E agitaţie mare la Iaşi zilele astea. Iar eu mi-am dat seama de asta abia când am văzut un reportaj la ştiri. Uitasem în cât suntem şi asta pentru că sunt la câteva sute de kilometri depărtare de agitaţia de octombrie Iaşului şi, din păcate, nu am cum s-o simt pe pielea mea. Tot încerc să exprim ce însemna sărbătoarea asta pentru mine când locuiam acolo însă îmi vin în minte doar două momente. Unul de prin clasa a 6-a când ne-a dat drumul la repede de la ora de fizică să apucăm şi noi să mergem la zilele Iaşului (învăţam de după-amiază şi ieşeam la 8 abia de la ore în mod normal) şi încă unul din 2008 când am mers cu Alina (e ceva vreme de când nu te-am mai pomenit pe blog, nu?) şi cu prietenele ei în plimbare printre standurile de haine şi încălţăminte din piele. Ambele amintiri îmi fac nasul îngheţat să simtă miros de must, de mici, vată de zahăr şi popcorn. Mai îmi pare că aud o formaţie concertând undeva în faţa Palatului Culturii, poate o altă muzică venind dintre diversele tiribombe amplasate temporar undeva mai jos de Palat. Curg oameni din toate părţile, parcă nu se mai termină. Aglomeraţie, agitaţie, toţi vor să ia parte într-un fel sau altul la sărbătoare. Mulţi dintre ei sunt pelerini veniţi din cine ştie ce colţ al ţării ca să se roage la Sfântă. Ieşenii se roagă mai de la distanţă sau cel puţin nu ştiu eu pe nimeni din oraş care să fi stat la cozile interminabile pentru a atinge moaştele chiar în preajma sărbătorii. Şi asta poate pentru că ei au ocazia să fie aproape de Sfântă în orice moment.

E mare sărbătoare la Iaşi duminica asta şi tare mi-ar plăcea să ne putem teleporta până acolo măcar pentru câteva ore. E al patrulea an deja de când mă uit la sărbătoarea Iaşului la televizor şi mi s-a făcut oleacă dor de atmosfera de acolo. Ce zici, Laura, mâncăm şi noi un mic cu muştar în weekend şi bem un must în cinstea oraşului natal?