Skip to content

Examene

July 22, 2012

Vă mai aduceţi aminte când eraţi în facultate şi încercaţi ca în ultima zi/noapte înainte de examen să acumulaţi cât mai multă informaţie cu putinţă şi în care treceaţi în numai o fracţiune de secundă de la starea “gata, m-am săturat, nu mai învăţ nimic, ce-o fi o fi, e doar un examen” la “aoleu dacă pic, ce aiurea o să fie”? Dar de momentele în care încrederea creştea considerabil când dădeaţi peste partea pe care o ştiaţi cel mai bine şi cele în care încrederea era la pământ pentru că erau totuşi subiecte la care aveaţi probleme de memorie? Dar de momentele când eşti la examen şi deşi ai parcurs trei sferturi din materie îţi cade ceva ce n-ai citit deloc? Şi totuşi, cumva, ca prin minune, te descurci, încropeşti ceva şi iei notă de trecere şi toate cele trei sferturi învăţate se uită instant iar timpul petrecut să le înveţi pare cel mai pierdut timp? Există şi momente când nu te descurci şi nu iei notă de trecere. Asta nu ştiu cum e şi nu pot să spun că îmi doresc să aflu. Însă ştiu că e plăcut să iei un examen. Momentul în care afli că l-ai luat face toată chinuiala învăţării să pară chiar distractivă şi amuzantă. Da, e foarte plăcut să iei cu examen. Şi tare ciudate (şi nu foarte plăcute) sunt emoţiile de dinainte, când nu ştii dacă-l iei sau nu. Şi dacă nu-l iei, asta e, mai dai o data. Poate cine a ajuns la bătrâneţe şi n-a picat niciodată un examen…n-a dat suficiente examene.

Advertisements
3 Comments leave one →
  1. July 22, 2012 6:12 pm

    :)) si totusi, prefer sa le iau.
    cat despre noptile unice de dinainte de examen… ce gust de cafea amara are porcul ingrasat in ajun!!

Trackbacks

  1. cand se decide o trilogie? « In jurul Kadiei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: