…în vieţile personajelor din Parenthood. A fost final de sezon şi lucrurile s-au aşezat pentru ca să se deranjeze din nou într-un sezon viitor. Dacă va mai fi. Şi eu sper că va fi pentru că este unul dintre serialele mele favorite. Nu sunt sută la sută mulţumită de rezultat (în ce priveşte alegerile făcute de Sarah) şi mi se pare că au cam grăbit unele lucruri (integrarea lui Victor în familie miraculos peste noapte când cu o zi în urmă era dezastru) însă a fost un episod frumos şi lacrimogen (ţineţi şerveţelele aproape). Cred în continuare că Jasmine şi Crosby nu sunt făcuţi unul pentru altul şi nu ştiu dacă un Crosby real ar da mereu înapoi pentru a rezolva conflictele iscate cu o Jasmine care mereu obţine ce vrea. Avem ce învăţa din experienţa Kristinei deşi m-am înfuriat în momentul în care producătorii au îmbolnăvit-o şi n-am înţeles de ce ai face să treacă prin atâta suferinţă o mamă a trei copii (dintre care unul cu Aspergers şi unul foarte mic şi cu multe nevoi) . Povestea ei a fost una despre curaj şi speranţă şi puteri nebănuite. M-am bucurat pentru Amber şi pentru Drew (deşi la el povestea de dragoste s-a încheiat sau cel puţin aşa am înţeles-o eu) însă am suferit pentru Mark (aici am fost cel mai dezamăgită de alegerea făcută de Sarah). În concluzie, e un serial bun şi frumos şi pe gustul meu şi sper să mai apară sezoane. Copiii mai au de crescut iar meseria de părinte şi situaţiile reieşite din subiectul acesta nu se termină niciodată.

Click pe poză pentru sursă.