Am fost de 1 mai şi ne-am plimbat prin Cişmigiu. De fapt mai degrabă am stat pe o bancă în Cişmigiu şi ne-am uitat la oameni. Erau foarte mulţi oameni în vârstă, unii cu nepoţi alţii fără. Unii mai sprinteni, alţii mai înceţi şi, cine ştie, poate mai bolnavi. Atunci m-am întrebat cum trec zilele pentru un om ieşit la pensie şi ce activităţi are să facă zilele plăcute. Şi m-am mai întrebat cum o să fim noi la bătrâneţe. Nu aştept perioada aceea însă n-am putut să nu mă întreb. Oare o să mai scriu pe blog? O să mai avem conturi pe reţele de socializare şi o să continuăm să comunicăm aşa frumos în online? Oare blogurile cu şi despre părinţi/copii se vor transforma în unele cu şi despre bunici/nepoţi? Blogerii culinari vor mai avea energie să posteze reţete sau se vor pensiona şi de la asta şi vor lăsa blogul drept moştenire pentru copiii lor? Oare ne vor mai ţine ochii şi vom mai avea răbdare să citim cărţi sau să ne uităm la filme şi seriale? Oare vom putea să ţinem pasul cu schimbarea sau ne vom raporta mereu la “pe vremea mea”?
S-ajungem noi sănătoşi şi voioşi până acolo şi om vedea.
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
Si eu m-am intrebat ce o sa se aleaga de blogul meu, cat timp o sa scriu pe el! :))) Oricum, in ultima vreme a inceput sa ma sperie batranetea, mai ales din cauza bolilor.
Si pe mine. Daca la varsta asta ma doare cand una cand alta…nu stiu cum oi fi la batranete. Cine stie, poate ca sanatoasa tun :)))
Tot respectul pentru tatal tau ca isi gaseste mereu ocupatie si se face util atat pentru el cat si pentru cei din jurul lui.
Îl am pe tata pensionar de câţiva ani. Doamneee ce roboteşte prin casă. Nicio soartă să fac eu vreo treabă, când el moare de plictiseală deşi e exagerat de harnic şi obsedat de curăţenie. De multe ori mă rog de el să robotească mai puţin, căci n-are voie să se obosească prea tare sau să se enerveze din orice. Are timp şi să doarmă şi să se plimbe şi să robotească şi să privescă la tv.
Vai fetelor, ce transformari se intampla in decursul timpului,,,nu te mai recunosti! Am 60 de ani si sunt o bunica traditionala. Am o nepotica ce o ador si o rasfat cu tot ce i mai bun. Ni ste copii ,,deliciosi” Dar vreau sa va spun ca am invatat tainele net-ului din,,vina” lor -comunicare-Am timp pentru toti si nu am timp sa ma plang,,,de ceva!Este super sa fii pensionar atunci cand ai persoane dragi langa tine.Numai credit din cer sa avem atat cat sa nu fim incomozi, in rest Doamne ajuta!
Doamna Elena, comentariul dumneavoastra m-a uns pe suflet. Felicitari pentru copii si nepoti si pentru faptul ca sunteti mereu activa si dispusa sa invatati lucruri noi si sa tineti pasul cu tehnologia 🙂 Sa fiti sanatoasa, va urez numai bine.
Cu mult drag !Voi sunteti cei ce ne dati muuulta voie buna si de aceia chiar merita sa putem fi ,,trebuinciosi”.Va indragesc mult si sunt o norocoasa ca am de unde invata lucruri de actualitate. Sa aveti putin noroc si cu ,,mintuca”v-stra ce straluceste, Doamne, Doamne va are in paza. O zi minunata!
Multumim mult de tot! Cu asa comentariu chiar ca am o zi minunata!
In zilele noastre se obisnuieste sa muncesti si sa iesi la pensie.
Cand o sa fiu eu pensionar banuiesc ca vor exista roboti care sa faca toate treburile casnice, dar care vor lua si locul oamenilor in fabrici.
O sa incerc sa vad si mai departe de atat:
Probabil ca nepotii mei nu vor mai fii pensionari pentru ca nu vor avea o munca.
Chiar daca suna S.F. este realitatea pura si in tarile cu buget mare, acest lucru exista chiar in acest moment.
Eu o sa fiu pensionara peste vreo 30 de ani. Nu cred ca lumea va fi chiar asa de SF cum zici tu. Dar vom vedea, poate ai dreptate, nu exclud nicio posibilitate.
Eu vreau sa fiu o bunicuta cool asa ca imi propun sa tin pasul cu tot 😀
Si eu mi-as dori la fel. Sper sa reusesc 🙂
Daca vrem ,atunci sigur vom reusi:D
Yep!
Mihaela, eu chiar din acest motiv mi-am deschis blogul, pentru ca la pensie, la batranete adica, sa imi aduc aminte cu placere de perioada tineretii, sa citesc ce faceam, unde mergeam, cum ma distram. Ca aceste lucruri sa ramana scrise undeva pentru vesnicie. 😛 Si sa nu le pot uita niciodata. Ca si blogul tot o specie de jurnal intim e. Cel putin in cazul meu.
Si eu percep blogul ca pe un jurnal. Doar ca public (de aici si expunerea la hateri). Trairile si amintirile ce nu pot fi scrise in acest jurnal public sunt cu siguranta suficient de intense si importante incat sa nu le uitam niciodata. Mi se intampla de multe ori sa recitesc postari vechi de acum trei ani sau doi ani si ma bucur, e o evidenta a trairilor, intamplarilor, emotiilor, evenimentelor din viata mea. Si e tare placut 🙂
S-ajungem, s-ajungem, dar voi oricum aveti o viata de pensionari si acum 🙂 Unde-s distractiile, petrecerile, iesirile in oras, excursiile care caracterizeaza varsta asta? Eu macar o mai am pe Eliza, ma scoate din casa, dar voi petreceti duminicile in casa, in 9 cazuri din 10, uitandu-va la televizor sau dormind. Prin urmare, deja faceti practica pentru pensie :-)))) Brrr, mie mi-e groaza de pensie, oare o sa mai traduc, o sa mai gatesc, o sa mai scriu pe blog, vorba ta? Radeam o data cu o cititoare de-a mea ca o sa continui blogul pana ajung sa scriu despre scutece pentru incontinenta urinara, clisme, cei mai buni adezivi pentru proteze si altele din categoria asta :-))))))
Diferenta este ca in timpul saptamanii mergem la serviciu (cam 11 ore pe zi ne ia cu tot cu drum) si ne face placere aceasta viata de pensionar din weekend in care ne odihnim pur si simplu. O sa fie altceva cand 7 zile din 7 o sa ne tot odihnim 🙂 De fapt mai mult eu am viata de pensionar ca Lucian are diverse activitati/hobby-uri in mare sportive sau de baieti (de aici si non-participarea mea la ele). Inca ma gandesc cum am ajuns asa lipsita de energie si de dorita de stat degeaba (sau facut activitati statice gen citit, scris, uitat la seriale, tv) Meditam azi la asta cand am citit o postare pe un blog (http://www.mihaelaanghel.com/2012/05/11/mai-multa-energie/).
Incerc si eu in weekend macar sa facem ceva altfel fata de in timpul saptamanii. Am mai iesit la iarba verde (nu gratar, ci doar sa vorbim, facem poze, maxim niste semnite) dar acum ne-am speriat de capuse. Tre sa gasesc altceva.