Voucher cadou – Cărtureşti

Am fost în sfârşit vineri la Cărtureşti – Verona să-mi cumpăr cărţi de Vocher-ul primit cadou (am mai spus-o şi o repet, pentru mine cel puţin, foarte-foarte inspirat cadou). Am pus ochii pe câteva cărţi din prima însă mi-a făcut plăcere să mă mai uit, să mai citesc diverse recenzii pe coperta din spate.  Deşi am vrut să cumpăr cărţi mai subţiri să-mi încapă în geantă pentru metrou, toate cele cumpărate sunt destul de groase. Poate dacă erau prea subţiri  le-aş fi terminat cam repede.

Am optat pentru un clasic (clasic pentru mine în sensul că mi-au plăcut mai toate cărţile lui) – Marc LevyPrima zi şi continuarea Prima noapte şi pentru că Voucher-ul a fost foarte generos, am mai cumpărat încă o carte uşoară (ca stil că e destul de groasă): Perfecţiune. Şi librăria era generoasă, erau unele titluri marcate cu bulina verde 2+1 adică dacă îţi alegeai două, mai luai una gratis. Cele două de Marc Levy cumpărate mi-au permis să îmi mai aleg o carte. Am ales o carte de self-help care părea destul de interesantă dar care a început să mă enerveze după primele pagini. Oare ce să înţeleg din asta? Imperfecţi, liberi şi fericiţi se numeşte cartea şi cred că trebuie să ai o anumită stare ca să nu dai cu ea de pământ din când în când. Cărţile astea de self-help te pot scoate din sărite uneori .

Sper să reuşesc să le citesc pe toate cap-coadă, pentru că în ultima perioadă am  cam abandonat cărţile pe la jumate şi chiar la trei sferturi dacă mi se părea mie că autorul bate cam mult câmpii pentru gustul meu 🙂

Advertisement

2 comments

  1. Am inceput si eu Prima zi, e draguta, dar are o traducere de merde 😦 regret sa spun asta, sunt sigura ca traducatorul a muncit mult, dar a tradus-o intr-un limbaj de lemn de la care ma doare capul. In rest, actiunea pare sa fie ok, desi dureaza destul de mult pana intra in partea interesanta a cartii. Abia astept sa citesc si restul cartilor cumparate de tine. La aia de self help ce te enerveaza: ce spune acolo sau modul in care e scrisa?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.