Am început anul în mare forţă cu lecturile, motiv pentru care mi-am pus un reading goal pe Good Reads destul de îndrăzneţ. Se apropie finalul de an parcă mai repede decât m-am aşteptat şi am sentimentul de dinainte de examen, când îngrăşam cu toţii porcul în ajun şi înghiţeam pe nerăsuflate pagini întregi de cursuri cu speranţa că vom trece cu note mari. Nu ştiu dacă am vreo şansă să mai citesc douăzeci de cărţi până pe 31 decembrie şi nici nu-mi propun neapărat dar cum nu cred că se pun cărţile începute dar neterminate, anul ăsta cu siguranţă voi intra în restanţe cu lecturile citite.

În schimb la seriale cred că aş fi chiar bursieră la câte ore şi uneori nopţi mi-am petrecut devorând sezoane întregi din poveştile care m-au prins şi nu m-au mai lăsat.

Am terminat de curând “Un altfel de fericire” de Marc Levy, o carte care m-a făcut să visez la drumuri lungi şi încărcate de sentimente pozitive, o poveste care m-a făcut să-mi iau gândul de la toate cele de zi cu zi şi să călătoresc alături de personaje în aventura lor. Rareori în ultima vreme reuşesc să-mi iau gândul dar uite că nici de data asta Levy nu m-a dezamăgit.

Urmează să încep o altă carte, tot de-a lui, dar am făcut un popas pentru un serial de care nu reuşesc să mă mai despart de aseară de când l-am început. Love Child pe numele lui (pe româneşte Copil din flori) este un serial care la prima vedere nu se încadrează în genul meu. În primul rând pentru că se petrece prea în trecut (1969), în al doilea rând pentru că e o dramă şi îl al treilea rând că nu e american. Dar cum am învăţat să nu mai judec cărţile după copertă, am decis să-i dau o şansă. Şi i-am dat atâtea şanse că am ajuns deja la episodul opt şi primul sezon şi nu cred că mă voi opri aici, mai ales că mâine este o altă zi liberă.

Arunc totuşi un ochi şi către cartea pe care o las să aştepte cuminte pe măsuţa de cafea şi nu sunt hotărâtă ce să fac mai întâi. Deja am senzaţia că o parte din acţiunea care s-a petrecut în ultima carte citită are legătură şi cu serialul, semn că le-am amestecat eu cumva la mine în cap.

Atâtea seriale, atâtea poveşti care s-au petrecut în faţa ochilor mei încât stau şi mă gândesc dacă nu cumva n-au totuşi ceva în comun. În ambele se întâmplă poveşti născocite din mintea unui autor, dintr-un adevăr numai de mintea şi de sufletul lui ştiut. Şi-mi plac amândouă deopotrivă doar că trebuie să găsesc o cale să le fac să coexiste pentru că tare mi-e drag să întorc pagină după pagină şi să descopăr o nouă întâmplare şi un nou sentiment pe care nu l-am mai întâlnit până acum.

Îmi sunt dragi poveştile în toate formele şi culorile lor şi aş vrea poate cândva să scriu şi eu una numai a mea. Până atunci, le citesc şi le privesc cu încântare, pe ale altora.

E frumoasă viaţa şi, pentru că avem doar una de trăit şi nu o putem trăi peste tot, măcar o putem citi aşa cum a fost sau cum este trăită şi de alţii.