Trec printr-un moment în care sunt profund dezamăgită de mine pentru lucrurile absolut imposibile pe care mi le doresc. Am ajuns la concluzia că îmi place să sufăr* din moment ce TOT TIMPUL trebuie să vreau ceva ce nu pot avea cu niciun chip. Oooof.
*Nu e propriu-zis o suferinţă … e mai mult enervarea unui copil care nu poate avea toate jucăriile pe care şi le doreşte şi pe care oricum odată avute probabil că nu şi le va mai dori.
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
true 🙂
nu sunt misogin… doar stii, dar poate ca femeile sunt un pic mai complicate de atat! 🙂
da, gandul asta m-ar consola daca m-as referi chiar la lucruri, la modul material si pragmatic. insa e un pic mai complicat de atat….
Gandeste-te ca sunt unii care nu au unele lucruri pe care le ai tu!
🙂 Poate o sa fie mai bine…