Dacă tot am loc de parcare, să-l folosesc să și parchez ceva în el. Griji, stres, gânduri negative. Că doar nu m-oi pricepe să parchez și altceva în afară de metafore. Aș putea să vă povestesc mai degrabă ce-am învățat nou astăzi despre eustres și distres. Nu pot să vă povestesc ce-am aplicat însă în teorie cred că am reținut destule detalii din seminarul de astăzi cu privire la stres și management-ul stresului. Disecând firul în patru, mi s-a părut chiar amuzantă imaginea de manager al propriului stres. Imaginați-vă că sunteți șeful stresului vostru negativ. Ați putea, în loc să-l puneți la treabă 24 de ore din 24, să-i dați un concediu prelungit. Un an sabatic de exemplu. Ca să vă puteți reveni și să creșteți nivelul de serotonină din organism. Apoi puteți să-l mai munciți o perioadă și iar să-i mai dați niște libere…

Știați că după 6 – 9 luni de mobilizare și suprasolicitare maximă dezvoltăm o rezistență la stres care ține cam 2 – 3 ani, timp în care ne consumăm resursele și ne doborâm sistemul imunitar până când ajungem la epuizare? Că dacă tot iei din resurse dar nu pui nimic în loc (concedii, relaxări, somn odihnitor, plăcere), resursele se mai și termină?

Știați că atunci când dormim dar ne trezim mai obosiți decât ne-am culcat am dormit doar superficial, doar cât să se refacă organismul dar nu și nivelul de serotonină și că adrenalina a rămas tot la un nivel înalt în organism? Cam așa presimt că voi dormi eu în seara asta. Eu voi părea că voi dormi dar de fapt mintea mea adrenalizată de stresul negativ va face cu totul altceva decât mi-aș dori.

Știați că stresul nu este ceea ce ni se întâmplă ci cum percepem noi ceea ce ni se întâmplă? Și că până să ajungem să ne schimbăm felul de a gândi trebuie să schimbăm mai întâi ce facem (comportamentul) și ce simțim? Și că schimbarea ne costă și ea stres (cam vreo 6 luni) până când devine obișnuință? Și că noua schemă automată se petrece după șase luni de învățare și conștientizare a schimbării?

Și mai e și partea de stres al gestionării așteptărilor. Acestea nu trebuie să fie nici mici și nici mari. Ele trebuie să fie în raport cu experiența noastră prin urmare trebuie să fie niște așteptări realiste. Nici stresul de decizie nu e de neglijat. Deci viețile noastre sunt pline de stres. Păi da, că fără stres nu există viață. Însă stresul negativ duce la o viață precară. În noi stă puterea găsirii echilibrului personal între mobilizare (adrenalină) și relaxare (serotonină). Deja e un stres faptul că pe noi cade toată povara schimbării, nu? Pentru că nu avem cum să ne așteptăm să nu ne mai streseze lumea toată când de fapt lumea își vede liniștită de propriul stres în timp ce nouă ne este mai comod să spunem că nu avem ce să facem și ce să schimbăm … sunt vremurile și trăim în secolul stresului (deja nu mai e al vitezei ci al stresului care are multe în comun cu viteza la cât de rapid știe să se instaleze într-un organism relaxat și serotonizat :D).

Am participat la un seminar plin de sens dar am reușit să scriu o postare fără sens tocmai pentru că s-a instalat în mintea mea o sămânță de stres mai roditoare ca vrejul de fasole al lui Jack.

Dacă ați avut răbdare să citiți postarea până acum, vă pot lăsa cu un sfat pe care eu nu-l urmez dar știu să-l formulez: măcar pentru o zi, parcați tot stresul negativ și toată presiunea și mergeți mâine ”pe jos” la serviciu.