How to Stop Worrying and Start Living

Mă plimbam cu Monica prin Diverta, amândouă parcă în căutarea unor cărţi care să ne ajute să “vedem lumina” (sau cel puţin aşa ar râde Laura de mine). Nu caut neapărat să văd lumina ci să scap de griji inutile, paranoia, presupuneri şi de dureri de cap de care aş putea să mă lipsesc (dureri de cap la figurat pentru că sinceră să fiu sunt dintre norocoşii pe care îi doare capul foarte rar). Şi dacă nu reuşesc singură … atunci citesc în cărţi ce-au încercat alţii şi ma străduiesc să aplic şi eu.

Citesc de mai mult timp cărţi motivaţionale. M-a învăţat cineva că motivaţia e ca duşul, trebuie făcut în fiecare zi că altfel nu durează. Cum ziceam, mă plimbam cu Monica prin Diverta şi am văzut cartea asta “Lasă grijile, începe să trăieşti” de Dale Carnegie. Am stat o grămadă cu ea în mână gândindu-mă dacă să o cumpăr sau nu şi până la urmă am decis să nu o iau … pentru că nu prea aveam bani, cam ăsta a fost motivul. Mă declar vinovată, am luat-o de pe net în engleză şi am început să o citesc. O să mi-o şi cumpăr în română şi o să subliniez cu markere colorate pasajele care îmi plac.

O să scriu şi aici câte un pasaj pe zi, atâta timp cât o să-mi ia să termin cartea. (totuşi nu promit să scriu chiar în fiecare zi, poate mai uit uneori). Mă gândeam că ar fi un loc bun, ăsta de parcare a grijilor, să scriu nişte fraze care să ne ajute să scăpăm de griji.

Everything changes except the law of change. You cannot step in the same river twice. The only certainty is today. Why mar the beauty of living today by trying to solve the problems of the future that is shrouded in the ceaseless change and uncertainty –  a future that no one can possibly foretell?

Recunosc că azi nu sunt în starea cea mai bună şi deci probaibi nici tonul meu nu este la fel de entuziast dar … I’m working on it.

Advertisement

2 comments

  1. Monica si-a luat “NLP si succesul” si a citit pana acum doar primele 15 pagini to her shame 😦

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.