Am tot aşteptat să înceapă “Românii au talent” încă de pe vremea când făceau reclamă ca să meargă lumea la preselecţii. În vinerea în care efectiv au început să difuzeze emisiunea am uitat complet şi ne-am uitat la un film pe care eu l-am considerat o totală pierdere de vreme. Abia sâmbătă dimineaţă când citeam ziare pe net mi-am adus aminte că românii avuseseră talent cu o seară în urmă iar eu nu i-am văzut.

Vinerea asta în schimb, am stat să mă uit şi am ajuns la următoarea concluzie: oamenii chiar au talent. Fie că sunt britanici, americani, români sau din altă ţară care a mai făcut acest tip de emisiune, oamenii au talent. Acum să fim sinceri, talentul nu e neapărat o calitate. De multe ori ne-am trezit gândind/spunând despre cineva “ce talente îşi dă”, “are marele talent să fie nesimţit”, “e talentat la prostii”, “trebuie să ai talent ca să spui aşa nişte minciuni de mari” etc.

Aseară mi s-a demonstrat încă o dată că foarte mulţi oameni au marele talent să se facă de râs. De fapt nu doar să se facă de râs ci să se facă de râs pe micile ecrane. De parcă n-ar fi de ajuns să fii penibil, trebuie să fii penibil în lumina reflectoarelor. Şi am constatat cu şi mai multă amărăciune că odată cu vârsta, simţul penibilului se dezactivează la unele persoane. Asta pentru că majoritatea celor care făceau circ erau oameni trecuţi de prima tinereţe.

Erau într-adevăr acolo şi oameni talentaţi în sensul bun al cuvântului. Fie că era talent la cântat, la dansat, la dresat sau la alte acrobaţii complicate, erau acolo oameni care chiar aveau ce să arate. Pe acei oameni îi admir. Nu ştie nimeni de ei până nu se mai face câte o emisiune. Îi admir dar îi şi compătimesc. Au şi ei minutul lor de glorie la televizor şi speranţa că îi vede cineva şi îi face mari. Se minunează toată lumea de talentul lor, sunt cap de afiş pe toate tabloidele câteva zile, până când apare altcineva şi tot aşa. Oare ce-o mai face Costel Busuioc?

Spre finalul emisiunii am început să sper că oamenii care erau atât de ridicoli jucau de fapt un rol, că au primit nişte bani ca să fie atât de buni actori în arta penibilului. Prefer să mă mint cu ideea asta decât să ştiu că există atât de mulţi oameni care au luat-o razna şi că numărul lor e în continuă creştere. Pentru că nu-i boală mai greu de vindecat decât cea la cap.