Skip to content

Fiecare copilărie contează

May 1, 2012

Când mi-a zis Laura de concurs, am pus bookmark la articol însă n-am fost prea convinsă că mi se potriveşte prea tare tema. Şi asta pentru că de când mă ştiu (nu chiar de când mă ştiu ci de pe la vreo cinci ani, când am început grădiniţa şi am dat piept cu “viaţa”) mi-am dorit să nu fiu copil iar timpul care trecea nu era decât o aşteptare pentru momentul magnific în care mă voi putea considera om mare. Şi cu gândul acesta în minte mi-am dat seama că tocmai asta este amintirea cea mai vie din copilăria mea care a influenţat definitiv dezvoltarea mea ca adult.

Nu vă închipuiţi că aşteptam cu aşa ardoare maturitatea pentru că aveam o copilărie nefericită sau că am poveşti cutremurătoare cu cine ştie ce traume. Nici pe de parte. Pentru mine copilăria a fost o perioadă de foarte lungă plictiseală. N-am poveşti duioase despre bunici de poveste la care abia aşteptam să merg vara să mănânc poale în brâu şi să stau la gura sobei în serile răcoroase. Nu-mi plăcea să merg la ţară şi vacanţele de vară pentru mine erau un adevărat chin. De asta abia aşteptam eu să înceapă şcoală şi nu pentru că îmi era şcoala deosebit de dragă. N-am amintiri plăcute despre doamna învăţătoare şi profesori dragi din gimnaziu. De fapt despre doamna învăţătoare îmi aduc aminte că era foarte interesată şi se purta preferenţial cu copiii ai căror părinţi aveau mulţi bani şi mereu scotea în evidenţă în faţa clasei ce frumoşi sunt unii copii şi ce haine frumoase au şi ce lucruşoare frumoase au. Şi în gimnaziu a fost cam la fel, copiii care proveneau din familii mai înstărite o duceau foarte bine. Şi asta pentru că în copilărie banii îţi aduceau o viaţa socială bogată (a se citi mulţi prieteni) şi uneori note foarte mari fără să deschizi o carte. În afară de liceu (când eram deja destul de departe pe drumul spre maturitate), şcoala îmi trezeşte şi-mi scoate în evidenţă aproape numai amintiri neplăcute/banale sau nu-mi trezeşte amintiri deloc (tot din cauza plictiselii). Realizam totuşi că banii nu aduc neapărat fericirea şi că în orice clipă poţi să pierzi cel mai important lucru din lume şi că banii nu te mai pot consola cu nimic. Cum îmi aduc aminte că s-a întâmplat pentru o colegă dintr-o altă clasă care şi-a pierdut ambii părinţi într-un accident de maşină.

Îmi amintesc că am fost un copil atât de normal şi de banal că am stat şi mi-am privit copilăria de undeva de pe margine şi am aşteptat să treacă. Băgată în seamă eram doar când avea cineva chef să-şi bată joc de faptul că am avut mereu o piele mai închisă la culoare decât restul copiiilor cu care intram în contact. Aţi râde dar până şi adulţii făceau tot felul de poante pe seama mea, nu doar copiii. Am fost în funcţie de inspiraţia fiecăruia “blonda”, “ceaun”, “ciocolata africana”, “urâta” şi mi s-a sugerat când aveam vreo şapte ani (de către un adult care credea că face o glumă) să mă mai spăl şi eu cu clor că poate mă mai albesc. Noroc că eu eram mult mai deşteaptă  decât adultul respectiv şi nu m-am spălat cu clor, ştiam că nu obţin nimic bun din asta însă am rămas cu impresia că pielea mea este ceva extraordinar de urât şi aş fi dat orice să fiu şi eu albă şi blondă şi cu ochi albaştri, idealul de frumuseţe la vremea aceea. Mulţi dintre cei care vor citi vor râde şi vor spune că sunt nişte prostii (probabil că vor fi tot cei care ar fi râs de mine şi atunci) sau nu vor vedea legătura cu “fiecare copil contează“. Şi nu mi-a fost uşor să scriu aceste “prostii” şi să pun pe tapet lucrurile care m-au rănit atât de tare şi pe care le-am înghesuit de fiecare dată într-un dulap de la care am tot sperat că voi pierde cheia în drumul meu spre perioada de om mare.

Însă aceia care vor râde nu vor înţelege niciodată că un copil trist şi dornic să crească mare nu este neapărat un copil bătut, abuzat, flămând, desculţ, analfabet sau neiubit. Eu n-am fost nimic din toate astea ci din contră, am avut un acoperiş deasupra capului şi mâncare şi haine şi parte de carte şi părinţi iubitori şi cu toate astea copilăria n-a fost o perioadă de care să mă bucur.

Deşi crezi că poţi lăsa perioada copilăriei în spate şi să îţi trăieşti viaţa fericită de adult şi să continui să te păcăleşti că nu te-a definit în niciun fel perioada respectivă, într-un moment sau altul tot te ajung din urmă lucrurile pe care nu le-ai învăţat şi nu le-ai exersat deloc cât erai mic: încrederea în tine şi convingerea că poţi să faci mult mai mult decât faci.

Pe lângă tot ce le oferim copiiilor să aibă o perioadă cât mai frumoasă şi de neuitat, să nu uităm să-i învăţăm să aibă încredere în ei şi să se preţuiască pentru ceea ce sunt şi să se iubească şi să se vadă frumoşi şi deştepţi şi să aibă încredere că pot face multe lucruri bune pe lumea asta pentru ei şi pentru alţii ca ei. Fiecare copil contează şi fiecare copilărie contează pentru că perioada asta ne creşte oameni mari.

Postarea a fost scrisă în cadrul campaniei Biochefarm International care  a inscripţionat toate suzetele NUK cu logo-ul Salvaţi Copiii si care doneaza un procent din contravaloarea suzetelor vândute organizaţiei. Toţi cei care vor cumpara suzete NUK inscripţionate vor contribui la reducerea mortalităţii infantile. E uimitor cum cu atât de puţin (să cumperi o suzetă unui copil care are nevoie de ea), poţi face atât de mult, nu-i aşa?

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: