Mai ţineţi minte îngheţata ambalată în hârtie ca un pachet de unt? Era pe vremuri singura îngheţată pe care o ştiam (nu miliarde de sortimente ca acum) şi era cea mai bună îngheţată din lume. Şi deşi aş putea cred că era cea mai bună pentru că nu aveam termen de comparaţie, tind să cred că mi-ar plăcea şi acum la fel de mult.

Am văzut acum câteva zile  că cei de la “Gusturi româneşti” au scos îngheţată de vanilie (şi cacao însă cea de vanilie e preferata mea) ambalată în hârtie de pachet de unt. Ştiam că nu voi muşca din îngheţată şi voi simţi că mă reîntorc în timp ca şi cum aş fi gustat madlena lui Marcel Proust însă mi-a fost poftă de ambalaj. Poftă să mănânc o îngheţată din hârtia de pachet de unt. Şi am cumpărat. Şi am mâncat. Şi a fost o îngheţată gustoasă de vanilie (nu ca cea din trecut dar bună). Şi am mâncat chiar două “pachete de unt”. Deşi mi-a plăcut, niciuna nu m-a transpus în trecut şi aproape de gustul acelei îngheţate deosebite care tot ce-i posibil să fi fost destul de simplă (şi cu siguranţă nu avea în ea ingrediente cât să umple o latură întreagă de ambalaj). Dar e bună şi o să mai cumpăr. Măcar pentru plăcerea de a o muşca din ea direct din hârtie.