Am ales să încep cu această carte, Mica Librărie de pe Sena, dintr-un teanc de cărți din care mi se recomanda să încep cu total altceva, dintr-un motiv foarte subiectiv și anume că am fost anul acesta în Paris și mi s-a părut cel mai frumos oraș văzut de mine până acum.

În spiritul mai judecați cărțile și după copertă, ce m-a atras la această carte au fost: titlul, turnul de pe coperta din față, descrierea de pe coperta de pe spate. Mi-a plăcut și faptul că romanul are un personaj principal masculin și, după ce am citit un Gentleman la Moscova, mi-am dat seama că îmi era dor, după multe romane cu eroine, să mai citesc și despre eroi. M-a dus cu gândul și la Un bărbat pe nume Ove pe care dacă nu l-ați citit încă, nu aveți nicio scuză 😀

Cum adică o librărie de pe Sena? Păi chiar așa. Nu e o metaforă. Este vorba despre o librărie amenajată într-un vas, așezat chiar pe apă. Dar nu orice librărie, ci una farmaceutică. În care vii și ți se prescriu cărți pe post de medicamente, în funcție de greutățile vieții pe care le ai.

Astfel, îi spui librarului ce dificultate ai și el îți recomandă o carte care să te ajute să treci peste ea. Ba chiar te poate și refuza dacă vii să iei o anumită carte și el vede că, pentru starea ta emoțională, această carte este total nepotrivită.

Librarul nostru singuratic dar înconjurat de multă lume crește și două pisici vagaboande care au primit nume de …supriză…scriitori. Mai e nevoie să dau multe detalii că această carte e croită pentru mine?

O să mai dau câteva, tocmai ca să-ți dai seama dacă este această carte ceva ce ți-ar recomanda librarul tău farmacist interior.

Am zis că librarul nostru era singuratic pentru că, după ce și-a pierdut marea iubire în urmă cu douăzeci de ani, acesta nu și-a permis să iubească din nou și se pare că nicio carte din propria bibliotecă nu a putut să-i repare această mare dezamăgire de viață.

Lectura acestei cărți este o experiență literară și culinară deopotrivă (o să vedem într-o anume călătorie în Provence și niște rețete chiar de încercat acasă). Este o călătorie și la propriu și la figurat despre descoperirea de sine, despre prietenie în cel mai pur și mai frumos sens, despre omenie, acceptarea suferințelor și greșelilor și deschiderea către nou. Este despre a te bucura de viață în toate formele ei, de o viață simplă dar când tihnită, când aventuroasă. Și despre a primi în viețile noastre alte suflete asemeni nouă.

Și despre pisici și scriitori și mâncare și Paris și dragoste și multe cărți.

Încercați. Că tot e duminică.

Și, dacă nu v-am ademenit cu cele câteva cuvinte scrise despre carte, vă las și un pasaj sau două, poate vă fac poftă:

Totuși, cărțile nu sunt ouă. Doar pentru că o carte este veche de câțiva ani, asta nu înseamnă că este automat și proastă. Și oricum, ce dacă e veche? Vârsta nu e o boală. Cu toții îmbătrânim, chiar și cărțile. Dar sunteți dumneavoastră, este cineva mai puțin prețios, mai puțin important, doar pentru că există de ceva mai multă vreme pe pământ?

Toată dragostea. Toți morții. Toți oamenii pe care i-am cunoscut. Ei sunt râurile din care se formează marea noastră interioară. Dacă nu mai vrem să ni-i amintim, se va epuiza și marea.

Simțea în interiorul său o sete imensă de a se apuca de viață cu amândouă mâinile, înainte ca timpul să treacă și mai repede. Nu voia să moară de sete, voia să fie liber și departe, ca marea, plină și adâncă, în interiorul lui.

Obișnuința este o zeiță periculoasă, vanitoasă. Nu permite nimic ce îi poate întrerupe domnia. Ucide dorul de orice altceva. Dorul de călătorii, de o altă muncă, de o nouă iubire. Te descurajează să trăiești cum vrei. Poate că din obișnuință nu ne  mai gândim, dacă încă ne place ce facem.