Tocmai am terminat de citit o carte specială despe care ţin neapărat să vorbesc. Spun că este specială pentru că este scrisă de o româncă (Domnica Rădulescu) stabilită în America de mulţi ani, o româncă de succes a cărei carte a fost tradusă şi vândută şi în România. Aş fi tare curioasă să citesc cum suna cartea în limba engleză pentru că în română sună de parcă ar fi fost scrisă direct în limba maternă a scriitoarei. Tare mi-ar plăcea să citesc cum sună o poveste despre comunism scrisă în limba celor mai liberi oameni. Cartea se numeşte “Trenul de Trieste” şi este o autobiografie îmbogăţită de calităţile unei ficţiuni pe care nu-ţi vine s-o mai laşi din mână.

Cum eu citesc aproape doar la metrou, este foarte important să citesc o carte care să mă atragă în aşa fel încât să reuşesc să tune out conversaţiile plicticoase ale celor din jur, muzica prea tare din căştile celorlalţi, ţipetele copiilor mofturoşi treziţi din obligaţie să meargă la grădiniţă, nasul oamenilor răciţi care au uitat să-ţi ia şerveţele de acasă, soneriile de telefoane, oamenii care vorbesc prea tare la telefon şi nu înţeleg că oricât de tare ar ţipa “m-auzi?” tot nu capătă semnal în subteran şi aşa mai departe.

În câteva cuvinte cartea este despre o fată cu gândire liberă, născută într-o familie cu gândirea liberă care trăieşte într-o epocă în care să gândeşti liberi e ca şi cum ţi-ai pune singur ştreangul de gât. Ştim deja, în România lui Ceauşescu nu aveai ce mânca, nu aveai voie să faci decât ce ţi se spunea. Oricine putea fi informator. Nu puteai avea încredere nici în rudele tale apropiate. S-au scris cărţi, s-au făcut filme, ne-au povestit părinţii noştri de atâtea ori cum stăteai la coadă ca să cumperi cu raţia ceva ce oricum nu-ţi ajungea nici pe-o măsea.

Eroina cărţii reuşeşte să trăiască în această lume studiind, îndrăgindu-şi familia şi iubind cu pasiune un băiat. Apoi părinţii o conving să facă tot posibilul să fugă din ţară pentru o viaţă mai bună. Veţi descoperi dacă veţi citi această carte ce s-a întâmplat mai departe şi poate veţi ajunge la concluzia la care am ajuns şi eu: oricât de paradoxal sună, emigrând spre “tărâmul făgăduinţei” numit America, personajul îşi lasă fericirea şi bucuria de a trăi în ţara natală. Deşi prefer cărţile cu happy end clar, mi-a plăcut şi finalul deschis al cărţii care te lasă să-ţi imaginezi că până la urmă totul s-a terminat cu bine.

V-o recomand, cartea e apărută la editura Tritonic şi, deşi e puţin cam scumpă din punctul meu de vedere, cred că merită cumpărată. Cu ocazia asta aflaţi şi că genul meu de carte este cartea românească, romanele despre viaţă cu drame, bucurii şi iubiri laolaltă.