Am mers la invitaţia Laurei la prima ediţie a Poveştilor din Lumea Mare. Prima pentru mine, evident, pentru că ei au ajuns deja la a şaptea ediţie. Mi-a dat un link să ştiu la ce am acceptat să merg însă fiind în momentul acela ocupată cu altceva, am citit cam în diagonală şi n-am reţinut decât: Adi Hădean şi ceainăria Green Tea. Aaa şi degustare de frigărui.
Când am ajuns acolo ne intrase deja destul de bine frigul în oase pentru că de la Universitate am mers pe jos, deşi sunt vreo două staţii măricele de autobuz. Ne-am aşezat la masă şi am comandat ceaiuri. Eu recunosc m-am uitat mult pe meniu, nereuşind să mă hotărăsc. Până la urmă tot la întâmplare am ales. Poate că ar fi interesant să facă o data un eveniment gen “degustare de ceaiuri” la care să te duci (să plăteşti un bilet de intrare ca să nu-i bagi în faliment) dar să guşti câte puţin din multele sortimente.
Ieşirea a fost un succes pentru că am ascultat cu drag poveştile lui Adi şi ale lui Răzvan Marc (de la emisiunea Bazar de pe Tvr2) şi am salivat uitându-ne la pozele cu mâncare. Noroc de degustarea de frigărui că altfel la pauză mă repezeam la primul food court cu mâncare asiatică. Ieşirea a mai fost un succes şi pentru că am reuşit să câştig pentru Laura o carte pe care şi-o dorea foarte mult. Nu că aş vrea să mă laud dar am fost trasă la sorţ la premiul cel mai frumos 😀 Mulţumesc Books Express!
Mai multe impresii citiţi aici. Apărem şi noi într-o poză 😛
[…] Mulţumim şi celorlalţi care au mai scris despre eveniment (şi am reuşit să aflăm ): Adi Hădean, Răzvan Marc, Laura Frunză, Alex Mazilu, Vlad Dulea, Mihaela Alexandrescu….. […]