Skip to content

Chef de cărţi

November 29, 2012

Să tot fie vreo trei săptămâni de când n-am terminat de citit decât o carte. Şi asta nu pentru că nu citesc în fiecare zi câte puţin ci pentru că am vreo 4 cărţi începute şi neterminate (dar neabandonate). Într-o zi am chef de scrisorile personajului din Climate, în altă zi mă mai delectez cu poveştile inimii Dianei Cosmin, de patru zile îmi ţine companie pe metrou domnul Anthony Bourdain  cu istorisirile lui tragi-comice din bucătăriile restaurantelor. În seara asta m-a tentat să încep Magazinul de sinucideri. Simţeam nevoia şi de puţin umor, fie el şi negru. Mai am câteva pe care le ţin pe măsuţa de cafea din sufragerie şi în fiecare dimineaţă arunc grăbită o privire peste toate să văd de care am chef în ziua aceea. Cam ca atunci când ascult muzică la căşti. În unele dimineţi ascult melodii mai romantice, în altele mai ritmate, în unele vreau să aud doar colinde (fie şi vară afară).

Însă apropo de cheful de cărţi, mi-am adus aminte de drăgălaşa Rory Gilmore, eroina unui serial pe care l-am urmărit cu fidelitate până când s-a terminat. Fetele Gilmore era motivul pentru care aşteptam cu nerăbdare serile de duminică. Cam 40 de minute de bucurie pe săptămână erau concentrate în serialul ăsta. Îmi aduc aminte de o fază în care Rory îşi pregătea rucsacul pentru şcoală şi punea în el mai multe cărţi pe care să le citească pe autobuz. Pentru că drumul nu era aşa lung, Lorelai o întrebă de ce cară atâta. Motivul era foarte simplu: nu ştia de ce anume va avea chef şi atunci prefera să aibă mai multe genuri. Pofta de lectură a lui Rory m-a inspirat. Deşi n-am fost şi nu voi fi niciodată aşa book freak cum era ea. Mi-e dor să mă uit la serial. Tot la fel cum îmi era dor de Ally McBeal şi mă mai uit din când în când seara când îl dă pe Euforia. Perioada Ally McBeal a fost perioada în care îmi doream să fiu avocată. Părea foarte distractiv. Ei bine, n-am ajuns. Nici doctor după ce-am văzut E.R. n-am ajuns.

Ca să revin la subiect, nu mă deranjează cu nimic să citesc mai multe cărţi în paralel. De fiecare dată când revin la una dintre ele ştiu foarte bine unde am rămas, nu mă încurcă în niciun fel o altă carte. Mai ales că au subiecte şi stiluri destul de diferite.

În seara asta mă bazez tot pe rândurile lui Anthony pentru entertainment. În afară de faptul că textul cărţii nu e justified (lucru care mă enervează uneori la culme), cartea e foarte haioasă şi o recomand. Să vedem dupa aia cine mai comand peşte la restaurant într-o zi de luni 😀

Advertisements
2 Comments leave one →
  1. December 3, 2012 9:13 am

    Cu super caldura iti recomand Magazinul de Sinucideri, o idee de exceptie transmisa foarte original.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: