Scurtă cugetare de duminică seara: oare când o să încetăm (a se citi încetez) să ne mai concentrăm atâta pe ce urmează în loc să trăim momentul prezent. Nici nu terminăm bine de gătit o mâncare că deja facem lista de cumpărături pentru cina de mâine. Nu mă doare nimic dar cine ştie mâine cum o să mă simt. Nici n-a venit bine sâmbăta că ne gândim la ce-avem de făcut luni. Ca să nu mai vorbesc de faptul că ziua de duminică a devenit în sine un fel de luni. Ne uităm mereu la ceas să vedem cât mai e. Cât mai e până ce? Şi azi şi mâine şi poimâine o să facem aproximativ acelaşi lucru, cu uşoare variaţii. Ţin minte când eram în facultate şi mă lăsam pe ultima sută de metri cu învăţatul nu reuşeam să mai învăţ nicio frază pentru că mă cuprindea o panică teribilă când vedeam cât mai e de învăţat. Ce-ar fi trebuit să învăţ din asta? Că trebuie să mă concentrez pe pagina din faţa mea şi să mă concentrez pe paginile următoare atunci când am să ajung la ele. Bun proverbul “we`ll cross that bridge when we come to it”. Păcat că în mintea noastră, cu mult înainte s-ajungem la pod, deja ne-am împiedicat, s-a prăbuşit podul sub noi, ceva clar s-a întâmplat. Nu s-o găsi un terorist şi pentru panica asta? Că prea ne terorizează ea pe noi (a se citi pe mine).
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
Cunosc senzatia! Exact asa fac si eu! :)) Cred ca o parte de vina o au si timpurile astea in care traim. Nu se zice mereu ca traim in secolul vitezei? Nu am terminat un lucru, ca deja ne gandim la urmatorul… Cred ca am cam uitat sa traim si sa ne bucuram de clipa prezenta!
Si cum facem sa ne aducem aminte? :-s
cred ca goana asta nebuna a aparut dupa dezvoltarea tehnologiei. probabil ca inainte de internet, de computer, de televizor, de avioane, de trenuri, de tot ce presupune viteza, viata decurgea lent. si linistit.:) nici nu erau atat de multe lucruri pe care sa poti sa le faci si pe care sa vrei sa le faci. pe de o parte avem cu ce ne umple viata, pe de alta nu ne ajunge o viata sa facem tot ce dorim. de-aici -> ne consumam timpul in draci.
In unele zile de weekend imi vine sa stau pur si simplu degeaba ca sa nu mai treaca timpul asa repede. Cu o carte, internet, televizor, nici nu stii cand inceputul de weekend devine deja o sumbra duminica seara…
Eu stiu ca din cauza ca ma concentram ca am doar o ora pentru scris raspunsuri pe computer am pierdut un examen in facultate cu brio.
E ok sa avem grija la timp si sa nu ne lungim pe un singur raspuns insa daca timpul scurt ne blocheaza si nu mai putem face nimic atunci e chiar o problema si tu ai vazut asta din pacate pe pielea ta. Si eu de altfel de multe ori 😀
Niciodata nu o sa incetam. Cred ca asa e omul, invatat sa traiasca mereu pe fuga, mereu in viitor. Eu cel putin fac atacuri de panica numai cand ma gandesc la anumite lucruri din viitor si nu reusesc sa ma concentrez asupra prezentului. Era pe undeva un citat fain de-al lui Dalai Lama, parca, pe tema asta, dar nu-l gasesc acum. Cand o sa-l gasesc, ti-l reproduc.
mda, ai dreptate.
obisnuiam sa urasc ziua de luni, acum ma irita duminica – e ziua care anunta ca vine luni, grrr… si parca duminicile astea sunt cele mai scurte zile din saptamana, nu ti se pare?
propun sa se desfiinteze zilele saptamanii. si sa mergem la serviciu cand avem noi chef!:D