Recomandări cinematografice

Am fost azi la cinema şi am văzut un film despre care nu auzisem nimic, nu văzusem trailer-ul şi nu prea ştiam nici măcar ce gen e. M-am bucurat să văd că nu e 3D (nu ştiu de ce dar sunt certată rău cu filmele 3D) şi că, fiind în timpul săptămânii, preţul biletului a fost ceva mai ieftin decât în weekend. Viaţa Secretă a lui Walter Mitty este un film frumos şi, pe cât de simplu, pe atât de complex. Deşi e genul de film la care rareori îmi stă mintea la altceva, nu m-am putut abţine să nu mă gândesc la cât de asemănători suntem fiecare dintre noi cu Walter, din prisma imaginaţiei bogate pe care o are. Deşi am plecat puţin confuză cu privire la ce a fost real şi ce a fost produs al imaginaţiei personajului, partea bună este că tocmai asta mi-a plăcut cel mai mult. Un film despre imaginaţie nu avea cum să nu lase loc şi imaginaţiei bogate a publicului care-şi poate crea propria viziune asupra celor întâmplate. Dacă aveţi copii, încercaţi să-i lăsaţi acasă. Deşi este un film recomandat audienţei generale, a fost un băieţel în spatele nostru care, deşi n-a zis nici pâs pe parcursul filmului, a spus la final că s-a plictisit foarte tare şi s-a uitat într-una la ceas şi că ar fi preferat să se uite la desene animate. Da, e şi normal la vârsta lui. N-am prea înţeles de ce l-au luat (mai ales că şi tăticul a suferit de plictiseală pe parcursul filmului, puteau amândoi să cheltuiasca banii pe ceva mai productiv pentru ei).

Un alt film pe care l-am văzut zilele astea este Afterwards, film la care nu m-aş fi uitat în mod normal dacă aş fi ştiut despre ce e vorba însă m-a convins iremediabil trailer-ul în care apare scris că este făcut după un roman de Guillaume Musso, un autor pe care-l citesc de ceva vreme şi ale cărui cărţi nu m-au dezamăgit niciodată până acum. Iar filmul n-a fost rău deloc, chiar captivant, aş fi curioas să citesc şi cartea, nu mi-a căzut în mână până acum, am găsit că a fost tradusă acum câţiva ani buni şi la noi.

Tot căutând pe Youtube diverse trailere, am dat peste Stuck in love pe care l-am văzut aseară şi care mi-a plăcut, a fost o alegere bună pentru o seară de “sâmbătă”.

Dacă cele trei au fost nişte alegeri foarte inspirate de filme, am nimerit ieri şi peste o pierdere de vreme numită Divorce Invitation care părea o comedie drăguţă dar s-a dovedit a fi un film slab şi prost şi nici măcar comic. Deci dacă daţi peste el, nu pierdeţi nimic dacă-l ocoliţi.

Voi ce filme aţi mai văzut în ultima vreme?

6 comments

  1. Cartea lui Guillaume Musso dupa care a fost facut filmul se numeste „Si dupa…” in romana si e ispirată din viata autorului.
    Referitor la filme, abia astept să vad „Walter Mitty”.
    Ca recomandari as avea Saving Mr. Banks, Haute Cusine (ambele din 2013), Lupul de pe Wall Street (2013), Starbuck (varianta originala canadiana), Dan in Real Life si L’arnacoeur (2010), ambele comedii romantice. Mie una mi-au placut.
    Iar ca seriale, Downton Abbey, Veep, Community, Orange is the New Black, Orphan Black, Go On (Parenthood am vazut ca deja il… devorezi).
    S-ar putea ca tu sa fi vazut ceva din astea, eu am incercat…

  2. “Life is about dreaming and going into the unknown!”
    Parca așa spunea cineva în trailer-ul “.. W. Mitty”. Si da, cam la asta ne rezumam si noi. La a visa, a aspira, a încerca sa ne împlinim aspiratiile chiar dacă, câteodata, imaginatia se îmbina cu dorințele pana la a te amagi singur ca ceea ce trăiești este ceea ce îți dorești!
    Filme bune chiar nu am mai văzut, singurul care merita menționat ar fi Big Wedding, dacă nu se pun animatiile cu care suntem “la zi”, dar la care băieții mei sunt spectatori model! Am devenit si tare pretențioasa, ori mai degrabă a scăzut calitatea filmelor/actorilor. M-am axat, in schimb, pe seriale: Gray, Witches of East End, Devious Maids.
    Interesant Stuck in Love, poate îl vedem si noi zilele astea. Mulțumesc pentru recomandări!
    Aaa, si la multi ani!!!

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.