Observând tot mai des în vocabularul meu sintagmele “abia aştept să vină” sau “abia aştept să se termine” o zi, o activitate, un eveniment sau altceva, mi-am dat seama că tot mai des uităm să trăim în prezent şi să ne bucurăm de o activitate bună/rea cum e şi aşteptăm mereu să vină altceva. De asta am şi făcut asocierea cu instalarea unui program sau urmarea unui curs online unde dăm next, next, next şi apoi finish fără să citim ce scrie acolo pentru că vrem să instalăm mai repede programul să ne bucurăm de el.
Din nefericire finish-ul din viaţa reală nu este atât de plăcut aşa că ar fi frumos dacă în loc să ne ridicăm din pat dimineaţa să mergem la work cu gândul “abia aştept să vin acasă” să ne bucurăm de cele 9, 10, 11, 12 ore pe care le petrecem în afara casei şi să make the best of it. Ştiu că e greu. Abia aştept să ajung seara acasă, abia aştept să vină weekendul, abia aştept să vină Crăciunul. Abia aştept să îmi văd părinţii. Abia aştept să multe lucruri. Încă nu am găsit secretul cum să nu mai dau next next next până la lucrurile plăcute şi să be here just as I am.
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
Poate ai timp, a propos de postul asta, sa te uiti la filmul Click cu Adam Sandler.. se vrea o comedie, insa… eu, in spiritul caracteristic, am cam plans si am cam ajuns la probleme existentiale.. e momentul sa vezi consecintele next next finish…
Eu am tendinta sa ii pun pe toti sa se opreasca si sa se bucure… cel mai tare ma enerveaza aparatele photo… nici nu trece momentul si noi ii rapim cele mai frumoase secvente prezentului pentru asa zisele imortalizari… nici acum nu stiu de ce sa ma bucur mai tare… fluturasul din stomac de la prima mea intalnire virtuala cu actualul meu sot, sau faptul ca la un click distanta de print screen, am inselat momentul si am obtinut primul nostru zambet, pentru eternitate….
multumesc de pont, o sa ma uit la film.
Exact asa sunt si eu…tot timpul abia astept cate ceva. Dar mi-am propus sa ma bucur si de drumul pana acolo. De exemplu, acum ma bucur de faptul ca abia astept Craciunul 🙂
Si eu m-am gandit des la asta, ca traim intr-o permanenta asteptare, sa vina altceva. Cand Eliza era mica imi doream sa creasca mai mare, sa mearga, de exemplu. Acum imi doresc iar sa creasca, ca sa vorbeasca, sa spuna ce vrea ce-o doare. In loc sa ma bucur de momentele astea, care sunt unice… Si la fel ca tine, abia astept sa vina Craciunul, care oricum o sa treaca repede si o sa ne dorim sa vina primavara, si apoi Pastele, si apoi ziua mea, si apoi concediul, si apoi……