În fiecare dimineaţă în drum spre serviciu treceam pe sub o scândură de lemn (legată cu  o sârmă subţire între un copac şi o casă în construcţie). Uneori mai treceam pe lângă ea imaginându-mi că dacă trec pe sub ea o să se rupă sârma şi o să-mi cadă scândura în cap. Uneori eram mai curajoasă … gata, azi trec pe sub ea… şi ce dacă o să cadă? Asta este. Mai am problema asta şi pe partea cealaltă cu o cruce mare de deasupra unei farmacii… dar asta e deja altă poveste.

Acum câteva luni bune eram în staţia de autobuz şi mi-a căzut un cablu gros peste faţă de aproape mi-a mutat nasul din loc. Cineva mi-a zis atunci “mie nu-mi cad cabluri în cap pentru că eu nu mă gândesc niciodată că mi-ar putea cădea cabluri în cap”. Judecând după teoria asta ar trebui de-acum să mă aştept să-mi cadă şi scândura şi crucea aia în cap. Dacă se poate (şi mai trăiesc) amândouă în aceeaşi zi.

Numai că…. azi nu mai era scândura. Şi acum stau şi mă gândesc … cine o fi fost MAI paranoic decât mine şi i-a căzut scândura în cap înainte să apuce să-mi cadă mie? Daaaar… în locul scândurii de sus erau doi copaci tăiaţi pe jos. Deci acum aş putea să mă împiedic şi să cad. Iar pe partea cealaltă nu trec… crucea e încă acolo … prinsă în doar două şuruburi.

I need a therapist 😀