Voci şi sentimente şi piele de găină

De când urmăresc eu emisiuni de cântat, au fost concurenţi care mi-au plăcut în mod excepţional. N-au plăcut la toată lumea, n-au fost votaţi de prea mulţi şi poate nici juriul/antrenorii nu i-au încurajat cine ştie ce. Nu mă pricep la muzică mai deloc şi nu ştiu dacă au ambitus larg, dacă ţin mai bine la vocea de piept sau cea de gât şi habar n-au dacă le-a scăpat vreo notă pe jos şi n-au reuşit să o mai culeagă. Nici măcar nu ştiu dacă au vreo şansă să ajungă mai departe de concursurile astea. Ştiu doar că mie îmi dau lacrimile de încântare când îi ascult, ştiu că indiferent care va fi soarta lor muzicală, vocile lor vor fi mereu printre cele care îmi vor încânta urechile  şi sufletul mulţi ani de-acum încolo. Am rămas ascultătoare fidelă a multora de la Megastar şi Vocea României şi tot sper şi tot mai sper să-i aud şi să-i văd în concerte. Cap de afiş. NU în martie la Brenciu pe fundal şi în noiembrie la nu ştiu mai care în backing vocals.

Şi sper degeaba. Dar cine ştie, poate într-o zi.

Nicoleta, postarea asta este şi pentru tine, în seara asta, am fost fanul tău numărul 1 şi, soţul meu mi-e martor, am stat cu mâinile împreunate şi inima cât un purice şi aproape cu lacrimi în ochi până când s-a întors Loredana în aproape ultima clipă.

Advertisement

7 comments

  1. bineinteles c-am vazut-o si p-aia. ei, daria e deja de-a casei prin televiziuni, nu, ma refeream ca la x-factor a fost sora mariei de la megastar (http://www.youtube.com/watch?v=aTt2OEjlADk – cea care a cantat cu solistul de la cargo). sora tipei seamana izbitor cu maria si ma macina de unde o stiu. pana m-am prins… mult m-am chinuit.

  2. iar fatuca asta are si asa un chip dulce de tot, intreaga ei faptura pare rupta dintr-o poveste. si noua ne-a placut. oricum, se poate sa ma insel, dar cred ca editia asta din vocea va fi mai spectaculoasa, mai colorata. parca m-au impresionat mai multi concurenti decat in precedenta. si eu am urmarit toate, dar toate emisiunile cu cantari, ma las purtata si acum de-aduceri aminte. am recunoscut chiar la (chi)x-factor pe mama unei concurente de la megastar, si-asa am realizat ca, iacata, venise cu o alta fiica de-a ei la preselectie.

    • Da, e foarte dragalasa. Si eu am urmarit.Te referi la Daria la XFactor? Daca da, a fost chiar ea la Megastar 3 (cea cu formatii). Te uitai si la Fabrica de Staruri? Ar fi o premiera, nu mai stiu pe nimeni care sa fi urmarit.

  3. Si mie mi-a placut mult, sa stii. Chiar comentam aseara si eu cu sotul meu ca a cantat Yesterday intr-o maniera proprie, extrem de originala. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.