Înainte de a deveni navetist de subteran cred că e foarte important să afli nişte reguli de bază pentru călătoria cu metroul care te-ar putea ajuta să supravieţuieşti cu succes până la destinaţie (şi-napoi).
1. De cum te-ai apropiat de staţie şi auzi un sunet că parcă ar veni metroul, fugi mâncând pământul să-l prinzi. Nu contează că nu ştii în ce direcţie vine sau dacă vine (e posibil să fie doar un camion de mare tonaj pe stradă) însă trebuie să-l prinzi pentru că altul nu mai vine şi va trebui să-ţi iei concediu în ziua aia şi să-ţi încerci norocul în ziua ce vine.
2. Trage-ţi sufletul în faţa aparatului de validat călătoria şi varsă-ţi geanta în căutarea cartelei pe care probabil ai uitat-o în cealaltă geantă. Caută de zor în timp ce se face coadă în spatele tău iar ceilalţi călători stau cuminţi cu cartelele în mână aşteptând să valideze. E foarte probabil să-ţi facă cineva cinste cu o călătorie numai să nu te mai vadă în faţa ochilor.
3. După ce ai trecut de validare, coboară în fugă câte trei trepe deodată ca să prinzi metroul care tocmai închide uşile.
4. Dacă nu ai reuşit să te arunci în el şi să blochezi uşile cu geaca sau geanta şi să primeşti mustrări din partea conductorului trenului şi priviri tăioase din partea călătorilor atunci e cazul să apeşi insistent pe senzorul de deschidere şi să faci din mână conductorului chiar dacă trenul s-a pus deja în mişcare.
5. Odată ce ai călcat oamenii pe cap să te urci în metrou, opreşte-te frumos în dreptul uşii şi nu da voie nici la urcare nici la coborâre, mai ales dacă ai de mers vreo zece staţii bune.
6. Indiferent cât de plin e metroul, scoate ziarul şi lipeşte-l de spatele cuiva ca să poţi citi mai bine. Nu contează cât de albă e cămaşa persoanei de care lipeşti ziarul Ring luat de pe jos, cu siguranţă că va aprecia faptul că nu i-ai sprijinit de umăr Fraţii Karamazov cum i s-a întâmplat data trecută.
7. Neapărat trebuie să laşi rucsacul în spate.
8. Nu contează că n-ai de ce să te ţii şi te rostogoleşti peste oamenii din jur la cea mai mică frână, tu trebuie să ţii într-o mână cartea şi într-alta telefonul chiar dacă mergi doar o staţie. Nu există staţie fără lectură şi pace.
9. Odată coborât din metrou, opreşte-te fix în faţa uşii şi studiază direcţia în care s-o iei, nu se poate să mai laşi loc şi alţi oameni în urma ta să mai coboare la staţia potrivită.
10. În timp ce urci scările să ieşi la suprafaţă, fereşte-te de cei care coboară câte trei trepte ca să prindă metroul din care tu tocmai ai coborât şi care tocmai a plecat din staţie.
Acestea fiind spuse, folosiţi toate uşile de acces ale trenului, permiteţi închiderea uşilor şi plecarea trenului din staţie. Următorul tren în direcţia Pipera va sosi în staţie în aproximativ 1 minut. Şi mai vreau un minut, doar atât nu mai muuult, ştiu că mâine vei plecaaaa. Aaaa, staţi asta nu era postarea cu muzica, aia e la staţia următoare.
Mă bucur enorm că am dat peste blogul tău și mai ales că m-am abonat prin mail. Acuma am un motiv în plus să îmi verific mailurile.
Și eu care credeam că e greu să mergi la facultate la cursuri de la 8 în autobuzele pe jumate pline de pensionari care numai dimineața pot merge la cumpărături când studenții, elevii și angajații se grăbesc spre școală sau servici. Între 8 jumate și 14, când autobuzele circulă mai goale, nici nu au vreme.
Multumesc, Sorin 🙂 Uite prin metrou intre 9 si 9 nu prea dai de pensionari. Poate doar la RATB au gratuit biletul nu si la metrou, sa fie asta o explicatie…
La regula cu opritul in dreptul usii, scrie si raspunsul alora care stau acolo protapiti:” pai eu nu am de ce sa ma tin daca inaintez! Mergeti dvs., desi nu puteti trece de mine ! ” pam- pam! asta-i din ciclul filmelor cu prosti :-))
Da, uitasem de partea asta desi e loc garla pe culoar ei n-au unde sa inainteze dar du-te tu daca te crezi mai istet :))) Aaaa, dar stai ca n-ai pe unde ca sunt eu aici.
M-am distrat copios!! Eu circul mai mult cu mașina, dar as putea scrie un manual si despre traficul de suprafața!!
Laura, pentru tine!!
Ha ha, ar fi interesant de citit manualul traficului de suprafata insa stiu sigur ca ar fi muuult mai cuprinzator ca cel din subteran. E o jungla pe strazi…
As mai avea eu una: daca te grabesti, urca in goana pe scarile rulante la ore de varf, dand din coate si injurandu-i pe cei care nu stau pe dreapta ca sa economisesti tu fix 5 secunde la urcatul scarilor. Ignora faptul ca exista scari fixe, alea-s pentru fraierii care nu se grabesc, tu te grabesti tare, tare de tot, atat de tare ca trebuie sa dai de-a dura pe cineva pe scara rulanta.
Da, da, regulamentul este deschis pentru completari :))