De când traduc am avut ocazia să citesc mai multe cărţi pentru copii, lucru pe care nu l-am mai făcut de când eram copil. Ţin minte că aveam o carte preferată, Poveşti cu zâne de Contesa de Segur, care a însemnat pentru copilăria mea ce a însemnat Cişmigiu & Comp. pentru adolescenţă. Ambele au fost genul de cărţi la care m-am întors de atâtea şi atâtea ori, exact cum te uiţi la un film sau un serial care ţi-a plăcut mult şi de care nu te saturi ori de câte ori îl vezi.
În aproape toate cărţile pentru copii pe care le-am tradus până acum am regăsit multe lucruri pe care copiii le pot învăţa şi aplica în viaţa reală: că e bine să citeşti pentru că astfel îţi dezvolţi imaginaţia şi poţi călători cu gândul chiar dacă locuieşti într-un sat uitat de lume, că trebuie să fii bun şi generos cu cei din jur, că nu trebuie să fii lacom sau vanitos, că nu trebuie să faci diferenţe de statut social, că trebuie să fii ambiţios şi multe multe alte lucruri. Poate că şi adulţii ar trebui să mai citească din când în când nişte cărţi pentru copii pentru că mulţi dintre ei au uitat toate valorile astea pe care ar fi trebuit să le ţină minte.
Dar cel mai mult mi-a plăcut la cărţile astea pe care le-am tradus modul în care sunt încadrate valorile în poveste. Şi Capra cu trei iezi te învaţă să fii bun însă te mai învaţă să te răzbuni şi să faci un foc mare în grădină să arzi de vii pe cei care au greşit faţă de tine. Vă vine să credeţi că e o poveste pentru copii? Uneori mă îngrozesc de câtă violenţă există în poveştile clasice româneşti pentru copii. Şi ne mai plângem că e violenţă pe canalele de desene animate fără să ne dăm seama că violenţa asta stă cuminte şi trece neobservată pe rafturile copiilor noştri învelită în coperte frumos colorate.
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
ma gandeam la “Motanul incaltat”. o poveste care te invata ca, prin inselatoria potrivita si minciuna inspirata, poti ajunge din fiu sarac de morar, print la palat. nu tu munca cinstita, nu tu “parte de carte”, este suficient un motan viclean. care ii pacaleste pe toti, inclusiv pe capcaunul ala mare si rau – asta fiind probabil singura fapta buna din toata povestea.
Eheiiiii, revelatia! Am o carte in care este prezentata versiunea originala a unelor basme ‘cunoscute’ (nu numai romanesti…) si m-am ingrozit. Printre versiunile cele mai dure si intunecate le-as mentiona pe cele ale Fratilor Grimm. Toate sunt material de mana intai ptr un film horror. Dar le-am citit si mica si nu m-au traumatizat. Sa asculti povestea lui Barba Albastra si a sotiilor sale moarte. I-a dat cosmaruri unei prietene timp de o saptamana.
Dar mai sunt si cele care ne invata ce e bine, ce e uman, dar care pe mine m-au traumatizat mai tare decat versiunile horror. ‘Singur pe lume’ de exemplu (roman, nu poveste, dar tot ptr copii): omoara-mi mai bine 20 de lupi sau de vrajitoare decat pe maimutica Joli-Coeur. Am plans de-am rupt la faza asta. Sau Emil Garleanu… Pe bune, nenea asta era sadic rau. In toate povestirile lui ne prezinta un animalut fluffy, dragut, simpatic pe care mai apoi il omoara sau il chinuie in mod bestial. Si asta in aproape TOATE povestirile. Si e la lecturi obligatorii ptr scolari.
Ce am observat e ca in prezent sunt pline librariile de carti ptr copii/adolescenti. Suntem sufocati de vrajitori si scolile lor magice, de vampiri si varcolaci care trec (metaforic) prin problemele adolescentei sau ale copilariei. Multe dintre ele sunt ‘junk’, si printre ele se mai ascund si ‘bijuterii’. Problema e cum sa le gasesti…
Iti citesc recenziile cu interes. Sper ca asa voi afla despre cateva dintre cele care merita citite… 🙂
[…] mă ghemuiam cu ea într-un colţ şi nu mai auzeam nimic în jurul meu. Şi nu numai eu, ci şi sora mea, astfel că am crescut amândouă cu dragoste de carte, aşa cum ar zice Smaranda lui Ştefan a […]
indeed, asa cum spune behindblueeyez, definirea perfecta;) pt.copilaria in care chiar credeam ca povestile cu zane sunt atat de perfecte si reale. Imi mai aduc aminte de un titlu, “Fetita care l-a luat pe NU in brate”:)). Si Micul Lord / Mica printesa mi-au ramas intiparite in minte. Desi nu sunt incadrate in categoria ‘povesti’:)
Povesti cu zane era si cartea mea preferata in copilarie 🙂 probabil fiindca era plina de descrieri de rochii si bijuterii si printese
..mmm , doar ca idee, mi-am amintit de “Habar n-am ” si Cei trei Grasani”(care care for some reason, scared me for a while, dar tot o citeam):D
Nu le stiu pe astea, thank God 😛
Hei…aia a fost si preferata mea, pe ea am invatat sa citesc (avea literele f mari)…8->
@ines: si ocazia unica de a scapa cu viata 😀
@jane: pai ce-ai vrea, sa isi ia soarta in maini? nu, nu, nu se cade…
cel mai mult imi place ca Ileana Cosanzeana tre sa stea mereu in asteptarea lui Fat-Frumos (si perfect) care s-o salveze din turn.
Si Capra cu trei iezi te mai invata si ca, daca stii sa te ascunzi sub pat (sau nu mai tin minte unde) si sa nu sari in ajutor, vei avea ocazia unica de-ti vedea fratii mancati. Yeeeey!
aaaa, si am uitat de faimoasele lecturi pt clasa a 5-a “Puiul” si “La Vulturi”, absolut inspirationale, ce sa zic…
Capra cu trei iezi e parfum pe langa Soacra cu trei nurori in care alea trei o omoara pe baba si apoi isi ascund crima 😀 si am vazut-o pe un cd cu povesti pentru copii….Si lasa, ca din Capra cu trei Iezi mai inveti si sa nu intorci celalalt obraz…