Am fost duminică seara să vedem un film la cinema. The Dilemma. O comedie pe care am fi putut să o descărcăm de pe net însă ne place mult să mergem la cinema. La Sun Plaza sala este foarte abruptă, în sensul că poate să stea în faţa ta şi Tony Parker (în picioare 😀 ) şi tot vezi direct în ecran şi nu în ceafa celui din faţa ta. Despre film nu am mare lucru de spus, a fost amuzant şi cam atât. La început aveam în stânga mea o domnişoară dată cu foarte mult parfum şi, pentru că mă îneca de-a dreptul, pentru că era şi cam vorbăreaţă pentru gustul meu şi pentru că celelalte locuri de lângă noi erau libere, am hotărât să mă mut în partea cealaltă. După 10 minute de la începerea filmului, pe alte locuri libere de lângă noi s-au aşezat nişte telespectatori foarte zgomotoşi care-şi tot dădeau cu presupusul cu glas tare cu privire la ce urmează să se întâmple. Aşa am realizat că filmele simple de comedie care pentru majoritatea dintre noi sunt previzibile… ei bine… nu sunt previzibile pentru toată lumea. În afară de faptul că băiatul de lângă noi râdea necontrolat la cele mai neamuzante faze, îşi dădea cu părerea cu privire la orice, vorbea cu glas tare la telefon, se juca zgomotos cu sticla de suc şi muşca de cinci ori din aceeaşi floricică de porumb, doamna care stătea în spatele meu îmi dădea regulat şuturi în scaun deşi m-am întors de câteva ori să mă uit la ea ca să o fac să-şi dea seama că mă deranjează.

Ştiţi filmuleţul acela cu Stewie beats Brian? Ghici cine era Stewie şi cine Brian din povestea de mai sus în imaginaţia mea?

Acum am eu o dilemă: să mai mergem sau nu la cinema? La urma urmei numai relaxare nu e dacă în jurul tău sunt numai mitocani gălăgioşi care parcă n-au mai văzut în viaţa lor o comedie semi-amuzantă.

Fără vreo legătură cu subiectul, mi-am rezolvat azi o dilemă mai veche. Să încerc sau să nu încerc să fac acasă orez ca la restaurantul chinezesc. Am încercat, n-a ieşit din prima (sfat: dacă nu vă place curry, nu puneţi în ceva doar ca să dea gust pentru că îi dă: unul oribil) aşa că am spălat vasele şi am luat-o de la capăt… fără curry de data asta. N-a ieşit prea grozav nici din a doua încercare. Mai bine dădeam 8 lei şi mâncam orez la mall şi mă scuteam de tot acest efort care a durat cam o oră şi jumătate şi mă alegeam şi cu o porţie gustoasă de orez cu legume şi ou.

Ca să unesc totuşi cele două experienţe, am învăţat ceva important care poate fi rezumat într-o frază simplă: orez în oraş şi filme “la pachet”.