Tot dau peste texte şi citate motivaţionale care te îndeamnă să faci ce îţi doreşti şi te asigură că vei reuşi dacă îţi doreşti suficient, dacă te ambiţionezi şi munceşti pentru asta. N-aş merge chiar aşa departe în a spune că poţi face TOT ce-ţi doreşti însă cred că dacă şi dorinţele se păstrează în nişte limite ale normalului (adică nu trec spre paranormal) se pot împlini. Cu ambiţie şi multă muncă. Dar şi cu pricepere, isteţime, îndemânare, talent…câte puţin din fiecare, în funcţie de dorinţă. Nu mă refer aici la dorinţa de a câştiga la loto. Aici, în afară de un drum până la loterie şi 4 lei 80, nu ai ce muncă să investeşti.
Când eram în clasa a patra mi-ar dorit să iau examenul să intru la un liceu de renume din Iaşi. Am fost aşa convinsă că intru, încât nu mă demoraliza cu nimic atunci când îmi spunea mama că e în regulă dacă nu intru şi poate n-ar trebui să fiu aşa de sigură şi cu aşa mari speranţe. Eu eram sigură că intru. Şi am intrat. Mă întreb unde s-a pierdut pe drum încrederea de la zece ani… În clasa a opta mi-am dorit să rămân la acelaşi liceu. Deja încrederea scăzuse însă dorinţa de a rămâne acolo era foarte mare. Am învăţat cât am putut eu de mult şi am reuşit. Cu muncă şi noroc am reuşit, nicidecum cu talent sau o isteţime ieşită din comun. Apoi au tot urmat examenele pe care le-aţi trecut sau urmează să le treceţi cu toţii: bacul, examenele din facultate, licenţa. M-am străduit şi am reuşit să nu pic niciun examen, ba chiar am şi luat câteva premii la nişte olimpiade.
Am sentimentul că am ajuns într-un punct în care ambiţia începe să scadă vertiginos şi, deşi îmi mai doresc să mai iau nişte examene la viaţa mea, nu mai găsesc motivaţia şi încrederea necesară să învăţ. Am tendinţa să cred că eu n-o să reuşesc niciodată să fac anumite lucruri şi mă ascund după convingerea că na, nu putem reuşi cu toţii. Atunci când greşesc, în loc să mă motivez să învăţ şi mai mult şi mai bine, mă pleoştesc toată sau mă enervez şi renunţ. Sau îmi vine să renunţ. Apoi o iau de la capăt dar cu lehamite şi fără foarte mult entuziasm.
Şi mă întreb….cum se regenerează ambiţia? Cum se trece peste delăsare? De unde se ia energia de a greşi de o sută de ori dar de a avea încredere că se poate reuşi a suta oară? Şi cum facem să nu ne mai uităm în grădina altuia care pare (sau chiar este) mai deştept şi mai isteţ şi mai priceput decât noi şi să ne concentrăm mai mult pe grădina noastră aşa cum e ea?
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
Mihaela,
Azi te-am descoperit, si vreau sa-ti spun ca-mi place mult si SIMT ce scrii.
Multa bafta in tot ceea ce faci!
Multumesc mult, Nico si te mai astept. Datorita cititorilor ca tine am si mai mult spor la scris. Acum sunt in concediu si nu prea am avut timp de stat pe net dar revin in forta de saptamana viitoare.
Cat vrei sa platesti pentru ambitie,draga mea?:D
Cat ceri pe ea? 😀
:(Nu am asa multa…
Deci trebuie sa o crestem cumva pe cea pe care o avem si sa facem mai multa 😀
Trebuie sa investim timp in ea:))
Ambitia este ca materia prima, cea inca ne descoperita devine din ce in ce mai putina.
Eu cred ca pauza si vacanta sunt cheile reusitei, dar nu mereu este posibil sa iti faci o vacanta decenta.
In cazul asta “falimentul” este inevitabil,este precum o cadere libera, lenta, dar sigura.
Pnetru ca motivatia sa fie puternica, tinta trebuie sa fie pe masura. Poate ca a trecut varsta examenelor si iti doresti pur si simplu alte provocari 🙂
Tinta e pe masura. Adica imi doresc foarte tare rezultatul. Adica sa ma descurc foarte bine la ceva dar fara chinul invatarii :))))) Greeeeu.
Eu, de exemplu, invat foarte bine si repede “pe teren”, cum s-ar zice. Din practica. Nu pot sa suport sa stau si sa mananc cursuri pe paine. Cred ca de aia sistemul francez de invatamant mi-a si placut mult mai mult decat cel roman. Deci poate ca problema nu e neaparat invatatul, ci modul in care trebuie sa inveti 🙂
eu cred ca daca motivatia e puternica, chiar poti sa reusesti. totul e sa fii cinstit cu tine insuti, sa stii cu adevarat ce-ti doresti, ce te caracterizeaza si sa nu amani. bafta multa si inspiratie!:)
Multumesc mult, imi doresc insa nu stiu daca sunt in stare, chiar daca motivatia e puternica. Sa vedem….
daca o persoana face aceeasi greseala de 100 de ori, eu zic sa o lase balta. [nu, nu broasca :))]
clar n-are ce cauta acolo.
Eeee, 100 era o exagerare. Mi se pare totusi greu sa realizezi cand e cazul sa o lasi balta si cand sa mai incerci.
Dar ce parere ai despre noroc? Ma refer la momentele cand iti doresti din toata inima ,muncesti, inveti si totusi nu reusesti?
De acord, se intampla sa muncesti, sa inveti si totusi sa n-ai noroc sa reusesti. Aici e si mai dezamagitor. Insa daca mi se intampla asta…gasesc eu o cale sa ma scot tot pe mine vinovata…nu reusesc sa las pe seama sortii niciodata 🙂