Inspirată de nostalgia lui Andrei cu privire la copilărie, meditam şi eu azi la vacanţa de vară şi la plăcerile pe care le aduce. Nu sunt o mare amatoare de soare … vacanţele de vară îmi plăceau pentru simplul motiv că nu mai era şcoală şi că puteam să mă trezesc zi de zi după ora 11. Data de 15 iunie era sfântă (în facultate era cred în jur de 20 iunie) şi aducea o bucurie de nedescris în sufletele tuturor şcolarilor.
Când eşti om mare data de 15 iunie nu mai înseamnă nimic (decât dacă chiar eşti om mare mare şi ai copii să îi pregăteşti de premiere) iar vacanţa de vară este reprezentată de 21 de zile pe an pe care le iei şi tu când apuci, fie iarnă fie vară.
Mai sunt şi oameni mari pentru care începe pe 15 iunie un fel de vacanţă de vară … doar că nu se bucură. Isn’t it ironic?
***Şi nu, nu mă refer la cadrele didactice.
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
Pff, inca o saptamana si gata scoala;x. (Inca 2 ani si gata cu vacantele). De-abia astept sa isi revina vremea si sa stau la soare cu o carte buna-n mana. Si sa dooooorm muuult. Si sa vad sezoanele serialelor care-mi plac. Si…si….si… Si ce e cel mai trist e ca imi dau seama ca nu mai pot beneficia de vacantele astea prea mult de-acum incolo
Mai vreau si eu o vacanta de vara… n-am mai avut din anul 1 de facultate :((
Iar daca totusi o sa le ai … atunci poti sa intri in locul de parcare al grijilor sa le “depui”.
Doamne, ce bine… vacanta. Anul trecut ma trezeam pe la 2 in fiecare zi. Mai motaiam pana la 4, apoi mai ieseam un pic si era gata ziua. Simteam ca n-am facut altceva decat sa pierd vremea. Anul asta o sa ma trezesc mai devreme. sper. Imi place ca in vacanta nu mai am niciun fel de griji.
Lasa ca in loc sa regretam timpul pierdut ne bucuram de cel prezent 😉
Ironic e ca atunci cand ne puteam bucura de toate astea nu o facem ca mai apoi sa regretam timpul pierdut… 🙂