Totul e în regulă în mine

De 16 ani de când scriu aici, este prima dată când trece 1 an și nu scriu niciun articol. Din scris nu m-am oprit. Am scris mai mult ca niciodată în jurnalul meu personal: gânduri, reflecții, decizii, progres, citate și tot ce mi-a mai trecut prin cap și prin fața ochilor. Încă sunt de acord că vindecarea are nevoie de martori doar că, de data asta, procesul meu evolutiv spre o stare de liniște a avut nevoie de un trib restrâns de martori format din terapeuți, coach, mentori, prieteni, familie.

În 2024 am călătorit mai mult ca niciodată prin spațiul meu interior dar și ancestral, cu și mai multă hotărâre și mai multă convingere (și, de data asta, și cu blândețe și acceptare) că găsesc acel bine pe care-l caut. Și, într-un fel sau altul, l-am găsit. Am trecut prin tot felul de stări, suferințe, suișuri și coborâșuri, până când toate câte am făcut și învățat și-au găsit o coerență. Am citit din cărți (nu pe toate le-am și terminat), am ascultat podcast-uri, am fost la constelații, am făcut coaching sistemic, terapie cu o consecvență de care și eu, uitându-mă în urmă, aproape că mă mir. A fost un an ca o adevărată Divină comedie la finalul căruia m-a întâmpinat mult așteptata desăvârșire, faza mult sperată de integrare (un fel de paradisul lui Dante dacă e să merg firul acestei povești, fir pe care merge și Martha Beck în cartea ei, The Way of Integrity).

În timpul călătoriei mele evolutive, mi-am început anul și într-o călătorie fizică și, pentru prima dată, am sărbătorit trecerea dintre ani în altă țară, în Piazza Maggiore, alături de una dintre prietenele mele cele mai de suflet căreia îi sunt recunoscătoare pentru sprijin și ideea acestei experiențe. Recunoștință am pentru toți oamenii care mi-au însoțit parcursul, dintr-un rol de profesionist sau personal, și sper că reușesc să fiu și eu pentru ei cel puțin cât au fost ei pentru mine și sunt în continuare.

Nu a mai fost un an care să înceapă cu setare de intenții pentru că intențiile mele erau clare deja de cel puțin câteva luni înainte de 2025. În procesul meu de integrare doar le-am mai clarificat și am început, încă din primele zile ale anului să acționez: să rezerv zboruri pentru călătorii care au stat ani la rândul pe foaia de rezoluții neîmplinite, să decid cum arată parcursul meu de învățare și să spun DA DA DA la oportunitățile subtile care mi s-au arătat și să spun nu la planuri mai vechi pe care le tot târam de pe un an pe altul fără să le pun în aplicare.

Am făcut o evaluare și la ce am învățat în 2024 pentru a-mi susține creșterea profesională și m-am felicitat pentru consecvența cu care am integrat ce s-a putut în munca mea de zi cu zi. Am avut ani în care am simțit că merg din inerție, că mă ia valul fără ca eu să stăpânesc valul, în 2024 lucrurile mari pe care le-am făcut și pe care le-am acceptat la mine în calendar au fost foarte intenționate în aliniere cu parcursul pe care mi l-am imaginat.

Mi s-au rezolvat toate problemele, nu mai am deloc atacuri de panică, nu mai simt anxietate, nu mă mai simt stresată? Nici pe de parte. Sigur, tot ce am făcut pentru corpul, mintea și sufletul meu au diminuat și simptomele fizice pe care le tot resimțeam de ani de zile. Dacă ele încă sunt acolo, parte din mine, schimbarea vine din faptul că nu mă mai controlează și nu mai iau decizii în locul meu. Mi-am reconectat sufletul la corp și schimbarea a venit organic, fără să forțez și fără să mă mai lupt cu ceva.

Am împrumutat poza cu lalele de la bunul meu prieten Iosif, care-mi trimite zilnic câte ceva frumos (o poză, un citat, un mesaj subtil din arta urbană) care-mi aduce aminte de intențiile mele: adevăr, integritate, libertate. Tribul meu de oameni dragi mă susține și-mi conține intențiile și asta mă ajută mult să nu mă pierd pe drum și să nu blochez ce vine și ce atrag bun în viața mea.

În 2024 mi-am dat voie să-mi iau momente sănătoase de solitudine, oamenii nu sunt făcuți să fie conectați permanent, citeam eu într-una dintre cărți. Așa că prețuiesc în continuare compania și stimularea intelectuală și, în același timp, prețuiesc timpul petrecut singură, cu gândurile mele. Într-o lume tot mai zgomotoasă, mi-am creat propria cabană metaforică de lângă un lac și mă întorc la ea ori de câte ori am nevoie de liniște, în solitudine. Avem nevoie de singurătate ca să ne dezvoltăm ca ființe umane. Pentru fiecare oră petrecută cu alte ființe umane, ai nevoie de x ore singur. Nu știu exact ce reprezintă x, dar e un raport substanțial (am preluat o parte din aceste mesaje din cartea lui Cal Newport, Minimalism Digital).

Martha Beck m-a învățat că, atunci când trăiesc în adevărul meu și în aliniere cu integritatea mea, mă simt sănătoasă. De la Katie Byron am învățat să iubesc ceea ce este și să-mi pun mereu cele patru întrebări ori de câte ori am câte un gând care-mi face rău (Este adevărat? Ești sigur că este adevărat? Cum reacționezi, ce se întâmplă atunci când crezi acest gând? Cine ai fi fără acest gând?). Grupa de studiu de Comunicare nonviolentă m-a sprijinit să exersez acest trai în autenticitate și în armonie cu ceilalți. Tribul Constelații și ritualuri m-a primit într-o lume magică, o lume de care simt că aparțin la un nivel din ce în ce mai profund.

Totul e în regulă în mine (parafrazare după titlul cărții Petronelei Rotar). Nu văd cum totul e în regulă în lume. Dar de câte ori văd cum e în lume, îmi aduc aminte cu acceptare și blândețe că lumea ne ține pe noi, nu noi ținem lumea. Și, astfel, îmi aduc contribuția în lume cu claritatea și ușurința de a nu mai ține lumea toată pe umerii mei. Ușor este corect, noua mea mantră, mă ajută să renunț ușor ușor la loialitățile față de greul cu care am crescut: dacă nu e greu, nu e valoros. Învăț o nouă ușurință de a onora viața cu toate componentele ei și mă simt în armonie.

Nu promit că revin aici consecvent să povestesc pas cu pas ce mai fac și unde sunt în acest parcurs dar, dacă sunteți curioși de ceva anume din ce-am împărtășit deja mai sus, vă invit să-mi scrieți și poate mă îndemn să mai revin cu câte o poveste.

Să aveți un an în care să onorați valoarea potențialului vostru și să manifestați intențiile care vă sunt cel mai aproape de suflet!

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.