Întotdeauna mi-a plăcut să călătoresc. Mersul cu trenul este una dintre pasiunile mele. Îmi place să merg în locuri noi sau în locuri pe care nu le-am mai vizitat de mult. Îmi place titulatura asta de turist/musafir. Mă bucur să îi văd pe oamenii dragi care stau departe de mine şi pe care îi văd mai des în poze decât în realitate. Şi mersul pe jos este una dintre pasiunile mele. Când sunt în Bucureşti întotdeauna merg mult pe jos, fără ţintă, fac dreapta şi stânga sau tot înainte numai de dragul de a descoperi ceva. Nu mă tem că mă rătăcesc, de altfel asta e şi ideea cred … să mă rătăcesc. Oricum sunt mijloace de transport care te duc acolo unde vrei atunci când ai obosit.

Dar după mai multe zile de “călătorit”, când ajung acasă şi intru în camera mea şi calc pe mocheta mea portocalie şi văd pereţii mei portocalii şi toate lucrurile de care m-am ataşat şi care reprezintă pentru mine un cămin, îmi dau seama cât mi-a fost de dor să fiu acasă, să stau în pat cu laptopul în braţe, înfăşurată în păturica (evident portocalie) şi să scriu (nu neapărat pe blog) sau să citesc (nu neapărat bloguri) şi să simt căldura (doar din suflet că nu ştiu cum se face dar în camera mea este astăzi foarte frig).

Şi melodia mea preferată despre … “călătorit“:

Of şi nu mai interpretaţi că aş fi deprimată doar fiindcă ascult melodii de dragoste. E doar MUZICĂ şi atât.