După concert de criză

Am avut mari dubii dacă să merg sau nu la concert pentru că am avut nenorocul ca pantofii mei să lucreze exact în seara aceea. Am încercat să le conving ba pe Laura ba pe câteva prietene să vină cu mine însă nu am avut succes. Pentru că oricum urma să mă întâlnesc cu Jane în seara aceea am zis că n-are nimic dacă stau într-un colţişor acolo şi la concert. Fiind atâta lume n-o să observe nimeni că sunt singură. Mi-a părut bine să stau la poveşti la un vin fiert cu Jane, o persoană care este exact aşa cum reiese din blog: caldă, prietenoasă şi cu care nu ai cum să te plictiseşti, mereu ai despre ce vorbi. Am descoperit apropo de coincidenţe că stă la vreo 10 minute de mine 😀 şi noi am mers o grămadă până la locul de întâlnire.

Concertul Taxi a fost foarte frumos şi într-adevăr de criză pentru că au venit foarte puţine persoane. Eu personal cred că nu a fost suficient de promovat, mi-e greu să cred că doar atâţia fani Taxi sunt în Bucureşti. Dar a fost plăcut aşa în familie, se vedea pe feţele tuturor cât de mult se bucurau că erau acolo, ştiau toţi versurile pe de rost. S-au cântat şi melodii noi (poate noi pentru mine, nu ştiu), melodii care m-au amuzat mult.

Mi s-a confirmat încă o dată ce oameni de treabă şi prietenoşi pot fi Dan şi Irina şi toată trupa Taxi. Mi se pare fantastic să poţi fi o persoană publică şi totuşi să te apropii de oamenii simpli care te admiră şi să le acorzi importanţă şi să îi prezinţi drept “o prietenă veche şi un mare fan Taxi”.

Şi ca orice mare fan o să mă laud şi eu cu pozele făcute la concert. Mulţumesc Mugurel şi Irina pentru pozele reuşite. De la Mugurel am primit acordul să-l pun pe blog. Am făcut un colaj cu pozele mele preferate şi uitaţi ce-a ieşit.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.