Din categoria filmelor care te lasă cu gura căscată  am văzut aseară Gran Torino, un film din 2008 despre care nu mai auzisem nimic până ieri.

La prima vedere personajul principal e un bătrân care a rămas văduv şi pe care nimic nu-l mulţumeşte şi, din spusele rudelor, nimic nu l-a mulţumit vreodată. Spune lucrurilor pe nume, nu se fereşte să le zică în faţă oamenilor exact ce gândeşte, este, vorba citatului din Desperate Housewives*, openly rude. Trăieşte într-un cartier cu minorităţi, cartier în care, dacă ai un comportament rasist pe faţă, este ca şi cum ţi-ai pune singur ştreangul de gât. Pare genul de om care scoate puşca ori de cât ori simte că cineva i-ar invada spaţiul, ameninţă, scuipă, dispreţuieşte. Îi ia pe Dumnezeu şi pe reprezentanţii lui în derâdere ori de câte ori are ocazia (Father Janovich: Why didn’t you call the police? Walt Kowalski: Well you know, I prayed for them to come but nobody answered; Walt Kowalsi: I confess that I have no desire to confess; Walt Kowalski: [to Father Janovich] I think you’re an overeducated 27-year-old virgin who likes to hold the hands of superstitious old ladies and promise them everlasting life.) Pare genul de om pe care nimeni şi nimic nu l-ar face fericit. Doar pare…

Filmul este o alternare de momente în care comportamentul bandelor te cartier te revoltă şi te dezgustă şi cu momente de reală încântare în care the bad guys nu mai par aşa de bad şi de tough ca la început atunci când apare cineva mai puternic. În astfel de momente se vede clar că puternic nu e cel care scoate primul puşca ci acela mai deştept, acela care te domină psihic mai mult decât fizic.

Sunt unele secvenţe care îţi lasă un gust amar şi te-ar putea determina să închizi filmul (de fapt dacă mă gândesc bine este doar una singură). Important este să ai perseverenţa să înţelegi de ce a fost necesară o scenă ca aceea şi care este rolul ei în tot ansamblul. Sunt unele secvenţe care chiar te fac, dacă nu să râzi, măcar să zâmbeşti. Îmi aduc aminte răspunsul pe care l-a dat personajul principal atunci când cineva i-a spus că este amuzant: Walt Kowalski: I’ve been called a lot of things, but never funny. Aşa aş putea să spun şi eu: am citit recenzii despre filmul acesta pe internet şi a fost numit în multe feluri dar niciodată amuzant. Ei bine el este. Inteligent, discret şi pe alocuri dar este amuzant, la fel ca şi protagonistul.

La întrebarea “Is there any justice in the world” vă las pe voi să descoperiţi răspunsul uitându-vă la film până la capăt. Despre final nu pot să spun decât că este un altfel de happy end şi un altfel de happily ever after.

*“You should never be too impressed by people with good manners, they are the ones who will give a friendly wave even if they’ve stolen from you. They’re the type who sweetly welcome you even as they tried to uncover your secrets. They are the kind to offer you coffee, even as they report you to the police. And don’t be too offended by someone who’s openly rude, because they may be that way for the nicest of reasons.”