Viaţa după dansez

Uitându-mă ieri la Dansez pentru tine unde vedetele le promiteau concurenţilor câte în lună şi în stele după terminarea concursului (la fel cum se întâmplă şi la emisiunile cu muzică unde celor care participă li se promite marea cu sarea dar nu prea se adevereşte), n-am putut să mă abţin să nu mă întreb cam câte dintre ele se vor ţine şi de cuvânt.

După marea finală vedetele se duc liniştite în căldura căminului lor alături de familia dragă care i-a susţinut. Ce se întâmplă cu concurenţii? Probabil că se întorc exact de unde au plecat. Cei care au câştigat nişte bani poate vor duce o viaţă mai bună, o perioadă. Unii dintre ei poate vor rămâne să lucreze în baletul Dansez pentru tine. De majoritatea nu vom mai auzi niciodată.

Vedetele le promit concurenţilor că vor păstra legătura şi că îi vor ajuta şi că vor avea grijă de ei. În câte cazuri chiar s-a întâmplat asta? Câteva poate. Nu am de unde să ştiu. Catrinel pleacă în Germania să se opereze la picior şi apoi în America acolo unde locuieşte de fapt. Cât o să mai ţină ea legătura cu partenerul ei care va rămâne în România? Jojo se întoarce la viaţa ei de familie şi meseria ei în televiziune. Pepe revine, acolo unde i-a fost locul în ultima perioadă, pe paginile tabloidelor. Aylin, nu ştiu unde revine şi cu ce se mai ocupă.  Singurul lucru care îi leagă este experienţa acestui concurs, zecile de ore petrecute împreună la antrenamente, câteva cadouri şi câteva ieşiri în oraş. Odată terminat concursul nu-i mai leagă nimic, fiecare pleacă să-şi vadă de viaţa lui mai bună sau mai rea. Cu ce rămân concurenţii? Cu amintiri şi promisiuni şi speranţe. Sper să mă înşel şi sper ca toţi concurenţii să ducă o viaţă mai bună în urma acestui concurs. Sper să fi primit un ajutor pe care cei mai norocoşi dintre noi avem şansa să-l primim din familie.

To be continued… Viaţa după Vocea României 🙂

Advertisement

7 comments

  1. Pentru cine nu are un acoperis, 10 mii de euro e mai mult decat nimic. Cu banii astia pot plati o chirie si niste cheltuieli pana isi gasesc un loc de munca , pot face un credit sau mai stiu eu ce. Parerea mea e ca toti cei care participa la concurs sunt ajutati, cat de cat……
    Stii cum e – calul de dar nu se cauta la dinti

    • Asta ziceam si eu ca este un ajutor sa isi faca singuri un rost. Doar ca nu stiu cati dintre ei chiar reusesc sa gaseasca dupa aia un loc de munca sa poata sa achite chiria si intretinerea etc. De asta spuneam ca ar fi pentru unii doar o amanare a problemei. Dar da, calul de dar nu se cauta la dinti, sunt perfect de acord.

    • Pentru cine nu are un acoperis deasupra capului, 10 000 de euro inseamna doar o amanare a problemelor. Sau poate un ajutor sa isi faca singuri un rost. Cine o mai sti?

      Ha ha ha. N-am facut nimic sa ninga, nu stiu cum de a pornit aplicatia asta dar e draguta 🙂

  2. exact la acelasi lucru ma gandeam si eu aseara, cand am vazut emisiunea: cati dintre ei chiar vor mai tine legatura?

    cand ai emotii mari, spui o multime de prostii.:)) cum a facut-o si Jojo: “sa vina juriul aici langa noi!”, si inca nu se dadusera toate premiile!

    totusi, nu e de neglijat faptul ca nici un concurent nu a plecat acasa cu mai putin de 10.000 de euro, ceea ce inseamna ceva, nu?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.