Skip to content

Dragoste cu de-a sila

October 18, 2011

Ce uşor ar fi dacă am putea să înţelegem, să acceptăm şi să trăim împăcaţi cu ideea că dragostea cu de-a sila nu se poate. De fapt cred că înţelesul e partea uşoară, cu acceptatul e mai greu. Vorbesc aici despre dragoste cu o semnificaţie mult mai largă decât ar putea să pară. De fapt mă refer cel mai puţin aici la iubirea romantică şi cel mai mult la dragostea pe care ne-o dorim de la toţi oamenii din jurul nostru. Majoritatea dintre noi ne dorim declarat sau în secret să ne placă prietenii, familia, colegii, şefii.

Ce se întâmplă când cineva nu ne place? E clar că nu ne place multă lumă dar ce se întâmplă când aflăm sau simţim că cineva nu ne place? Căutăm răspunsuri. Oare de ce, cu ce-am greşit, unde-am supărat. Analizăm problema şi pe o parte şi pe alta, discutăm şi cu alte persoane (care ne plac, sau cel puţin n-am aflat contrariul încă) şi sfârşim prin a face exact ce ar trebui să facem mai puţin: încercăm să intrăm în graţiile persoanei respective. Până când ne izbim de acelaşi zid de indiferenţă şi atunci facem inevitabilul: suferim şi mai mult.

Ce-ar trebui să facem? Să o lăsăm baltă. Chiar dacă e familie? Chiar dacă. La urma urmei nu toate proverbele româneşti au şi dreptate: sângele apă se mai face din când în când. Nu poţi obliga oamenii să te placă, nu-i poţi obliga să se bucure de compania ta. Cred că devine uşor incomod şi pentru ei să-ţi tot dea de înţeles, să te evite, să te ignore. Câte semnale să-ţi mai dea? Să scrie un mesaj pe un panou publicitar în centrul oraşului? Nu ne place şi gata. Avem alţi oameni în jur care ne iubesc şi ne plac şi ne sună şi ne dau mesaje şi ne vizitează sau ne invită pe la ei. Avem oameni în jur cărora le pasă de noi şi totuşi noi de multe ori ne dăm de ceasul morţii să mulţumim pe cineva care n-are nevoie să fie mulţumit de noi. Ar trebui să învăţăm să apreciem mai mult oamenii care stau lângă noi necondiţionat în loc să încercăm (oricum fără succes) să impresionăm pe alţii.

În loc să ne mai gândim intens şi să căutăm răspunsuri la întrebarea “de ce nu mă place” ar trebui să ne răspundem în minte la altă întrebare “dar eu plac pe toată lumea?”. Dacă tu nu placi TOŢI oamenii, de ce te aştepti ca TOŢI oamenii să te placă pe tine? Păi e corect aşa?

Parcursul vieţii noastre este plin de copii care nu se joacă cu noi, de iubiţi care ne părăsesc, de prieteni care nu ne mai răspund la telefon, de colegi care ne evită frumos, de şefi care ne resping la interviu, de membri ai familiei care nu sunt de acord cu noi. Trebuie să învăţăm să-i lăsăm în pace şi să nu-i mai chinuim şi pe ei cu insistenţele noastre. Trebuie să avem puterea să “walk away” fără să mai punem întrebări şi, mai ales, fără să dăm sentinţe dureroase: nu mă place PENTRU CĂ nu sunt frumoasă, nu sunt deşteaptă, nu sunt spirituală, nu sunt o prezenţă plăcută, nu sunt bună la suflet, nu sunt talentată, nu sunt….

Parcursul vieţii noastre este plin şi de copii care abia ne aşteaptă să se joace cu noi, de un ales care nu ne mai părăseşte niciodată, de prieteni care nu ne răspund la telefon tot timpul dar ne sună înapoi, de colegi care ne ajută şi ne sprijină, de şefi care ne aleg şi se bucură că ne-au ales, de familie care ne iubeşte chiar şi atunci când nu e de acord cu noi. Aici e cazul să rămânem fără să ne mai punem întrebări (de genul “oare de ce mă iubeşte?”).

La câtă teorie am făcut, aproape că nu mai încape practica. Dar hai totuşi să facem un exerciţiu zilnic de înţelegere, acceptare şi împăcare. Simţiţi şi voi cum se ridică piatra de pe umeri?

Advertisements
4 Comments leave one →
  1. October 20, 2011 7:43 pm

    Când eram mai tânără încercam şi eu să fiu pe plac unora din familia mea, apoi am înţeles destul de devreme că ei ar trebui să mă simpatizeze aşa cum sunt, sau dacă nu … să se resemneze liniştiţi. Evident şi acum îs unii alţii care nu mă simpatizează sau îi deranjează ceva la mine. Ce consider eu că merită schimbat la mine, pentru ca eu să nu fiu nemulţumită de mine însămi … schimb. Cei care nu mă plac …. nici eu nu-i plac pentru că nu m-au privit mai cu atenţie şi îi tratez cu indiferenţa pe care o preferă şi o merită.
    Chiar mi-a plăcut postarea ta şi felul în care ţi-ai prezentat opinia 🙂

  2. October 19, 2011 11:05 pm

    eu m-am nascut cu un talent aparte: ori plac foarte mult, ori nu plac deloc.:))
    nu mi-am pus niciodata problema de ce ma place cineva sau de ce nu ma place cineva, stiu din instinct de ce simte cineva ceea se simte pentru mine.

    cu haterii [cuvant nou, invatat de la sora ta, ma mandresc cu el!:))] nu-mi bat capul, ura lor e de la sine inteleasa.

    dar, recunosc, uneori ma obosesc admiratia si sentimentele unor persoane [fata de care eu nu simt nimic] pentru mine. nu caut sa ranesc pe nimeni, dar cand respectivul / respectiva merge cam departe si incearca sa se apropie cat mai mult de mine, pun piciorul in prag si ii arat cu mana semnul “talk to the hand”. ups, vroiam sa zic “stop”.;))

    frumoase vorbe ai asternut aici.:)

  3. October 19, 2011 5:23 am

    Aceasta postare este una de nota 10, eu, desi tarziu, am invatat sa “walk away” si sa nu-mi mai pese de ce nu ma place unul sau altul.Nu ma plac asa cum nici eu nu plac anumite persoane in timp ce pe altele le-as manca pe paine.Am invatat sa nu mai dau telefon acelora care ma ignorau neraspunzandu-mi si nesunand inapoi, am invatat sa nu-mi pese pur si simplu daca ma plac anumiti oameni sau nu.Dau ignore si plec din preajma lor.In acest fel mi-am facut mie un mare bine, mi-am facut favoarea de-a nu ma mai framanta pentru nimicuri.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: