Am aflat întâmplător de pe pagina de Facebook a clinicii Medsana că astăzi este Ziua Internaţională a Sănătăţii Mentale. Se pare că această zi trece destul de neobservată la noi (dovadă că n-am mai aflat niciodată de ea deşi există din 1992) pentru că n-am găsit şi n-am auzit să se fi organizat campanii de educare şi conştientizare a populaţiei cu ocazia ei. Şi dacă tot s-a nimerit să aflu acum de existenţa ei, am zis că pot să o sărbătoresc printr-o foarte scurtă dar binevenită sesiune de meditaţie şi, bineînţeles, o postare.

Odată cu apariţia stresului lumii moderne, tot mai multe persoane au început să sufere de afecţiuni mentale de la cele mai mici şi neînsemnate până la cele mai grave. Am observat că majoritatea oamenilor când se tem de boală, se tem de cea a corpului fără să se gândească la faptul că şi psihicul este ceva ce se poate îmbolnăvi. Diferenţa dintre cele două este că prima îşi găseşte de multe ori scăpare sau măcar alinare în medicamente/operaţii/tratamente. În ceea ce priveşte psihicul, pastila nu este decât o amânare (vorbesc acum de cazuri uşoare, nu sunt medic să-mi dau cu părerea despre ceva serios). Îmi aduc aminte foarte clar momentul în care un psihiatru renumit din Iaşi spunea într-o şedinţă de grup că toţi pacienţii lui vor pastile, cât mai multe pastile. Iar el spunea că nu s-a inventat încă pastila fericirii pe care să o poţi lua şi totul să se rezolve ca prin minune.

O afecţiune mentală, fie ea cât de nesemnificativă, se vindecă prin eforturi extraordinare. Şi asta mai ales pentru că persoana afectată va căuta în disperare cauze fizice şi doar atunci când le va epuiza pe toate va începe să creadă că totul porneşte de la minte/suflet şi va începe un proces lent, dureros dar sigur de vindecare. Un psihic sănătos ajută şi la vindecarea bolilor cu cauze fizice. Nu zice nimeni că te vindeci de cancer doar prin gândire pozitivă însă sunt mii de cazuri în care încrederea a ajutat medicamentele să-şi facă efectul.

Cum facem să nu ne mai supărăm, stresăm, îngrijorăm pentru orice? Cum facem să fim mai relaxaţi şi mai senini fără a cădea în extrema indiferenţei? Cum facem să gândim doar pentru noi şi să ne pese mai mult de noi fără să fim sau să părem egoişti? Cum facem să ne protejăm mai mult de răutăţile şi jignirile celorlalţi fără ca noi la rândul nostru să fim răi şi să jignim? Cum facem să nu ne mai irosim lacrimile pe toate nimicurile? Cum facem să lăsăm să treacă evenimentele neplăcute fără să le întoarcem şi să le analizăm pe toate părţile până la epuizare? Cum facem să ne păstrăm mintea sănătoasă chiar şi atunci când corpul nu ne mai ajută aşa cum speram?

Răspunsuri există pentru toate. Le găsim în cărţi, la televizor, în articole de reviste, la psihologi. Am citit multe şi am discutat cu oameni instruiţi. Acum întrebarea care mi-a rămas este cum facem să le punem în practică? Cu siguranţă trebuie lucrat la asta zi de zi. Tot un psiholog mi-a spus că motivaţia este ca duşul. Îl faci în fiecare zi ca să fii curat, nu-l poţi face o dată şi gata. Aşa e şi cu motivaţia, trebuie să o exersezi în fiecare zi ca să aibă efect.

Cred că cea mai mare frică a unui om care evită şi amână schimbarea este că dacă n-ar mai pune atât de tare totul la suflet şi n-ar mai investi atât de mult în toate, n-ar mai fi iubit şi apreciat de ceilalţi. Şi tot perseverând în greşeală, pierde iubirea şi aprecierea celui mai important om : a lui însuşi.

Am meditat, am scris, mai urmează să exersez. De mâine.