Din categoria cugetări în prag de seară, în timp ce mă uitam azi la ultimul episod din O săptămână nebună, când au început toți să cânte mulți ani trăiască unui bebeluș nou născut, m-a lovit ideea (sunt ok, nu m-a lovit chiar atât de rău) că, deși noi sărbătorim an de an, de fapt și de drept, avem (sau mai bine zis am avut) o singură zi de naștere. Una singură. Pe viață. Adică ziua în care ne-am născut. N-am avut nici petrecere sau tort și ne-am petrecut-o toată la spital. Halal zi de naștere. Și e singura. O dată în viață. Toate celelalte nu se pot numi zile de naștere. Că doar … e clar că nu ne mai naștem o dată (poate nici măcar la figurat). Și nici măcar nu putem să spunem că este ”ziua mea”. Că mai e ziua atâtor altor milioane de oameni. Și uite așa împărțim zilele noastre (vorba vine ale noastre) cu atâția alții și nici măcar o zi de naștere nu mai putem avea și noi în viața asta. Și știți ce-i mai culmea? Că n-am auzit pe nimeni să ureze unui bebeluș ”la mulți ani” în ziua în care s-a născut. Aud tot felul de ”să vă trăiască” ”să fie sănătos” ” să vă bucurați de el” ”ce scump e dragul de el” ”ce familie fericită” și lista poate continua. Dar un ”la mulți ani”? Acum e momentul, singurul moment din viața cuiva în care este chiar ziua lui de naștere. Acestea fiind spuse, le urez la mulți ani tuturor celor născuți azi (la propriu adică).