Skip to content

Şi am spus da – Teaser

March 4, 2011

Ca orice în orice rubrică deschisă cu entuziasm şi apoi abandonată, n-am mai scris în Caietul de citate de mai bine de un an. Asta nu înseamnă că n-am mai citit cărţi şi n-am mai găsit pasaje demne de împărtăşit ci că n-am mai găsit timp şi pentru asta sau n-am mai pus semn în carte şi am uitat apoi de ele. Însă cartea pe care o citesc acum – Şi am spus da de Elizabeth Gilbert – are mult prea multe fragmente pe care vreau să le spun cu glas tare sau măcar să le scriu pe blog în rubrica reînfiinţată – Caietul de citate.

Oamenii se îndrăgostesc mereu de trăsăturile cele mai frumoase ale personalităţii celuilalt. Cine n-ar face-o? Oricine poate iubi cele mai minutate părţi ale altcuiva. Dar nu ăsta-i trucu. Trucul cu adevărat inteligent este: poţi să-i accepţi minusurile? Poţi să te uiţi sincer la minusurile partenerului şi să-ţi spui: sunt în stare să mă descurc şi cu chestiile astea? Pot să fac ceva din ele? Fiindcă lucrurile bune o să fie mereu acolo şi o să fie mereu frumoase şi lucitoare, dar gunoaiele de dedesubt te pot ruina […] Aşa că, să fii văzut în întregul tău de cineva şi să fii totuşi iunit – iată o ofrandă omenească la limita miraculosului.”

În orice caz, există un moment în viaţă când trebuie să ne oprim din autoflagelare pentru greşelile trecute – chiar şi pentru greşelile care ni se par retrospectiv dureros de evidente – şi să ne vedem de viaţa noastră.[…] Draga mea, hai să nu ne mai gândim atâta la greşelile noastre din trecut. Hai să ne concentrăm pe greşelile noastre viitoare“.

Dacă îi dai fiicei tale sfaturi în legătură cu viitorul ei şi doreşti ca într-o bună zi să ajungă un adult fericit, probabil că ar fi bine să o încurajezi să-şi termine studiile, să amâne cât mai mult posibil căsătoria, să-şi câştige singură traiul, să limiteze numărul de copii pe care-i va naşte şi să găsească un bărbat care n-are nimic împotrivă să cureţe cada. În felul acesta, fiica ta poate avea şansa să ducă o viaţă aproape la fel de sănătoasă şi de îndestulată şi de fericită ca viaţa viitorului ei soţ.”

Poate că tocmai pentru că am văzut preţul maternităţii în viaţa femeilor pe care le iubesc şi le admir mă aflu aici, la aproape patruzeci de ani, fără să simt niciun pic de dorinţă de a avea eu însămi copil. Sigur că asta e o chestiune foarte importantă, şi trebuie luată în discuţie în ajunul căsătoriei, aşa că o s-o abordez aici – chiar şi numai pentru că în cultura noastră şi în mintea noastră, creşterea copiilor şi căsătoria sunt atât de natural legate între ele. Ştim cu toţii refrenul, nu-i aşa? Mai întâi apare dragostea, apoi căsnicia, apoi copilul şi căruciorul, nu? Până şi cuvântul “matrimonial” derivă din cuvântul latin care înseamnă mamă. Nu denumim căsnicia “patrimonială”. “Matrimonial” conţine ideea intrinsecă a maternităţii, ca şi când copiii înşişi sunt cei care fac căsătoria.”

“…în timp ce maternitatea ca idee vagă mi se păruse întotdeauna ceva natural, realitatea – pe măsură ce se apropia – mă umplea de groază şi de tristeţe. Pe măsură ce înaintam în vârstă, descopeream că nimic din mine nu strigă după un copil. Pântecul meu părea să nu fi fost echipat cu celebrul ceas care ticăie. Spre deosebire de foarte dintre prietenele mele, eu nu simţeam un dor mistuitor când vedeam un bebeluş. […] În fiecare dimineaţă îmi făceam un soi de tomografie, căutând dorinţa de a rămâne însărcinată, însă n-o găseam defel. Nu există niciun imperativ acolo, iar eu cred că să ai copii e o întreprindere ce trebuie însoţită de un imperativ, trebuie animată de un sentiment de dor şi chiar de un sentiment de predestinare, fiind ceva atât de covârşitor de important. Am văzut dorul acesta la alte persoane, ştiu cum arată. Dar nu l-am simţit nicioată în mine însămi.”

…acum privind înapoi, nu sunt deloc convinsă că viaţa mea s-a îmbunătăţit în vreun fel după ce am decis să am copii. Până la urmă am renunţat la prea multe, şi o regret. Nu înseamnă că nu-mi ador copiii, dar, sinceră să fiu, uneori îmi doresc să primesc înapoi toţi anii pe care i-am pierdut.”

Uşurarea aceea – enorma, victorioasa uşurare pe care am simţit-o amândoi când am descoperit că nici unul nu avea de gând să-l forţeze pe celălalt să devină părinte – continua să transmită o vibraţie plăcută prin întreaga noastră viaţă împreună. Încă nu-mi pot reveni cu totul. Dintr-un motiv sau altul, nu luasem niciodată în calcul până atunci posibilitatea de a avea un partener pentru toată viaţa care să nu se aştepte de la mine să fac copii. Iată cât de adând pătrunsese în conştiinţa mea incantaţia “mai-întâi-bine-dragostea-apoi-vine-căsătoria-apoi-vine-copilul-în-cărucior”; cu toată sinceritatea, uitasem că puteai alege să sari complet peste treaba aia cu căruciorul şi copilul, şi uitasem că nimeni – cel puţin în ţara noastră – nu te arestează pentru asta.”

Va urma… N-am terminat încă de citit toată cartea.

 

Advertisements
4 Comments leave one →
  1. March 9, 2011 8:52 pm

    Chiar mi-a facut placere sa citesc aceste fragmente, inca nu dispun de aceasta carte, probabil mai incolo o voi cumpara, dar am citit-o pe prima “mananca roaga-te iubeste” si pot sa spun ca a fost ceva foarte diferit si mi-a placut mult.
    Sa o citesti in continuare cu placere! 🙂

  2. Amala permalink
    March 5, 2011 5:54 pm

    Ce usurare ca te’ai intors sa scrii pe blog 🙂

    • March 6, 2011 9:32 am

      Draga Amala, cuvintele tale inseamna mult pentru mine si cu siguranta ma motiveaza sa scriu si mai mult! Te pup si inca o data LA MULTI ANI!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: