Vocile României

Mă uit la Vocea României de la primul sezon, din 2011. De 8 ani au ieșit în față  extrem de puțini concurenți. Au rezistat în atenția publicului și mai puțini. Încep să uit dintre ei, pe unii îi mai văd cu câte un cover pe ici pe colea (vorba Aurei Urziceanu când era juriu la Megastar – împătimiții de concursuri de muzică vor recunoaște cu siguranță exprimarea). Unii au fost și sunt extrem de buni. Mult mai buni decât cei care captează atenția publicului și strâng mii de oameni în concerte.

În seara asta au început live-urile sezonului de anul acesta. Și, fără să vreau, m-am conectat mental cu alți ani, alte sezoane și cu emoția fiecăruia. Schimbări au tot fost și prin juriu, și în reguli sau format. S-a cam diluat și entuziasmul meu pe parcurs, am devenit destul de sătulă de genul acesta de emisiune (deși mă uit în continuare, implicarea emoțională nu mai e nici pe de parte aceeași). Mi s-au mai schimbat și gusturile muzicale, nu mai apreciez țipatul și demonstratul, am început și eu să mă bucur de cântări mai blânde și mai puțin … reinventate. Sunt sătulă și de felul în care antrenorii aleg piesele și cât de uzate sunt unele alegeri. Și cum măcelăresc unele piese (cum tocmai s-a întâmplat) de mă ustură urechile până în măduva sufletului.

Și totuși las emisiunea să se întâmple în fundal, în timp ce mai fac alte lucruri prin casă (nu mai sunt ochi și urechi ca alte dăți), scriu pe blog sau să citesc ceva (mai degrabă în pauzele publicitare care sunt destul de lungi).

Am încercat să fac o retrospectivă a postărilor mele despre Vocea la începuturile ei și ia uitați ce-a ieșit, în caz că vreți și voi să recitiți. Deocamdata despre sezonul acesta nu știu ce să zic, decât că se urlă. Poate s-a urlat și în alte sezoane și eram eu mai tânără și mai tolerantă 😀

Nu știu câtă răbdare să aveți să citiți, eu n-am avut, însă sunt și obosită în seara asta. Poate mâine când o să mai și ascult dintre momentele vechi.

Apropo, duetul meu favorit din toate vremurile Vocii: Iuliana și Krisztina. Îl ascult și acum. Ce-i drept, îmi place și melodia. Însă duetul acesta are multă emoție pe sufletul meu!

Una peste alta, mă bucur totuși să ascult câte voci talentate are țara asta (aici includ și Moldova) și sper să mai iasă artiști noi, să se resurciteze muzica românească.

Voi vă mai uitați?

Advertisement

2 comments

  1. Da, mă uit și eu tot de la începuturi. Și mă cam regăsesc în ce ai scris. Și eu scriu pe blog, mai fac una alta prin pauze, dar parcă tot nu pot să-i tai sonorul de tot. Și aștept acorduri care să-mi meargă la sufletul meu mai obosit de la an la an. Sărbători cu bine!

    • Ce bine ai zis, exact, nici eu nu pot sa ii tai sonorul de tot. Si tot astept acordurile. Si uneori mai vin, nu in fiecare emisiune dar mai e ceva care imi atinge sufletul. Si ma gandesc la oamenii acestia minunati si talentati care incearca sa se faca auziti si vazuti. Sarbatori frumoase si sanatoase!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.