin mulţime la metrou. A fost mai uşor decât m-am aşteptat să fie. Merg încet, lumea nu are răbdare şi cam dă peste mine dar important este că îmi menţin echilibrul şi mă simt foarte bine înconjurată de oameni.

Eliza cred că s-a simţit şi ea “datoare” faţă de mine să fie bolnăvioară de aproape ziua mea, aşa cum şi eu mi-am rupt piciorul de aproape ziua ei. Îmi doresc să îşi revină cât mai repede, copil minunat ce ne face zilele mai frumoase cu năzdrăvăniile ei.

Aş vrea să profit de postarea asta să felicit două foste colege de liceu care tocmai au devenit mămici. Irina a fost mai generoasă şi a pus deja poze cu bebele ei pe internet deci Andreea aştept şi de la tine un semn 😉

Am tot fost întrebată ce îmi doresc de ziua mea. Răspunsul este acelaşi: SĂNĂTATE celor pe care îi iubesc şi nu în ultimul rând, mie. Cred că e primul an din viaţa mea în care oricând mă chinui să mă gândesc la lucruri materiale pe care mi le-aş dori, nu îmi vine nimic în minte. Deci cei care vor totuşi să-şi exprime dragul de mine printr-un cadou palpabil trebuie să-şi folosească propria intuiţie şi sigur nu vor da greş. Ştiu sigur că Laura îmi face un cadou palpabil, mâncabil şi sigur foarte gustos.

Mă bucur că a venit primăvara şi pot să mă bucur în voie de lalele. După părearea mea sunt cele mai frumoase flori din lume.

Abia aştept să vină Paştele pentru că mi-e foarte dor de părinţii mei şi lor de mine (simt asta în glasul lor ori de câte ori vorbim la telefon).

În rest…toate bune, sper că şi  la voi la fel, cei care îmi citiţi blogul. Am văzut că sunteţi constanţi cu vizitele zi de zi, chiar dacă nu am mai scris de peste o lună.