Una dintre primele responsabilităţi majore pe care le ai ca părinte este să-i dai copilului tău un nume. Din păcate de multe ori părinţii pun mai presus preferinţele lor excentrice decât bucuria copilului de a-şi rosti propriul nume. Dacă nici numele de familie (pe care, asta e, nu ni-l alegem) nu e dintre cele mai fericite atunci copilul acela se va ruşina mereu când va fi nevoit să spună cum îl cheamă.

Am pornit de la cazul Corinei Bud care şi-a numit copilul Robin. În afară de faptul că este un nume neobişnuit pentru România, combinaţia Robin Bud aduce tare mult cu combinaţia Robin Hood (sau poate mi se pare mie) şi din punctul meu de vedere sună uşor ridicol. N-am să mai înţeleg de ce părinţii îşi numesc copiii cu diminutive (Florinel, Săndel), de ce dau nume străine în combinaţii cu nume de famile dintre cele mai româneşti posibile, de ce le dau nume foarte vechi (vorba unei replici dintr-un serial pe care-l urmăresc “is your baby sixty?), de ce le dau combinaţii de nume asemănătoare (mihaela-gabriela), nume care fac cacofonie cu numele de familie, nume de vedete (dacă le zice familia Stoica să îi pună ca nume mic Laura) şi altele.

Aş prefera să îmi numesc copilul cu un nume care nu iese cu nimic în evidenţă decât să mă ameninţe că atunci când împlineşte optsprezece ani depune cerere să şi-l schimbe. Preferinţele părinţilor ar trebui lăsate pe locul doi şi să primeze confortul psihic al copilului atunci când va conştientiza că doar aşa îl va striga lumea o viaţă de om.