Acum ceva timp am citit o carte care se cheamă Elogiu Lentorii (am făcut o mențiune scurtă despre ea aici). În multe cărți pe care le-am citit se face referire la beneficiul lentorii în muncă, citit, învățat, mâncat, călătorit etc. Aplic cu mare greutate chiar și știind ce bine mă simt când fac asta. După ce am terminat de citit Vraja lumii de Katherine May (neașteptat de plăcută lectură după ce nu am fost așa fascinată de Iernile sufletului. Bănuiesc că e un timp pentru astfel de lecturi și nu mereu avem sufletul pregătit să le primească, sau uneori poate că nu le vine vremea niciodată) și Hoții de atenție de Johann Hari (deloc nu mă pot obișnui cu titlul în română) parcă s- așezat mai tare la mine în minte nevoia (chiar imperioasă) de a o lua mai ușor și de a observa mai mult. E incredibil ce-ți poate face o carte citită la momentul oportun.

Observ că atunci când citesc repede eu nu citesc frazele complet și uneori mintea mea înlocuiește cuvinte (de exemplu am citit în loc de balon – balcon, și nu înțelegeam cum ar putea să închirieze un balcon, după care am reluat fraza ca să descopăr că era cu totul altceva) care se pot dovedi esențiale pentru sensul poveștii (nu schimba sensul poveștii dacă rămâneam să cred că au închiriat un balcon, totuși). Alteori nu observ că am citit așa de superficial că nu doar că n-am reținut mai nimic dar nici nu m-am bucurat de frumusețea scriiturii.

Anul acesta, deși am crezut că am citit foarte lent romanul de debut al surorii mele, tot mai am momente în care nu-mi amintesc anumite întâmplări sau nume de personaje (sigur, nu se așteaptă nimeni să le învățăm pe de rost dar totuși). Abia aștept să o recitesc în formă lui finală, în această toamnă, când va apărea publicat la Editura Trei.

Deși aveam deja două (trei, patru, cine mai ține numărătoarea) cărți începute, una mai serioasă (Outlive – Petre Attia) și una mai lejeră de vară (Întâlniri de vacanță – Emily Henry), m-au purtat ieri pașii într-o librărie (să cumpăr altceva) și am plecat cu două cărți: una pe care am refuzat să o cumpăr mai devreme pentru că vorbea prea multă lume (din rețeaua mea) despre ea și nu știu de ce am devenit mai puțin curioasă în loc să fie efectul invers (Bătăliile care contează – Magor Csibi, Radu Predescu) și un Alain de Botton care mi s-a lipit de mână deși aveam pe lista de to read o cu totul alta scrisă de el. Știu că sunt șanse mari să le fi găsit la reduceri dacă le comandam online însă uneori există un farmec aparte în a-ți alege o carte de pe raft și a o cumpăra pe loc, farmec la care nu vreau să renunț cu totul nici în condițiile în care citesc mult pe Kindle și nici pentru că sunt mai ieftine online.

Recunosc că, deși le aveam pe celelalte începute, am parcurs o și o parte din cea a lui Alain de Botton. Oscilez între ele, exact așa cum am chef la momentul în care mă așez pe canapea. Pentru că avem zilele de vineri libere în luna august (cool, nu?) și pentru că am făcut de ieri majoritatea treburilor casnice cu care rămăsesem în urmă dar și pentru că afară vara își dă ultimele suflări cu temperaturi de peste 35, îmi permit să mă pierd în paginile uneori cărți (sau trei) lent și atent ca mersul de pisică abia trezită dintr-un somn profund. Reînvăț să savurez fiecare rând scris și răscris de orice autor care s-a străduit să facă și desfacă fraze cu tâlc pentru plăcerea noastră. În loc să galopez prin pagini ca și cum aș bea dintr-un furtun (presupun că și voi sunteți sătui de expresia asta dar chiar așa facem uneori), aleg să mă concentrez pe fiecare cuvânt și pe înțelesurile pe care scriitorul i le-a atribuit. Și din drag pentru propria mea cunoaștere și din drag pentru munca lui.

Ce amuzant, atâta timp m-am străduit să-mi îmbunătățesc timpii de lectură și acum încerc să mă dezvăț. Cine ne mai înțelege? Voi cum preferați să citiți?