Zilele astea m-am uitat la mai multe filme. Printre ele şi la He’s Just not that into You, un film căruia i-am dat shif delete acum vreo opt luni când am încercat să mă uit prima oară. Acum m-a amuzat foarte tare însă în perioada aceea pur şi simplu nu reuşeam nici să învăţ ceva din el nici să mă detaşez şi să enjoy the movie pur şi simplu. Oricum, merită văzut şi don’t forget to ask yourselves “Are you the exception or the rule?” 😀

Aseară nu reuşeam să dorm cu niciun chip şi la televizor erau reluările emisiunilor din timpul zilei pe care le văzusem deja de 3 ori. Mă uit aproape numai pe Discovery Travel and Living, pariez că aş lua notă maximă la un quiz din emisiunile de aici.

Aveam chef să mă uit la un film abia apărut (Did You Hear About the Morgans) cu Sarah Jessica Parker (una dintre actriţele mele preferate) numai că nu a apărut încă. Aşa că am luat la rând toate paginile de aici, în căutarea unui film din 2008 (ca să fiu sigură că-l găsesc) şi am dat peste The Women. Mi-am adus aminte că îmi povestea Laura acum câteva zile de el şi deşi nu prea părea genul meu am zis că de ce nu. Avea două ore, dacă mai era şi plictisitor cu atât mai bine, adormeam mai uşor.

Joacă multe actriţe cunoscute, printre care şi Meg Ryan (iarăşi una dintre actriţele mele preferate; eu am multe actriţe preferate) şi m-am bucurat să văd că filmul se învârte mai mult în jurul ei. Culmea e că abia pe la mijlocul filmului m-a lovit şi pe mine evidentul: în filmul ăsta nu joacă niciun bărbat. Dar niciunul. Nici măcar figurant. Deloc.

E un film care pune mai multe probleme cu care se confruntă femeile dintotdeauna: infidelitatea soţului, lupta pentru păstrarea unui job, independenţa faţă de soţ, cum să fii o mamă bună, o soţie şi mai bună, o gazdă perfectă, o fiică de care părinţii să fie mândri şi multe altele.

Mi-a plăcut mult ce i-a spus mama fiicei ei atunci când a aflat că o înşeală soţul, vorbe care îi demonstrat cu ea ştia exactly how it feels like:

It feels like someone kicked you in the stomach, feels like your heart stopped beating, feels like that dream, you know, the one when you are falling and you want so desperately to wake up before you hit the ground but its all out of your control, you can’t trust anything anymore, no one is who they say they are, your life is changed forever, and the only thing to come out of the whole ugly experience is no one will be able to break your heart like that again.

Culmea e că dacă mă gândesc la un personaj din primul film despre care am vorbit aici, îmi dau seama că nu înşelatul mi se pare fapta cea mai gravă. Mai grav mi se pare minţitul în faţă şi prefăcătoria. Înşelatul e o dovadă de slăbiciune, de imaturitate, o combinaţie de circumstanţe, cauze şi efecte. Minţitul e  lipsă de respect pentru cel de lângă tine… în limbaj românesc înseamnă să-l iei de prost. Asta n-aş putea suporta. A nu se înţelege că aş putea suporta înşelatul… 😀 You get the point.

Trust is a very fragile thing… vă scriam eu odată o replică din Desperate Housewives. Dar nici să îţi petreci viaţa bănuind şi interpretând şi presupunând că celălalt face ceva pe la spatele tău. Mi se pare bolnav. Am avut tendinţe în trecut… poate uneori am şi avut motive. But I’m a cured woman now. Încrederea pe care o simţi faţă de cel pe care-l iubeşti îţi dă siguranţă,  îţi ia o povară grea de pe umeri, face relaţia să meargă şi elimină cam 80% din eventualele certuri fără motiv.

Şi dacă aveţi filme frumoase de recomandat… nu ezitaţi… mai am o lună de stat în ghips 😀