Am terminat acum 2 zile de citit Şi am spus da şi am mai subliniat câteva rânduri pe care vreau să le împărtăşesc aici pe lângă cele scrise în postarea anterioară din caietul meu meu online de citate. Sper să vă convingă să citiţi această carte fie că sunteţi deja căsătoriţi, fie că vă gândiţi s-o faceţi sau fie că n-aveţi niciun plan în această direcţie. Nu câştig niciun procent din vânzări, pur şi simplu mi se pare o carte foarte bună din care ai ce învăţa.
O lecţie de comunicare:
Am fost gata-gata să-i spun toate astea – fiecare cuvânt, toata tirada asta de rahat -, dar m-am abţinut. O asemenea revărsare de sentimente reprezintă ceea ce John M. Gottman şi Julie Schwartz-Gottman numesc “inundaţie” – punctul în care eşti atât de obosit sau atât de frustrat, încât mintea ţi se inundă de furie. Un indiciu infailibil al inundaţiei iminente este faptul că începi să foloseşti în timpul disputei cuvintele “mereu” sau “niciodată”. Gottmanii numesc asta “Intrare în Universalitate” (de pildă “Mă laşi mereu baltă în felul ăsta!” sau “Nu pot să contez niciodată pe tine!”) Un astfel de limbaj ucide orice şansă de a duce o discuţie cinstită sau inteligentă. Odată ce te-ai inundat, odată ce ai intrat în universalitate pe spinarea celuilalt, se dezlănţuie iadul. Cel mai bine este să nu ajungi până aici. Cum spunea o veche prietenă de-a mea, poţi măsura fericirea unei căsnicii după numărul cicatricilor pe care le poartă pe limbă fiecare partener, câştigate de-a lungul anilor în care şi-a muşcat limba, reprimându-şi cuvintele furioase.
Şi un citat care spune mai bine decât am putut exprima eu vreodată în cuvinte de ce vreau să rămân în România:
Oricât mi-ar plăcea să mă înfrupt din lume, când vine momentul să mă stabilesc undeva – să mă stabilesc cu adevărat undeva – vreau să locuiesc acasă, în ţara mea, în limba mea, lângă familia mea şi în compania oamenilor care gândesc şi cred aceleaşi lucruri pe care le gândesc şi le cred şi eu.
Şi o încurajare la final.
Uneori viaţa e murdară şi de mântuială. Facem tot ce putem. Nu ştim tot timpul care e cea mai bună mişcare.
Abia aştept să citesc următoarea carte cel puţin la fel de bună ca asta 🙂
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
am si eu o intrebare: merita, intr-o relatie, sa-ti tii gura si sa te umpli de “cicatrici” de dragul unei fericiri care nici macar nu este reala? caci ce fericire e aia nascuta din minciuni si ipocrizii?
intr-o relatie ar trebui sa fim exact ca atunci cand ne-am nascut: GOI. fara haine, fara “politeturi”, fara teama de a spune ce gandim si ce simtim, fara a merge in varful degetelor pentru ca nu cumva(!) sa-l deranjam pe partener – “iubirea vietii noastre”, desigur.
ei, hai s…! zic eu. si uite, ma cenzurez pe blogul tau.:))) incerc sa fiu politicoasa.;;)
dar hai sa mai incetam cu minciuna asta eterna, veche de cand lumea.
sa admitem ca oamenii pur si simplu nu se inteleg. bine, nu toti. dar cele mai multe relatii nu merg. punct.
eu n-as putea minti zilnic cu zambetul pe buze, doar pentru a avea “relatia perfecta” in ochii partenerului, copiilor [daca exista], parintilor mei, parintilor lui, rudelor, colegilor, prietenilor, vecinilor, lumii intregi.
m-ar ineca amarul minciunii construite chiar de mine, iar “cicatricile” mi-ar sangera prea tare. or, se stie, am un spirit de conservare foarte ridicat!:D
vorba aia: decat sa moara mama…
ma intelegi.:))))
Nu sunt azi in dispozitie sa ma contrazic si nici nu sunt 100% de acord cu citatul de mai sus (conteaza foarte mult masura la care ajungi sa “nu spui”).
Spun doar ca merita sa nu porti conversatii “la nervi”. Acela este momentul in care nimeni nu mai asculta pe nimeni iar conversatiile sunt distructive si nicidecum menite sa aduca vreun rezultat. Daca vrei sa iti spui punctul de vedere, poti s-o faci cu calm si fara sa urli niste cuvinte pe care apoi nici tie n-o sa iti vina sa crezi ca le-ai rostit. Dar asta e oricum pura teorie. Ce se intampla in viata reala e cu totul altceva.
daca-s puncte de vedere diferite, discutia nu va fi niciodata calma, plina de intelegere si compasiune. si la un punct comun se va ajunge doar daca va ceda unul dintre parteneri.
Pot sa pun si eu citatul cu plecatul din tara si eu pe blog? ca tot avea legatura ultima postare…promit ca dau si sursa 🙂
Pai poti cum sa nu poti. Sa dai cartea ca sursa :). Nu e meritul meu. Dar spune asa de bine ce gandesc si eu..
Ehe, putine carti cu adevarat bune. Noroc ca pe “to-read list-ul” tau e Se numea Sarah. Eu acum citest “Moarte la curtea rajahului” si apoi vreau sa ma apuc de asta a ta si apoi de Perfectiune. A, si apoi de cartea lui Plesu. Si de ce o mai aparea intre timp. Cum zicea proful tau de logica din liceu? PPC? (poate pica ceva) 🙂
L-ai citat pe dl. Marcu. Ar fi foarte mandru chiar daca el folosea expresia in alt context 😀 Abia astept sa citesc cartea lui Plesu, citatul pus de Carmen pe facebook mi-a starnit curiozitatea.