Tocmai am fost să dau o tură cu bicicleta (sau cum îmi place mie să-i spun “bitchycletă”). E frumoasă senzaţia … te bucuri că faci mişcare, bate vântul în plete şi chestii de genul. Mai rău e când e strâmt trotuarul (aşa se spune când nu ştii să întorci calumea) sau când latră câinii după tine şi rişti să te sperii şi să cazi cu prima ocazie. Ar mai fi frumos dacă n-ar fi nici golanii de cartier care … (vă cam închipuiţi ce propuneri fac şi cu ce limbaj).

Ar mai fi frumos dacă ai şti să urci şi să coborî trotuarul fără să te dai jos de pe bitchy sau măcar să nu fie trotuarul aşa de înalt şi să aibă totuşi locuri prin care să poţi trece. Socotind timpul în care cari bicicleta pe scări şi cel în care ţi-o scapi peste picioare şi îţi faci vânătăi şi înjuri ca un birjar în postul mare şi cel în care te chinui să deschizi uşa la subsol şi îţi scapi ditamai lacătul peste degete şi iar înjuri … ies cam douăzeci de minute pline de “dat cu bitchy” din ora aia toată pe care ţi-ai alocat-o pentru activităţi recreativ-sportive.

Să privim partea bună a lucrurilor: merg mai bine pe bicicletă decât ştiu să patinez. Anyway, deşi nu pare, it was fun.

**Colecţia mea de buburuze s-a mai mărit cu un minunat magnet de frigider de la Laura (fosta mea colegă de liceu şi facultate). Mulţumiri.

*** În caz că te întrebi, Alexa, această postare nu are un substrat 😀