Începusem vreo cinci cărţi şi nu terminasem niciuna. Nu aveam tragere de inimă. La început am crezut că sunt cărţile neinteresante, apoi am crezut că mi-a dispărut temporar plăcerea de a citi. Nu le-am terminat nici acum şi nici nu cred că-mi mai bat capul cu ele (am mai spus şi cu alte ocazii că nu pierd vremea pe cărţi/filme/seriale care nu-mi plac de la început) pentru că acum sunt sigură că nu era o problemă cu mine şi cu pofta mea de carte ci cu ce anume citeam.

Mi-a căzut absolut întâmplător  în mână (în sfârşit) genul acela de carte care te face să uiţi să cobori în staţia potrivită, care te face să uiţi că eşti o mică sardină într-un metrou plin peste capacitate, genul de carte pe care o citeşti câte puţin în fiecare zi de teamă să nu se termine prea repede. Şi când mă gândesc că am fost atât de aproape să nu citesc niciodată această carte, să nu aflu niciodată de ea. Nu e vreun best seller american şi nici reclamă n-am văzut să-i facă cineva (sau poate nu m-am uitat eu unde trebuie) însă este o carte pe sufletul meu cum rar mi-e dat să întâlnesc.

A apărut în 2011, e scrisă de o româncă – Mirela Stănciulescu (nume care nu mi-a zis nimic până acum) şi se numeşte Emoţia. Are o copertă total neatractivă pentru mine şi cu siguranţă că dacă n-ar fi dat ea peste mine, eu nici c-aş fi dat peste ea…sau banii pe ea. Acum însă cred că o să cumpăr câteva exemplare să le fac cadou. Da, ce idee bună, asta o să fac.

Îmi place foarte tare să citesc cărţi româneşti. Descriu o realitate mult mai aproape de mine, de noi, decât cărţile străine. Iar eu sunt fan cărţi realiste. Iar această carte povesteşte atât de frumos trăirile unei adolescente ca oricare alta şi totuşi atât de specială. Nici nu ştiu cum să vorbesc despre carte fără să dezvălui prea multe care ar putea strica plăcerea lecturii cititorilor care chiar o vor citi. Ce-am vrut să fim şi ce-am ajuns cred că ar fi ideea de bază a acestei cărţi. Şi dacă nu ne place ce-am ajuns, ce putem face să ne salvăm? A fost o surpriză totală pentru mine cum a decurs această poveste (deşi cu siguranţă că este povestea a mii şi mii de adolescente) şi de multe ori mi-am dorit să se întâmple altfel. Doar că dacă s-ar fi întâmplat altfel şi-ar fi pierdut din valoare, ştiu asta. Şi totuşi nu mă pot abţine să nu ţes altă poveste, cu alt final. Deşi nu sunt dezamăgită de final. Ci doar de cum au trecut anii ei. Atât. Cred că am spus deja prea mult însă câtă emoţie poate provoca această carte cu acest titlu atât de bine gândit şi simţit.